10 filme de dragoste

Nu-s chiar pasionat de subiectul filme de dragoste dar uie că tot am strâns vreo 10 care s-ar merita menționate. De la dependența de heroină la vulve mecanice și de la psihoze vegane la holocaust avem di tăti.

Din sutele de filme dragoste care ies în fiecare an pe cinema, pe la platforme online și prin festivaluri & interneți vreo 80% sunt bothot retard pentru cele mai proaste zdrențe și din restul cu greu scoți ceva care să merite laude pentru cât de bine e ca e ca film sau pentru cât de mult realism și bun-simț pune în personaje și poveste. De dincolo de labagisme triste gen Vreau un film la care să plâng și fără apoteoza sacrificiilor retarde scrise de medievaliști convinși că împerecherea este PE VIAȚĂ răzbat cu greu niște filme care să nu cadă în mocirlismele aferente filmului de mare amor.  Astea 10 nu-s capodopere dar sunt suficient de valide și de vii cât să merite o listă a lor.

By the Sea

By the Sea

By the Sea

Angelina Jolie și Brad Pitt la 10 ani după Mr. and Mrs. Smith, cuplu în vacanță în Franța anilor 70 și în ditai criza relațională.

Ce e bine: lu madam Jolie îi plac mult pălăriile ample și ochelarii de soare de proporții nesimțite din deceniul 7. Also se pricepe la purtat furouri. Dincolo de chestiile astea, vreo 2 secvențe valabile. Și faptul că eu mă așteptam la un tentacle porn. Dap, personajul lui Jolie e atât de deprimată că ar fi fost destul de util să-și înfigă un octopuss în vagin, pe balcon, într-o secvență care ar fi salvat filmul. Dar nu, asta nu se întâmplă.

Ce nu e bine: oricât de hot ar fi Angelina Jolie filmul este un plictis pe care numai detaliile îl fac interesant. Dramoleta care a dus la criză n-o dau cu spoiler, dar Pitt uitlizează din nou inabilitatea lui de-a vorbi în limbi străine și n-o face într-un film de Tarantino, deci săraca limbă franceză.

Deci? Confundă stilul cu plictisul, nu se face sex cu caracatițe, no.

Catch Me Daddy

Catch Me Daddy

Catch Me Daddy

Romeo și Julietta, varianta de cartier. Super-spart, super-arty, super-tragic.

Ce e bine: aproape TOT. Ea e de prin Orientul arăbesc (Paki?) el e un puțoi de cartier white trash 300% Made in UK. Pe urmele lor e fratele ei cu niște gangsteri și ei se prăjesc cu toate droagele găsibile. Cinematografie d-aia de social realizm tripat estetic, finaluri tragice.

Ce nu e bine: mdap, povestea s-a mai făcut de vreo 439 de ori în ultimii 4 ani, dar parcă e mai ok decât orice-a scos din el Hollywood-ul pe tema dată de la Romeo+Juliet încoace.

Deci? Fuck yeah, yo filthy cuts betta see this.

Heaven Knows What

Heaven Knows What

Heaven Knows What

Ca să-i dovedească lui cât de mult îl iubește ea-și taie nițel venele. La cererea lui expresă. Sunt ambii heroinomani și homeleși și ea tot cerșește droage și empatie în timp ce-l combină pe unu (tot homeles, tot davaist, da măcar dealer) care nici măcar n-o iubește, deci nu-i cere să-și taie nimic.

Ce e bine: poezie, multă poezie. Nu din subiect (care e as low-life as it gets) cât din regie. Talent maxim la regie, actorie ok, un final fix cum trebe, deși nu mă așteptam la asta.

Ce nu e bine: toată zona de hipstăreală plină de compasiune ipocrită și ineficientă pentru heroinomanii străzii din care provine filmul m-a făcut să supectez că avem de-a face cu încă o bășină sundance, deși nu-i deloc în standardul ipocrit și inestetic al lui Sundance.

Deci? Da, în mod cert da.

Ex Machina

Ex Machina

Ex Machina

El ar trebui să testeze o inteligență artificială și-o și testează și roboata îl îmbârligă la amor și conspirații mult-prea-bine ca să nu fie extrem de suspicioasă toată manevra.

Ce e bine: Oscar Isaacs (care nu-i protagonist dar face un rol impecabil)  esteticile giallo și haute-couture, scenariul (asta în mod paradoxal pentru regizorul Alex Garland care până acuma n-a făcut decât adaptări și colaje de furăciuni scenaristice). Cea mai bună chestie este din texte și subtext mai bună decât tot filmul Her: o discuție despre cum funcționează de fapt dragostea și atracția. Și o perspectivă foarte cinică apropos de asta: croită din preferințele de pe situri porno ale tester-ului roboata îl joacă pe dejte și nici nu pune vagineta tehnologică la bătaie pentru asta. WOW.

Ce nu e bine: Alicia Vikander a fost nominalizată la Oscar pentru rolul dintr-un jeg cu travestit și melodramoleta lui, nu pentru rolul de aici.

Deci? Bănuiesc că deja l-a văzut toată lumea, că are și-o nominalizare la oscacar (scenariu, parcă).

Hungry Hearts

Hungry Hearts

Hungry Hearts

Se întâlnesc claustrați într-o budă, când el era stricat la stomac. Se căsătoresc, se puiesc și moaftele ei vegane încep să le perecliteze plodul, născut defect de la atâta veganizm.

Ce e bine: Saverio Contanzo e din nou brici la regie și melancolizme italienești, filmul e mai mult despre supraviețuire în contextul unor alegeri amoroase foarte greșite. Și modul în care moaftele unora se pot dovedi dovedi letale pentru alții. Actoria brici și ea, de la Alba Rohrwacher nu mă așteptam la altceva dar Adam Driver e o surpriză foarte mare în rolul de tată conflictuat.

Ce nu e bine: eu n-am găsit absolut nimci de reproșat apropos de filmul ăsta.

Deci? MUST SEE.

Me and Earl and the Dying Girl

Me and Earl and the Dying Girl

Me and Earl and the Dying Girl

Ea are cancer, el se apropie de ea suficient cât să se amoreze.

Ce e bine: M&E&TDG ia în colimator la modul cel mai cinic și totodată lamentabil convențiile borșite ale filmelor rom-com indie. Și face o clizmă cu furadan la toate convențiile de prin filme despre amor cu muridunzi și muribunde. E mult mai fun dar și mult mai formualic decât părea posibil.

Ce nu e bine: un rom-com indie atât de dipserat să nu fie rom-com indie încât nu reușește să fie altceva decât rom-com indie.

Deci? Cam da, e suspect de agreabil.

Meadowland

Meadowland

Meadowland

La un an după ce le-a dispărut plodu într-o benzinărie el și ea încearcă să disfuncționeze împreună.

Ce e bine: subiectul și rolurile secundare (Giovanni Ribisi, John Leguizamo) , nu-s rele nici rolurile principale. Dealin wih da pain, versiune cu polițai furios (pentru că plod lipsă) și soție futăcioasă cu alții (pentru că plod lipsă).

Ce nu e bine: momentele în are nici actorii nici regia nu reusesc să ridice din mediocritate pură scenariul, adică vreo 40% din runningtime.

Deci? Madam Olivia Wilde n-a jucat recent în ceva mai bun de atât.

Phoenix

phoenix

phoenix

Ea, evreică desfigurată în lagărele naziste se întoarce ca să-l fraierească pe el, soțul neamț care-a vândut-o și care acuma n-o recunoaște cu fața cea nouă și scurt pe doi avem de-a face cu Return to Eden, dar cu naziști în loc e crocodili și zero sexyness. Dar o eternitate de pretenții.

Ce e bine: rolurile principale (mai ales el, care vrea să reconstruiască pe cineva pe care-a abandonat/distrus), imaginea și fix miza amoroasă mocirloasă. ea se întoarce ca să se  răzbune și ca să afle că de fapt încă îl iubește. OST, OMFG, OST.

Ce e rău: scenografia (nu se simte că a trecut un ditai războiul pe acolo, pînă și molozul e prea fancy pus pe film și pe platou ca să fie convingător) regizorul ăla plin de bășini intelectualiste care crede că a făcut Vertigo și Les yeux sans visage când de fapt a făcut remake la soap australian și la multe telenovele latin-americane. Al 163.928-lea film cu holocaust.

Deci?  Nu prea.

The Wannabe

The Wannabe

The Wannabe

El e june puțoi și mafioso wannabe-be, ea e o femeie deja trecută cu familie amplasată pe la periferiile mafiei italiene din New York, 1980 și ceva. Se decid s-o ardă mega-mafioso.

Ce e bine: Michael Imperioli + Patricia Arquette, excelent. Design of the decade, bun. Fucked up lovestory destul de credibil.

Ce e rău: Regie destul de neinteresantă, scenariu care lasă de dorit.

Deci? Mdap, pe rezon de actori.

What if?

What if

El se îndrăgostește de ea, e friendzoned și tot ce se întâmplă e predictibil la modul scuzabil drept clasic.

Ce e bine: actorii și modul în care un borhot scenarizat ca suită de locuri comune e salvat din regie și capătă urme de grație aproape clasică. În fine prin clasică se înțelege în raport cu  producția de comedii romantice actuale de la Hollywood. E genul de film care-ar fi vrut să fie pentru hipsteri (juma din dialoguri și persoanje funcționează pe hipsteritate nediluată prea mult din scenariu și amplsată acceptabil pe film de actori destul de competenți) dar tot de mainstream este de fapt și de drept.

Ce e rău: vreau să văd și io un film din astea de dragoste în care ea să nu fie scorbura croită de univers fix pentru bursucu lui și în care lucrurile merg mai onest și mai puțin siropos, gen s-au văzut s-au futut, trala-la-la, PA. Nu-i cazul acilea, dar nici măcar nu încearcă prea tare.

Deci? Io și Earl și muridunda este mai bun.