3 seriale

Nu mă așteptam să bag, aproape accidental 3 seriale. Dar le-am văzut și cumva mi-au plăcut. Din motive foarte diverse.

S-ar putea zice că mă uit concomitent la 3 seriale. De fapt și de drept chiar am făcut asta. Nuj exact de ce pentru că fututul vieții cu inutilități serializate mi se pare încă o opțiune cel puțin dubioasă. Dar la Emerlad City m-am uitat pentru că Tarsem, de Animal Kingdom eram chiar curios și de Jeff and some Aliens am aflat accidental. Și nah, eu la South Park nu mai pot să mă uit, deci până la sezonul 4 din Bojack Horseman trebuia ceva animat.

Animal Kingdom este făcut după filmul ăla australian splendid în abjecțiunile personajelor și haluciant de feroce. Aici avem de-a face cu o săpunire (sau soapi-izare) deci hardcore nu avem, mizele sunt la nivel emoțional și ar fi optim de privit pentru persoane dotate cu fu-fu. Eu am văzut 3 episoade, deci curge binișor, dar e mult prea soft.

Ce contează cumva sunt tot intirgile de telenovelizm, dar e destul scenariu cât să-l ducă înainte fără hopuri plicticoase. Cast-ul e inferior în mod cert, regia e anonimă (mi-am imaginat cumva că asta e zona de deluxe între Vikings și Outsiders, nuj de ce mi-aș dorit să-l facă Oliver Stone, poate pentru că Savages).

În mod cert Ellen Barkin o înlocuiește admirabil pe Jacki Weaver, Scott Speedman e molâu, alți doi pletoși nu prea contează (unu a jucat în deliciosul Zombeavers, ălalt, ce să vezi prin Vikings). Piesa de rezistență nu-i madam Barkin, e Shawn Hatosy, care acu vreun deceniu era un actoraș care promitea mult (Alpha Dog, 11:14) dar până acuma n-a mai făcut nimic notabil.

Scurt pe doi avem de-a face cu un Vikings matriarhal de California. White Trash NOT Beautiful crime-melo.

Emmerlad City este Zardoz-ul lui Tarsem. Nu putem să mi-l refuz. Pentru că Tarsem, nu pentru că din Vrăjitorul din găoz ar fi ceva demn sau deștept. Una din cele mai over-rated bășini scrise, din care-au rezultat numai muzime (The Wiz FFS, și căcănia ailaltă cu cântecel și spermuiel total hidrocefal din 1939 și curvismul concerigen cu james franco și zdrențele alelate). Dar și ZARDOZ

Acuma Emerlad City e mult mai ok decât orice altă ecranizare de Prăjitorul din oz dar cu vreo 156 de clase sub Zardoz (era greu oricum să fie măcar asemuibil cu Zardoz, unul din filmele pentru care de fapt s-a inventat cinematograful) și cumva e un under-performer din multe puncte de vedre. Ca să nu mai formulez, am acilea notițele din timpul la vizionare.

Dacă tot merge atât de bine Game of Thrones, de ce n-ar merge bine și ăsta?

Ah, cineva s-a uitat la Dune. Sau Tarsem a rămas cu ceva mai puține inspirații de decor. Oricum Emerald City se simte ca și cum Tarsem și-ar recicla singur ideile de design și asta ar putea să fie rău. Nu-i la fel de rău ca atunci când s-a dus iremediabil în jos Tim Burton cu Alice in Wonderland și-și tot xeroxa de prin arhivele vizuale, dar e cam grav.

Preferam ca Dorotheea din Kansas să zboare în muorții ei cu cocioaba rudelor, nu cu mașina de poliție. Ar fi fost mai spectaculos.

Nu vă supărați, eu m-am rătăcit dintr-un video-clip muzical 80ist, cum adică We-re not in the 80s anymore?

Deci ok, avem o clonă de Jake Gyllenhall, Ana Ularu se crede în Girls și ailaltă vrăjitoare se crede în continuare în serialul Borgia.

Dar Vincent D’Onofrio care se crede at his most Orson Wells-esque while he is actually channeling John Rhys-Davies. Nah, că mi-am amintit de filmul meu favorit cu Ana Ularu.

Deci vrăjitoarele joacă una hăis și una cea, ăla se crede Orson Wells, dar măcar decorurile și costumele sunt pe cât de 80s trash reinterpretrat spre ceva glam CGI-stic de 2016 se poate, deci ME LIKE: E ca în filmele ale cu războinici post-apocaliptice meets Dune meets xeroxuri după Tarsem. Bine.

Dar Dorothy pizduaca de ea ce face ea? Nimic, pentru că și actrița este un căcăt prost care se uită în gol și rolul (de fapt tot serialul)este un pretext pentru ca să se dea Tarsem în stambă. Și nici măcar nu se dă în stambă la modul sexy, FFS. Bine că avem labageala progresistă cu transexualiști. Detestabilă manevra, dar parcă merge mai bine decât ar fi de așteptat. Dar tot scabros.

Jeff and some Aliens este scris de uniicare-au scris Gay of Thrones și Trip Tank. enuff said.

mai tre să menționez că și din grafici și din vibe și din umor este foarte Mike Judge territory, deci de pe zona cu Beavis and Butthead.

Există cumva senzația că de fapt este vorba de Randy din South Park amplasat într-un univers totalmente paralel. Sincer să fiu vreau ceva mai deștept, dar merge pentru că lipsă de altceva.