2 filme de Michel Gondry

L’Ecume des Jours (aka Mood Indigo) & The We and the I sunt două filme foarte diferite. Unul Bun și unul execrabil. Greu de crezut că le semnează același Michel Gondry, mettre-en-scene extraordinaire

Uneori mă trezesc că am un lag cinematografic. Rămân în urmă cu filme de autori care îmi par demni de toate eforturile. S-a întâmplat așa și cu Michel Gondry care făcuse încă două fiction features și un documentar cu Noam Chomsky de la rateul abject Green Hornet (2011) încoace.

Nu cred că aș fi putut trece peste ceva atât de iremediabil scârbavnic precum e Green Whornet dacă nu ar fi fost filmele alea trei, aproximativ capodopere pentru care l-am pus pe Gondry pe lista auteurilor frecventabili: Human Nature, Eternal Sunshine of the Spotless Mind & Be Kind, Rewind. Enfin, mai exista La Science des Reves, rateu și videoclip de lung-metraj care o fi fost cumva agreabil dar numai film bun nu era.

Deci am început cu Mood Indigo, recte L’Ecume des Jours. Ecranizare după un autor pe care nu-l tolerez chiar deloc: Boris Vian. Am început foarte prost și am tot început de trei ori (în zile diferite) cu primul sfert de oră din Spuma zilelor.

lecume des jours

L’ecume des jours

trailer

Pare simpăticuț, nu? Ain’t that cute? But that’s WRONG! Mood Indigo este pur și simplu cretinissim. Da, are mult imaginar ludic, multe artefacte și concepte (sunt doldora de imaginații și Gondry și Vian) dar tot vidoclip tembel de lung-metraj se dovedește a fi. Dacă voiam desene animate mă uitam chiar la desene animate, nu la făcături cu actori care să pară desene animate. Că nici nu am mâncat de pe jos nici tocăniță amsterdameză de ciuperci n-am consumat.

Ce dracu era să fac, i-am dat pentru a treia oară eject și gata, problem solved. Evident, mă apucaseră dubiile apropos de al doilea film dar deh, la vârsta mea nu mă mai descurajez atât de ușor.

The We and the I

The We and the I

trailer

The We and the I este pur și simplu Excelent. Un autobuz cu puștime de liceu și atâta. Niciun mare plot, nimic special. Maimuțe (pentru că vârsta mai degrabât pentru că sunt toți minoritari, oricum New York-ul este 80% ne-alb, deci da, very good mixture și de rase și de atitudini) în drum spre casă și ulterior ultimul party din ultima zi de liceu. Cu toate cele rele (nesimțiți și agresivi cum le șade bine adolescenților, super-cablați la net și apți de-a duce și experimentele sexuale și mârlăniile destul de departe).

The We and the I

The We and the I

Racordurile cinematografice se fac aproape automat: Dazed & Confuzed și filmele lui Larry Clark. Dacă ar fi fost mai soft s-ar fi integrat în familia filmelor new yorkeze cu tineri mozaicați rasial gen Fame. Doar că nu-i soft, sunt pe acolo niște lucruri deloc grave dar și niște nasoleli din alea adolescentine care cumva știi că vor ricoșa. Chit că șansele pentru ca așa ceva să fie inclus în film sunt nule.

The We and the I

The We and the I

Evident lui Gondry i-a surâs modul de-a fi și de-a se da în stambă al junilor actori dar eu suspectez că i-a ales și pe baza trăsăturilor faciale, foarte cartoonish. De fapt și un personaj o zice “you, looking like a fucking cartoon character” Ca demers de ieșire din narațiuni foarte supra-realiste aduce mult cu ce-a făcut David Lynch din The Straight Story. Un film de autor în care Michel Gondry, scos din universul și modul lui de operare cinematografică întroduce fitlele alea vizuale abstract geniale. Ocazional, ca ilustrări de sentimente și concepte sau discret prin reconfigurări ale spațiului și mizelor. Și filmulețele și pozele din Blackberry-uri. Și mesajele text.

The We and the I

The We and the I

Și atunci când spre sfârșit unul din lupii tineri ai haitei din spatele autobuzului vrea să se conecteze și el cu cineva Michel Gondry face niște manevre scenaristice veridice și foarte de gânduri dătătoare. La urma urmei toți ăia din autobuz sunt oameni și umani (poate chiar și obezoiul sinistru de la început) dar șansa umanității pare-a sta într-un singur individ dintre toți șmecherașii, retrașii,  divele de mâna a cinșpea și familioanele hispanice.

Un film al dracu’ de bun și excelent de surprinzător.