5 documentare must-see

Am avut chef de niște documentare. Din vreo 10 astea 5 chiar merită văzute. Deci fotografe amatoare, travestiți obezi, geofizică, Cinema și Kraftwerk.

Nu am niște reguli fixe pentru văzut documentare. Trebuie ca subiectul să mă intereseze cât de cât și mai trebuie să am și chef de văzut filme documentare. Zilele trecute am băgat așa, cu moderație niște titluri pe subiecte interesante. N-au foat toate bune, dar astea 5 sunt demne de luat în seamă.

Jodorowsky’s Dune

Prin anii 70 Jodorowsky se gîndește el cu creierii lui de artist zbuciumat de tripuri să ecranizeze Dune. Proiectul adună cele mai brilliante minți și implodate personalități, de la Salvador Dali la HR Giger și de la  Mick Jagger la Amanda Lear. Pentru soundtrack Jodorowsky i-ar vrea pe Pink Floyd dar când îi vede mâncând hamburgeri își dă seama că nu sunt destul de explodați în propriile lor importanțe cât să merite să participe la proiect. Se combină însă cu alde Moebius și Christopher Foss pentru partea de storyboarding și design galactic. Începe să-l antreneze pe fi-su pentru arte marțiale ca să fieși el în film. Îl mută pe Dan O’Bannon din Hollywood la Paris, ca să poată pune mai bine proiectul pe picioare.

Dar proiectul nu se face. Istoria cinema-ului și-a benzii desenate au însă enorm de multe de câștigat. Rămas cu decât un storyboard pentru Dune-ul lui, Jodorowsky se apucă de benzile desenate care probabil i-au adus și încă îi aduc mai multe finanțe decât cinema-ul. Dan O’Bannon va relua colaborarea cu Giger pentru un alt proiect, recte Alien. Pink Floyd vor mânca în continuare hamburgeri cu-o durere de pula maximă apropos de ce-ar zice unii artiști mai psichedelizați decât ei despre asta. David Lynch o va da în bară (la modul oficial, ăla e un film superb) cu Dune, dar eu zic că Jodorowsky ar fi dat-o și mai rău în bară. Pentru că proiectul era prea mare și mult prea puțin pragmatic. Dacă astea sunt pe scurt evenimentele ce m-a dat pe mine totalmente pe spate e modul de-a face cinema din deceniul 7. Fără fapizdeli mediocre și cu extrem de multă viziune. Cu un entuziasm vecin cu demența dar deh, la Jodorowsky demența e parte din geniu, chiar și când ratează (Fando y Lis și Santa Sangre).

Must-see pentru cinefilii care încă nu l-au văzut. Dar și pentru ăia care vor să dea cinefili. pentru că nu-i musai despre Jodorowsky sau Dune ci despre o epocă de cinema.

 

Down to the Earth’s Core

Documentar despre ce se întâmplă sub picioarele noastre, sub orașele noastre. Făcut pentru tv de National Geografic dar una din cele mai mișto chestii pe care le-am văzut eu pe subiect. Clar ca informație și nițeluș poetic cât să fie și mai memorabil documentarul ăsta despre scoarța terestră și chestiile care au loc pe acolo, prin dedesubturi e top notch. E fix ce ar trebui știut pe subiect și subiectul în sine este super-halucinant. Mai sefeu decât multe SF-uri din punctul meu de vedere. De la mantaua care este de fapt piatră lichefiată de presiune, cu insule și continente până la lungul drum al hoiturilor de organisme presate întru petrol și traseul diamantelor prin straturile geologice pe mine m-a uluit cap-coadă.

Finding Vivian Maier

Nu cred că Vivian Maier a fost vreun geniu al fotografiei dar avea niște talente și un mod atât de compulsiv de-a face poze încât evident că i-au ieșit și niscaiva clișee excelente. Povestea ei este mai bună decât fotografiile: moartă în anonimat după o viață întreagă de dădăcit copii altora  Vivian Maier nu a arătat nimănui pozele și filmele ei. Descoperite accidental se dovedesc a fi destul de bune și niște documente de epocă destul de rare. Hype-ul devine masiv și brusc se pune egal între ea și Atget. Chestie care dovedește o lipsă de stanarde dar care nah, nu-o îmbogățește pe ea ci pe ăla de i-a descopeit accidental pozele.

Filmul încearcă să-i dea o istorie și-o personalitate misterioasei Vivian Maier și reușește să o facă. Din fericire madam era cumva sărită peste pârleaz, deci nu avem de-a face cu o hagiografie ci un documentar care paradoxal reușește să fie chiar emoționant pe alocuri. Also hoit-sploitation, dar nah, e chiar demn de văzut.

I Am Divine

Cel mai obezit travestit povestit de ăia din proximitatea lui. Document despre un icon trash care a vrut toată viața lui să fie Liz Taylor și în Polyester chiar a reușit. Acuma ăia din jur sunt alde John Waters și găștile de transgrasivi cu care se poate antura un travestit care a păpat căcat de pudel, deci în mod cert e un documentar colorat. Chestia pe super-plus e că fiind centrat pe cele mai frecventabile zone de trash cinema și queer culture filmul chiar dă contexte și atmosfere foarte valid puse pe film fix de ăia implicați. Wonderfully obscene, cum zice John Waters.

 Kraftwerk PopArt

Despre Kraftwerk, numai de bine. Cam elogiant dar FFS, dacă nici Kraftwerk nu merită toate laudele ce facem cu ele? I le înfigem lu Taylor Shit în vaginău?

Povestea lu Kraftwerk, cu foarte multe muzici de-ale lor și nițele de la Can și mdap, are dreptate nenea ăla: fuck the Beatles, Kraftwek chiar au schimbat muzica. Acestea fiind zise mă apuc de reascultat niște albume de-ale lor.