10 chestii despre Dawn of the Planet of the Apes

Dawn of the Planet of the Apes, zis si PLANETA MAIMUTELOR: REVOLUȚIE, este destul de bun pentru un blockbuster american de vară, arată bine și se mișcă narativ corect.

Dawn of the Planet of the Apes este pentru franciza cu maimuțe vorbitoare cam ce-a fost Dawn of the Dead pentru filmele cu zombie: momentul în care spectatorul și critica încep să ia în serios problema. Poate cam prea în serios și cu niscaiva entuziast în plus. La fel ca Răsăritul morților-vii și Bună dimineața, planetă a maimuțelor este accesibil și totuși capabil de idei mari & nasoale.

  1. Deci iaca, umanitatea a prolapsat din cauza unui virus. Toată civilizația e kaput, s-a dus, s-a terminat s-a futut. Au trecut 10 ani și maimuțele conduse de Cesar locuiesc în-un mod totalmente paradisiac prin pădurile de lângă San Francisco. Oamenii conduși de Gary Oldman și Jason Clarke n-o duc chiar paradisiac prin San Francisco, dar încă mai au niște curent electric. Nu prea mult și pentru a nu cădea și mai aproape de epoca de piatră (care știm că-i paște) se organizează o expediție prin pădure, înspre un baraj. Aventura asta reintersectează maimuțele cu păr și idealuri și maimuțele fără păr, cărora le-a distrus modul de viață gunoiul ăla de James Franco. Ce-ar fi de zis despre cele care urmează?
  2. Reboot-urile noi păstrează intact destul de mult din tonul sumbru și deloc dătătoriu de speranță al alora cinci filme orginale. Dacă time-line-ul va fi respectat (și compeltat cu episoade noi) asta rămâne de văzut. Până una alta, originile maimuțelor din Conquest of the Planet of the Apes (1972) și Rise of the Planet of the Apes (2011) diferă și mdap, ideea din seria noua este mai palatabilă decât maimuțele sclavi din seria veche.
    Caesar-Dawn-of-the-Planet-of-the-Apes

    Caesar-Dawn-of-the-Planet-of-the-Apes

  3. Dar ambele serii fac aceleași trimiteri metaforice și își asumă aceleași discursuri deloc liniștitoare despre colapsul civilizației superioare și triumful ălora inferiori. Doar că fiind 2014, acu’ nu mai e vorba musai de sclavie și negri cât de minorități și terorizme. Politic vorbind, avem discursuri (asumate mai decent decât în media produselor noncuturale americane de multiplex) despre FAMILIE și despre toleranță și anti-NRA (National Rifle Association). Chestie cumva de înțeles după incidentele recente, dar chestie care este și foarte ironică: Charlton Heston (icon-ul din primele 2 Planete) a fost unul dintre propovăduitorii armelor de uz casnic din US of A! Pe alocuri, filmul ăsta nu face decât să zbiere: ARMELE SUNT PERICULOASE!!!
  4. Dar omite, cu ipocrizia aia tipic hollywoodiană, vreo imagine cu deces sau vreun cadavru. Niciun strop de gore. Ca să intre pe zona de PG12 DotPotA, afisează un singur hoit care ar fi rezultat dintr-o confruntare extrem de armată.
    Dawn-of-the-Planet-of-the-Apes1

    Dawn-of-the-Planet-of-the-Apes1

  5. Când vine vorba de chestiuni care nu ar leza rating-ul generalist, regizorul Matt Reeves este surprinzător de curajos. Adică dialogurile prin limbajul semnelor dintre maimuțe de la începutul filmului sunt din zona de arthouse și filmul pare un documentar pășunist despre Africa și locuitorii ei, nu un blockbuster de vară. Tot la zona de dialoguri eu am avut niște probleme mari și n-am reușit să performez suspension of disbelief. Adică maimuțele vorbesc prin limbajul semnelor juma de film după care încep s-o rupă TOATE pe engleză. Foarte convenabil.
  6. La fel de convenabile sunt CGI-urile, efectele speciale, maimuțele și în fine tot ce ține de latura vizuală generată din calculatoare a filmului. E plăcut la privit și destul de dens din profunzimi de câmpuri încât atunci când se filmează San Francisco-ul de după colapsul civilizației imaginile invocate sunt de prin marea vomă I Am Legend (acolo era New York-ul paraginit), dar vin la pachet cu o superioritate stilistică și tehnică indiscutabilă.
    maimute cu arme.

    maimute cu arme.

  7. Secvențe memorabile avem și chiar sunt din zona iconic surprinzătoare. Un 7-eleven se aprinde într-o pădure și momentul ăla este una din cele mai vibrante secvențe din filme cu mega-buget din ultimii ani. Este o conștientizare a tuturor chestiilor pierdute (recte civilizația de consum) și a ireversibilității noi stări de fapt post-apocaliptice. Atacul maimuțelor este cum ar trebui să fie, recte fuckin’ awesome. Maimuțe călare cu mitraliere în mâini, care strec prin fum & flăcări? Asta face juma din banii de bilet. Genericul, care este extras de prin Pandemic-ul pe care-l tot jucam eu pe tabletă încercând să extermin civilizația, pică și el foarte frumos.
  8. Ce nu pică frumos sunt anumite chestii din scenariu care plictisesc. Și o fac la modul cumplit, deși sunt puține: secvențele familiste sunt 100% lăbeală din aia americană de multiplex. Emoții de plastic maroniu întinse pe pâine pentru gurile celor mai sensibiloși plătitori de bilet. Burți care ridică dincolo de cote suportabile idealul pur și nobil al familei. Fie ea familia de cimpanzei ai lui Cesar, fie bărbatul văduv (Jason Clarke) și Keri Russell plus limaxul Kodi Smith McPhee, puseele astea m-au iritat. Cum m-a iritat și al 29-lea rol de căcat pe care îl joacă Gary Oldman. Nu musai pentru că este un rol de căcat ci pentru că este al 29-lea rol de căcat care este aproape identic celorlalte 28 de roluri de cacat din cariera lui recentă. M-am super sictirit de Gray Oldman, care-a ajuns mai penal la ales roluri decât Ben Kingsley.
    10 chestii despre DAWN-OF-THE-PLANET-OF-THE-APES

    10 chestii despre DAWN-OF-THE-PLANET-OF-THE-APES

  9. Pe de altă parte m-am bucurat de prezența lui Kirk Acevedo (de prin OZ) și de madam Russell. Pe care Matt Reeves o știe de la Felicity, serialul pe care l-a creat el și în care a excelat senzual dumneaei.
  10. Ah, plus cimpanzeul fiu al lui Cesar (Blue Eyes, pare-mi-se) care este fix una dintre surorile Olsen. #killitwithfire.

Dawn of the Planet of the Apes (pe românește Planeta Maimuțelor: Revoluție) merită văzut pe la cinema. Are atu-uri vizuale și un scenariu destul de just calibrat care zice “shit is fucked, not much left to do

Also, Ty Burr, unu din putinii critici de cinemau americani care merita cititi zice cateva chestii despre filmul ăsta.