2015. Top de filme (part 2)

Puteam să mă grăbesc mai mult cu acest top de filme dar n-am făcut-o. E deja tradițional să fie cu delay, nu-mi place să mă grăbesc și mdap, anumite filme merită așteptate/digerate.

Un top de filme de-al meu, deci anti-american și deloc multiplexic, da la rigoare și într-un mod destul de ironic, am 3 filme de la Oscacarurile de 2016 prin el. Tot trei sunt și documentarele. Doar 2 filme franțuzești (niciunu premiat la Cesar-uri) la fel alea nemțești și tot 3 canadiene. Sau mă rog regizate cum trebe de canadieni.

20. Remake, Remix, Rip-Off

Remix Remake

Remix Remake

Primul documentar despre cât de minunată era lumea de dincolo de moaftele americăniste apropos de copyright explicitează din scevențe demente și amintiri înduioșătoare fenomenul copy-paste care-a marcat anii 70 din cinematografia turcă. Știți filmul 3 Dev Adam? recte versiunea turcită și ambiguuă moral de Spiderman? Probabil unul din puținele filme care merită amplasate lângă Lady Terminator când vine vorba de sublimul obscen de retard al aproprierii culturale din lumea a 3-a a valorilor cinematografiei de larg consum americane? Vizionare obligatorie pentru cine prețuiește la justa ei valoare opera cinematografică a lui John Waters și playlist de demențe pentru orele pustii ale zilei.

19. Ex Machina

Ex Machina

Ex Machina

Multe lucruri foarte bune la filmul ăsta: Oscar Isaacs (care nu-i protagonist dar face un rol impecabil)  esteticile giallo și haute-couture, scenariul (asta în mod paradoxal pentru regizorul Alex Garland care până acuma n-a făcut decât adaptări și colaje de furăciuni scenaristice). Cea mai bună chestie este din texte și subtext mai bună decât tot filmul Her: o discuție despre cum funcționează de fapt dragostea și atracția. Și o perspectivă foarte cinică apropos de asta: croită din preferințele de pe situri porno ale tester-ului roboata îl joacă pe dejte și nici nu pune vagineta tehnologică la bătaie pentru asta. WOW. Alicia Vikander a fost nominalizată la Oscar pentru rolul dintr-un jeg anost cu travestit și melodramoleta lui, nu pentru rolul de aici.

18. Anomalisa

anomalisa

anomalisa

Charlie Kaufman a debutat în regie cu o Capodoperă. După Synecdoche, New York nu avea nici cum să egaleze nici cum să depășească, deci a băgat un film mic și intimist, dar la fel de poetic și mai ales la fel de  disturbant ca SNY. Anomalisa, o întâlnire hotelieră cu nightstand cu tot între doi oameni din silicon. Schepsisul este alienarea și în sens contemporan și în sens clinic și  există în păpușile alea din silicon mai mult creepyness (servit cu multă emoție și emotivitate) decât în toate bizarerriile Quay Bros. Dintr-un anumit unghi Anomalisa e o prelucrare mult mai lo-fi a temei din Eternal sunshine of a Spotless Mind (mintea și disfuncțiile ei VS amor), dintr-o altă perspectivă este cel mai dubios sexualizat film de animație de ani buni.

17. Ablations

ablations

ablations

Un incident dintr-o delegație haotizează viața unui afacerist care constată că o preferă pe o fostă iubită actualei soții de plozi puitoate. Film cât se poate de francez, doar că incidentul este dispariția unui rinichi. Ablations e cam ca Lynch în versiune hexagonală și e excelentissim din mai multe chestiuni, niciuna dintre ele nefiind însă legată de conformizme și familizm tembel. Faptul că protagonsitul care își caută rinichiul e Denis Menochet nu face decât să  dea cu multe plusuri. Ajută din plin și o răzbunare exacerbată și o conspirație insurmontabilă care să motiveze furtul de organe. Un film care e departe de-a fi impecabil, dar se dovedește uimitor de impactant și memorabil.

16. La Isla Minima (aka Marshland)

Isla Minima

Isla Minima

S-a zis că e versiunea compactată și hispanică a lui true Detective (sezonul 1) și s-a zis pe rezonuri foarte concrete. Doar că filmul ăsta e mult mai bine decât Adevărații detectivi de Louisiana. Motivul e extrem de clar: e film, nu serial, are un final mult mai greu deși la fel de ambiguu și nu în ultimul rând dap, imaginea e pur și simplu superbă. Odată înlocuite labele mitologice dintr-o carte cu sechelele franchiste fix aceeași schemă funcționează mult mult mai bine. Deși mulți ar crede că e imposibil și că vai, câtă profunzime la personaje și rahat dintr-un serial.

15. Sicario

Sicario

Sicario

Villenuve a fost constant genul ăla de regizor extrem de capabil, care vine la pachet cu esteticile lui și care poate să facă ceva splendid din orice idee discutabilă. I-a ieșit și pe alb-negru (Polytechnique, cu campus shooting-spree) îi iese și acilea, unde drogurile sunt un pretext pentru niște discutări ale politicilor imperiale și acțiunilor genocidare pe care Inperiul Retard al Americii le tot practică prin America Latină. Focus pe o echipă anti-drog iubitoare de tortură și avem deja un lubrifiant demn de fufu-ul lui madam Bigelow. Ce nu face Villeneuve e fix ce se întâmplă pe filmele americane cu tematici dastea (our brave secret agents murdering and torturing and long live the us of a): no glory for these assholes. Și nici pentru protagonista cu ochii umectabili și sufletul mare și idealisme de trei parale.  Ce face este însă o cartografiere a unui flagel. Ciuma bubonică a politicilor imperialiste americane, care vine la pachet cu niște chestii din alea extrem de letale pentru foarte mulți oameni.  Ce se ratează uman din scenariu se salvează din regie, ce scârțâie din personaje e din nou slavat de Villeneuve.  Cu un final crunt filmul ăsta chiar ar fi fost o capodoperă, că excelează și din OST și din cinematografie. Also, unul din cele mai precise și programatice estetice montaje posibile.

14. The Kings Surrender

The Kings Surrender

The Kings Surrender

Film nemțesc, Thriller de-a hoții și vardiștii, doar că vardiștii sunt la rândul lor un alt fel de hoți. Scurt pe doi un departament de poliție trebuie să localizeze și să elimine un martor ocular al unora dintre marile lor matrapazlâcuri. Subiectul nu-i nou, dar acilea și scenariul și regia și actoria sunt BRICI. Fabulos de tensionat și deloc optimist, așa cum sunt thrillere valabile. Și sunt din ce în ce mai puține. Se poate observa și obiecta că imaginea și regia din Sicario sunt superioare. Dar scenariul lui Sicario nu-i deloc superior. E inferior din cauza finalului ăluia corupt de umanisme standard de film american.

13. The Forbidden Room

Forbidden Room

Forbidden Room

Uneori ca să faci Cinema trebuie să renunți la conceptul (din ce în ce mai obsolet) de film. De la JLG și weekendul lui încoace manevra este uzitată de foarte multe ori la modul muist (Unchiul Boonmee și Tabu) și din când în când mai iese câte-o capodoperă din ea. Guy Maddin nu-i pasionat de filme, și deși scoate din fetișurile lui ocazional filme acilea e vorba fix de Cinema. Un cinema fetișizat până dincolo de orice logică și bun-simț, în care povestea e un pretext halucinat de cineva infestat cu celuloid din cele mai dubioase surse și cineva ajunge dintr-un pârâu într-un submarin. Camera interzisă e mai mult sexual decât narativ și în mod disturbant persistă prelung în cotloane de memorie, ca un Codex Seraphianus al cinema-ului mut. Filme mute inexistente vreodată și alte filme inexistente, remake-urile lor 60iste de serie C proiectate în același timp, din acelși proiector străvechi și arse de lampa de proiecție.

12. Hungry Hearts

Hungry Hearts

Hungry Hearts

Se întâlnesc claustrați într-o budă, când el era stricat la stomac. Se căsătoresc, se puiesc și moaftele ei vegane încep să le perecliteze plodul, născut defect de la atâta veganizm.  Saverio Contanzo e din nou brici la regie și melancolizme italienești, filmul e mai mult despre supraviețuire în contextul unor alegeri amoroase foarte greșite. Și modul în care moaftele unora se pot dovedi dovedi letale pentru alții. Actoria brici și ea, de la Alba Rohrwacher nu mă așteptam la altceva dar Adam Driver e o surpriză foarte mare în rolul de tată conflictuat.

11. Partisan

Partisan

Partisan

Ăsta e unul din filmele alea care vor să fie o metaforă pentru ceva și eșuează dar fix de aia sunt cam capodopere. Pentru că miza centrală (violența? patriarhatul din societățile izolate? totalitarismul?) colapsează  complet încă din prima juma de film, când nici n-a apucat să fie exact target-ată și rămâne doar povestea lui Vincet Cassel și-a haremului lui care-i puiește plozi asasini. Agenți care duc arme în ghiozdane și lichidează la comandă. Copii ai tatălui suprem, care ies din enclava-harem fix cât să lichideze indezirabili. Abstractizat fără teribilisme și plin de miazmele europei de est ăsta e cel mai neașteptat și neșteptabil film australian imaginabil.

10.Viktoria

Viktoria

Viktoria

Ea e spanioloaică, ei sunt berlinezi. se înțeleg în engleză. Toți ar vrea să se distreze dar băieții au în plan un jaf pentru dimineața care a și început. Ea dă join la operațiune și lucrurile merg prost. Nu-i genul de film pentru care să am vreo admirație tehnică ( e plan-secvență tot, asta e o manevră deja răsuflată de la Russian Ark încoace), dar e un film teribil de viu și uman, cu tineret din ăla care nu intră deloc în șabloanele de tineret răstocite de cinema. Plus că e heist movie tragic și are prin el mai multe profunzimi decât tot ce-au filmat nemții în ultimii 20 de ani. Pur și simplu pulsează de viață și are marele merit de-a nu fi renunțat la estetică fix pentru ca scoată din cameră un obscenly long tracking shot.

09.  The Lobster

the lobster

the lobster

Haotizare absolută și fracturată, amalgam de obsesii frecventate asiduu de Lanthimos: limabjul și devianțele lui, societatea și presiunile care generează mutații. Un film atât de straniu și inconștient de curajos din formule și segmentări că pare extras din anii 70, nu din 2015. Un SF cum numa Houellebecq sau Brussolo ar putea scrie, care pulsează lent în ritmuri de hiroșime și marienbadzi.  Și nu doar Resnais. Prin Lobster bântuie fracturi și tempouri din marele cinema european. Limbajul ca alinenare, societatea ca alienare, hotelul ca alienare, pădurea caalienare, orașul ca alienare. Și totuși Lobsterul funcționează mai mult decât superb. Dincolo de prima impesie (Kill Me Please în versiunea lui Roy Andersson) discursul despre conformism și revoltă, revoluție și supunere e admirabil fix atunci când ar trebui să rateze: din personaje (suficient de bizare actoricește cât să necesite rapelul înspre Andersson)  și din cele 3 părți disjuncte stilsitic (hotelul, orașul, pădurea).

08. Anime Nere

Anime nere

Anime nere

Mafia în versiunea ei autentic-pastorală. adică familia unui cioban (de capre, are și ăsta o denumire a lui?) se vede prinsă într-un război mafiot. Nu că din cei trei frați doi nu ar fi mafioți din ndragheta, dar lucrurile amenință să se spargă fix în capul ăluia care o arde onest și ciobănește. Mai ales că fi-său este, evident, material de mafie, nu un viitor proprietar de fermă cu capre. Și tocmai micul puțache răstoarnă căruța.tragedie greacă capabilă să facă uz de tușe foarte diluate de thriller și mai ales Imaginea. Vladan Radovic (nu-mi sună italiano deloc, dar la Anime Nere am avut unul din momentele alea de epifanie și-am știut că vreu să văd tot ce-a filmat și-o să filmeze băiatu ăsta). Nici cu muzicile nu mi-e deloc rușine.  Acilea un sample.

07. Taklub

taklub

taklub

Taklub sau disaster-movie de arthouse, cum nu puțini au încercat, dar numai lui Brillante Mendoza i-a ieșit Bine. După un uragan, printre colibe, corturi și ruine supraviețuitorii încearcă șă-și ducă inainte viețile. cât le-a mai rămas și cu cine le-a mai rămas. Comandat ca documentar comemorativ de către statul Filipinez (gluma proastă care este statul filipinez, dar să nu divagăm) filmul lui Mendoza ficționalizează totul dar pare mult mai autentic decât orice documentar. E cinema-verite-ul kinetic al lui Mendoza și modul ăla impecabil de-a lucra cu filipinezi neprofesioniști și rezultatele sunt excelente și exetrem de empatizabile cu. Din toată devastarea reies, aproape accidental cu-o naturalețe de invidiat cadre  sublime și scevențe de-o forță de-a dreptul tectonică. Ăsta e individul, a știut dintodeauna să facă Cinema și n-a ratat nici de data asta.

06. Lost Soul:The Doomed Journey of Richard Stanley’s Island of Dr. Moreau

Lost Soul

Lost Soul

Povestea unui film ratat, a unui regizor psihozat și-a unor evenimente și incidente demne de Apocalypse Now. De fapt și de drept Island of Dr. Moreau ăsta e al doiela Apocalypse Now din multiple motive (literare, de producție, de Marlon Brando batshitting all around). E versiunea lu Tropic Thundercare chiar s-a întâmplat și-a fost cu mult mai multe demențe decât s-ar putea crede. Also, e foarte foarte frumos de văzut în contextul lui Listen to me, Marlon.

05. Ruined Heart, A Love Story between a Criminal and a Whore

RUINED-HEART

RUINED-HEART

Când am dat de el (cred că era anul trecut fix pe vremea asta) am știut că fie ce-o fi trebe dus la TIFF. și-a fost proiectat la Cluj. În toată splendoarea lui dementă de muzical cu criminali și târfe. Poate pentru că e muzical la modul cel mai inoportun (pur și simplu la un moment dat se vernisează un cor de operă într-un shootout) poate pentru că toate culorile alea sunt CULORI, în mod cert pentru că mustește de senzualizme și sexualitate. Adică cel mai artzy cumshot din 2015 PLUS tangouri filipineze. WOW total și absolut.

04. Realite

Realite

Realite

Oamenii care sună din coșmarurile lor în viitorul lor și dermatologi leproși cu intenții discutabile. Capete explodate, picioare împușcate, travestiți cu psihanaliste și mobilier amplasat prin pădure.  Cel mai „matur” film al lui Quentin Dupieux este la fel de tripat ca și celelalte filme QD. Suficient de supra-realist și haosist cât să fie fratele mai mic (strict estetic vorbind) al luiInland Empire. Și e atât de dement în toate visele filmele și mizele meta pe care le amestecă încât să fie în mod cert una din chestiile de top 10 pe 2015. more

03. A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence

a pigeon sat on a branch reflecting existence

a pigeon sat on a branch reflecting existence

Porumbelul care cugetă este un eseu compus din tablouri (cadre-secvență fixe, zero mișcare de cameră, zero montaj în secvență) despre om și umanitate. Și absurdul sec a tot și toate. Triunghilabil cu alde Monty Python și Cremaster-uri și ceva fundamental nordic, gen operele de cinema ale fraților Aki, Mika și Kaki Kaurismaki,  filmul ăsta este atât de capodopericos încât nici măcar scevența de flashback care mai e și muzicală pe deasupra nu-i discutabilă (cum sunt flashbackurile în general) sau detestabilă (cum sunt muzicalurile). more

02. Lost River

Lost River

Lost River

Lost River e filmul american al lui 2015 pentru că Cinema-ul e simulacru și nu poate fi atât de frumos și atât de sublim decât ca simulacru. more

01. Bitter Lake

Bitter Lake

Bitter Lake

Cel mai important film al lui 2015 are niște atu-uri extrem de redutabile. Un documentar amețitor de poetic. Faptele și contractele istorice se suprapun peste imagini din arhiva halucinantă a unui Afganistan de dinainte de haos și mizerie. Și peste talibani și peste soldați sovietici și peste corporatiști americani. Margaret Thatcher și Solaris-ul lui Tarkovsky plutesc printre cadavre și explozii, câmpuri de maci și sicrie sovietice. Suficient de tripant cât să fie definit documentar experimental Bitter Lake își ia numele de la fâșia de apă pe care s-au pus de acord, prin 1948 Us of A și dinastia al-saud. Formula lui Curtis este, dincolo de poezii și tripangeală vizuală, un act de-a luciditate feroce. Produs de BBC domentarul ăsta nu face nici conspiraționizme nici gargare. E pur și simplu colosal și la cât de sinistre sunt lucruri de pe acolo, din Afganistan, din istorie, din politicile imperialiste americane, din intervenția URSS, numai ca fever dream putea fi servit. La urma urmei cu toții trăim in coșmarele umede de sânge și 74 de virgine ale dinastiei al-saud si în halucinațiile oligofrene ale americii. more

 

Ce-ar mai fi de scris:

  1. filmele pe acre nu le-am pus în top, deși m-am gândit mult dacă da sau nu: Im Keller, Revenge Channel și Haven Knows What.
  2. că mdap, e un top mult mai psihedelizat decât am aniticipat, mai ales din cauza documentarelor puse prin el. asta este, nu am avut nerv pentru plictisuri realiste nici măcar la capitolul documentar.
  3. prima parte, recte pozițiile 21-40 sunt acilea, un top de documentare aici, horror-urile lui 2015 aici.