21 de scurtmetraje românești de la TIFF 2016

Suspect de bună recolta de scurtmetraje românești dela ediția asta de TIFF. Au fost de ceva ani semne clare că pe scurt ne duce capul mai bine decât pe lung, acuma se confirmă oficial.

Ce bântuie prin grămada de scurtmetraje românești de la TIFF 2016? Bolile (3 filme cu oameni bolnavi, duși sau nu la spital) avant-apocalipsele și post-apocalipsele (alte 2 bucăți) mașinile și mizerul obicei al filmatul în mașină (6 bucăți) prostituția (alte 2 bucați).

4:15 end of the world

4:15 end of the world

Apocalipsul de la 4 și un sfert vine direct de la Cannes și e un film cu subiect interesant. Un curier ia un autostopist care zice că-i Isus și că va veni apocalipsul. Greu de crezut dar individul știe obscen de multe chestii foarte secrete și nasoale din viața curierului. Poate de fapt, nu-i deloc Isus. Acuma miza e cea mai mare din toate scurtmetrajele posibile (și exceptând Câini) și din lung-metragiile aborigene de la TIFF și mă jur că ar fi meritat o dezvoltare mult mai amplă și mult mai perversă într-un feature film. Dar, în mod miraculos nu-i rasolită și mdap, e ok să mai scoatem și film din astea, cu metafizică. și mai ales refuzul ei.  Plus că în cadrele lui bune e de-a dreptul rusesc de eficient.

primul entry filmat în mașină și-or să tot mai fie, că de filmatul în mașină nici apocalipsa nu-i lecuiește pe români.

7 luni mai târziu este încă o dovadă de impostură sub-mediocră din partera lui crețulescu, cel mai finanțat de CNC pseudo-regizor . Scurt pe doi, unu-și dă nevasta la futut. Crețulescu se crede transgresiv, Dorian Boguță se crede Casanova,  Rodica Lazăr merită săraca niște roluri mai de doamneajuta că numai în cioace și dubioșenii o văd. Dar cu 3 scurtmetraje finanțate generos de CNC (dintr-un foc, fără jenă, fără simțul măsurii, fără false pudori) , alte două răsplătite retro-activ pentru fictive merite artistice și o gigatonă de bășini,  cum să nu te anturezi cu impostorul zilei?

 

Ana se intoarce

Ana se intoarce

O lezbo-dramă cam tezistă pentru binele ei. Ce se întâmplă este că fosta iubită se întoarce din Berlin (eliberată sexual cu iubită și cu superiorități din alea subtile dar esențialmente jegoase) și se cam pișă pe gaza din capitală, care dumnezelue mare, se face vinovată de bisexualitate. Filmul ăsta are ceva potențial. Un discurs în minus (ăla cu mîna la pizdă din balcon) ar fi adus vreo 40% mai mult finesse și cu vreo 70% mai puțin pompierism. Așa, compensează cât poate din personaje (bine scrise, decent jucate), regia e destul de corectă, dar rămâne în zona aia a filmelor care marșează pe statusul de film lgbt mai mult decât pe meritele de film bun, finuț sau controversabil.

Blana

Blana

Al 3lea film al lui Tudor Botezatu e o comedie cu Potocean în rol de muzician prăjit și toate mișto-urile care rezultă din existența mult prea blănită a ăstuia. E în general funny (am râs și la vizionarea 1 și la vizionarea2) , are câteva sclipiri geniale (Bună, suntem prietenii tăi… & scafandrul & momentul în care-și dă o cască la o parte ca să audă cum zbiară iubita) dar îmi pare cel mai schematic film al lui Botezatu de până acuma. În mod paradoxal se salvează tocmai pentru că voice-over-ul este redundant și asta e jucată/asumată ca la școala spaniolă de scurtmetraje.

ferdinand 13

ferdinand 13

Debutul în regie al Ceciliei Ștefănescu este un pariu sigur și-o dezamăgire destul de mare. Potocean stă în fața ușii de la budă. Pentru că un personaj cu vulvă se isterizează în baie. schema e de căcat, e deja făcută (cel mai recent în shortul ăla de la Timishort cu una care face baie în cadă pentru că i-a murit fratele) și nu înțeleg de ce văd unii mari psihologii când e facilă și cash-in. Nimic Nou și așteptam ceva mai fresh sau mai inteligent decât istericale între chiuvetă și WC, mai ales că madam Ștefănescu are niște romane la activ, deci ar avea cu ce umple un scurtmetraj. Ceva skill se întrevede la dialoguri, ce-i drept, dar așa, cu regia minimă și rețeta facilă filmul ăsta e de fapt degeaba.

Final

Final

Dorian Boguță le dă și bine și mediocru și în general e interesant de văzut ce face pentru că încearcă niște chestii diferite. De data asta s-a crezut prea interesant și-a încercat un film fără scenariu, chestie care se resimte drept Plictis cu P mare. Finale/Sfârșit este un plictis frumos la privit (chiar destul de minunat filmat și post-produs) dar cu zero subiect și zero ritm. Ideea de bază ar fi că Dragoș Bucur stă pe un țărâm post-apocaliptic de mare și se NIMIC prin și pe lângă o rulotă.

Investitia perfecta

Investitia perfecta

Campionul Competiției Locale Cluj ar fi putut foarte bine să fie și-n competiția ZFR. Are scenariu, are regie și nici nu scârțâie deloc din actorii. Povestea (pe care-a premiat-o și poliția) este despre cum un puțache dubios, fiu de mafiot, învață cum stă treaba cu hardcoreala. De la Caseta 4 Alexandra nu s-a mai dat vreun film de absolut toți pereții (și cu rezultate admirabile) în acest fel. Prea hardcore ca să glamourizeze și prea compact ca să tergiverseze ceva. Eu cel puțin nu mai văzusem vruen hoit spălat cu scuipat, asta e fix genul de idee/scevență care poate să salveze chiar și un scurtmetraj și nu-i singura secvență bună.

Kendeffy

Kendeffy

Kandeffy e alt pariu riscant: scurtmetraj istoric. Ce excelează e imaginea. Restul e  istorie (din voice-over) și mult ambiț (scenografie grea) executat cu brio. Povestea cu spadasini din timpul Transilvaniei |Austro-ungare nu mi-a transmis mare lucru, DAR din vizual există mult prea mult potențial cât să fie în vreun fel ignorabil.

ma cheama costin

ma cheama costin

Pe scurtmetraje Radu Potcoavă are subiecte bune. Ăsta e cam cel mai bun so far: un plod pretinde că este un tip mort și le zice părinților unde-a fost îngropat și cine l-a mierlit. Sec și fără de puseuri creepy Mă cheamă Costin face mult mai puține decât ar cere o înregimentare în cinemau fantastic. Asta e și handicap dar cumva face filmul mai interesant. De revăzut o să-l revăd cândva, dar m-am bucurat că există. Și uite așa, încet încet începem să avem și cinema fantastic.

miercuri

miercuri

Din nou mult filmaj în mașină. Cumva și tematica (dimineața dinainte ca părinții să plece la muncit în Spania -sau Italia, whtvr) și regia aduc mult a Mitulescu și chiar e scris de Cătălin Mitulescu. Poate tocmai d-aia pare un episod discarded din Dincolo de calea ferată. Cum să zic, ăștia care salahoresc prin străinătățuri sunt încă destul de mulți cât să fie un subiect de muls pe cinemau dar eu m-am cam plictist de tematicile astea și pe Cosmina Stratan am preferat-o în lungmetrajul cu fisting oniric și demențe uterine.

Ninel

Ninel

Ninel îmi confirmă o chestie: îl prefer pe Constantin Popescu la scurtmetraje românești decât la lungmetraje aborigene. Ninel pornește cam fortuit cu-o demoazelă de București care pleacă la Cernavodă ca să se fută. Cum zice Iulia Lumânare dar avem pulă și la noi în oraș, WTF? În fine, am parafrazat. Ideea e că madam ajunge acolo și dă Ninel (care NU este jucat de Gabriel Spahiu, din nou WTF) și filmul se întâmplă. Uman și cinematografic Ninel este cam ireproșabil. Dramaturgic începe cu niscaiva ațe albe, dar odată ajunsă madam la Cernavodă își spală toate păcatele. Cea mai cea secvență de sex  din tot ZFR-ul. Ceeace nu e mult,  de la sex regizorii români ar trebui să abțină, măcar pe film, și tocmai de aia  se cere punctat. Also, de ce nu mai joacă Iulia Lumânare în filme?

o fapta buna

o fapta buna

Gruzsniczki ecranizează străveche zicală cu facerea de bine, futere de mamă. Un cuplu trecut dă de un cățeluș avariat și pentru că ea e miloasă și el prea înțelegător îl duc la veterinar. Hai cu eutanasia. Ce-mi place e că are subiect, predicat, niște cadre generale brici, actorie bună. Nu-i nimic groundbreaking nu-i nimic greșit sau previzibl sau discutabil. O faptă bună e solid și pe final, când dă cu niște cinism peste toate discuțiile miloase e chiar admirabil.

din nou multă mașină.

o noapte in tokoriki

o noapte in tokoriki

Pur și simplu delicios. Rural stilizat dar cu esențele țărănesc-adolescentine intacte, un film cu bairam și inevitabila bătaie. E ziua (majoratul) Geaninei și toată lumea s-a strâns la Disco Tokoriki. Muzica curge, alcoolurile curg, se fac schimb de priviri și se dăruiesc ventilatoare. Și excursii la Costinești. Minunat e că Tokoriki funcționează impecabil din toate departamentele: recuzită și decor, actorie și imagine și OST (OMFG, cel mai OST posibil, e cu LaBouche overdose).  E un reglaj bine balansat între mișto și nasol, între stil și substanță, între uman și caricatural. E zona ne-explorată dintre umorul ăla bonomist al lui Porumboiu și extravaganțele DISCO ale lui Nicolae Constantin Tănase. Tokoriki și câinii sunt singurele filme din ZFR de care m-am bucurat plenar.

Nu avem mașină, ne dăm cu căruța.

oase pentru Otto

oase pentru Otto

O dezamăgire cam mare. După și băieții câteodată mă așteptam la ceva amuzant și fresh. Oase pt Otto are un titlu bun dar un scenariu bătrânicios și o lungime care-l handicapează maxim. E genul de film în care boscheții sunt mai interesanți decât dialogurile, FFS. Pare-a fi o scenetă de Revelion 1995 care încearcă să prelungească nesimțit de mult o glumă care-ar fi putut fi amuzantă dacă era porcoasă  (speram că e poanta veche cu ochiul de sticlă și muia cântândă) dar de fapt… hai să plângem de milă la soprane???? Pur și simplu Lia Bugnar nu le are cu scrisul de filme. Deloc. Per ansamblu, WTF, no way, nu merci. Mi s-a făcut poftă să revăd Tatăl nostru, cel mai scurtmetraj UMORISTIC cu curve românesc.

Placa

Placa

Documentar despre skaterii clujeni. Cum la înscrierile pentru competiția locală mulți au simțit izul de CAPITALĂ EUROPEANĂ și-au scos din ei pseudo-spoturi turistice îmbălsămate în tezaur folcloric sau și mai rău discursursui muzeografice de prin 1986 ăsta a fost și fresh și onest și VIU. Mult mai cinstit, precis și simpatic decât ar fi de așteptat, fără mari fasoane dar cu subiectul elaborat cap-coadă de ăia care se dau cu placa.

proiectionistul

proiectionistul

Norbert Fodor a nimerit-o. Foarte enjoyabil și foarte recomandabil, Proiecționistul este mokumentary și este bine aproximat, mai în glumă, mai în serios cu un naiv ambițios pe post de protagonist. Fiul proiecționistului de la cinema vrea să-și facă Disco. Și face toate eforturile (greșite) și pune suflet și filmul ăsta este o reușită extrem de agreabilă. Ajută și actorul (Alex Mărgineanu) dar și o bunăvoință capabilă de ironie dar lipsită de cinisme. Also, se filmează un scooter, nu în mașină.

Raisa

Raisa

Raisa joacă pervers o dramă umană. O femeie s-a dus să-și procure ceva. Ceva la care sunt liste de așteptare. Dacă sunt droguri, medicamente, dildouri cu 4 capete sau prepuțul vreunui sfânt se va afla la momentul oportun. De natura acelui object of desire depinde și natura filmului: sau e încă un cash in de val nou scufundat în insignifianțe sau e un film cu dramă umană exploatată cinematografic cu aplomb. Din fericire e un film OK, poate cumva necesar, decent dar deloc sclipitor.

romanian sunrise 2

romanian sunrise

Răsăritul Românesc este povestea unui ungur, vorbită majoritar în germană proastă pe clitoralul românesc. Acolo unde tipul s-a întors, ca să dea de tac-su. După o existență în care s-a lipsit de amantu de-o noapte al mă-sii tipul are mare nevoie de ceva de la tac-su. Cam frust și mizerabilist pentru gusturile mele, dar fix genul de film la care scenariul și actorii primează peste regie, montaj și imagine.

te mai uiti si la om

te mai uiti si la om

Ăsta e unul din puținele scurtmetraje românești care cresc cu ceva la o revizionare, și cum asta mi se întâmplă teribil de rar, bănuiesc că-i lăudabil. Subiectul generalmente vorbind este mizeria creierului burghez, cu toate moaftele conformismele și paranoile lui: el și ea iau un autostopist cu care se înțeleg destul de bine până când li se scurtcircuitează neuronii de la un tautaj al ăstuia. Și au ocazia de-a fi așa cum sunt ei de fapt, mici și mizeri, isterici și fricoși. Al doilea scenariu bun pentru  Comănescu, care vrea multe și poate multe (personaje și relații, situații și reacții, valoare mai mare de-un episod fîsîit)   DAR revăzându-l i-am simțit bubele ceva mai bine: 2-3 minute du trop (și aș zice că sunt la început) care te fac să-i detești și pe el și pe ea. Și Andrei Ciopec. Tipul e pur și simplu impecabil (și nu doar acilea) și asta face ca fiecare ieșire înspre peisajul teatral din replicile ei (Diana Cavallioti) și mai ales ale lui (Bogdan Nechifor) să nu pară ușor tolerabilă, ba chiar să vireze înspre insuportabil.

am zis autostopist, deci DIN NOU MAȘINĂ

un gust amar

un gust amar

La spital un moș are de-a face un doctor cam reluctant și cu ceva istorii mai vechi. Nevastă-sa face figurație cam impacientată. Ca debut e bun, ca film are niscaiva scăpări, dar are scenariu și ambiț și face dintr-un episod mundan de pile spitalicești ceva mai mult decât eternele jeleanii (extrem de îndreptățite dar și cam tocite) de după MD Lăzărescu. La polul opus nou valizmelor care fug de prim-cadre ca dreacu de tămîie acilea se face abuz random de fețe actoricești.

the wall

the wall

Și finalmente, tot cu spital: Zidul. Făcut de Mihai Radu Dan (tipul cu Ștronțina). Avem practic plan-secvență (sau pseudo-plan secvență, nu asta-i problema) și pe ea care ar cam avorta, pe el care-i cam atârnache, cam gras, cam friend-zoned și pe  ălalt el, care-i cam prea cool ca să citească mizeriile din programa școlară. Aș vrea ca filmul ăsta să-mi fi plăcut sau displăcut, să mă fi enervat sau să mă fi plictisit. Dar în afară de faptul că dialogurile erau pe lângă tonul și vocabularul dintre adolescenți 2015-16 filmul săta parcă nici nu există.

alte opinii de la Șendrea și Călinescu.