5 filme italienești

Nu am reușit încă să mă imersez în cinema francais, dar am văzut niște filme italienești care merită văzute. toate 5.

La capitolul filme italienești lucrurile nu stau prea bine. De la moartea lu Fellini încoace Italia s-a scremut mult ca să dea câte film bun. Și asta s-a întâmplat cam odată la 3 ani și capodoperele din ultimele 3 decenii se pot număra pe degetele de la mâini. Și rămâi cu dejte libere. Dar pentru că l’italiano și din seria Io Sono l’Amore și Nuovo Mondo și l’Imbalssamatore și Vincere, La solitudine dei Numeri Primi și Gomorra perseverez an de an. Și an de an dau de câte un film bunicel. Ocazional de Cinema, dar asta li se întâmplă mai rar italienilor și am impresia că tot ce era sublim prin cinema-ul ăsta a fost, fie că venea de la Bava sau Pasolini, un rezultat direct din haute culture și alta moda. Din cultura vizuală (milenii, efectiv milenii de splendoare și grandoare) pe care dacă nici italienii nu o (mai) au putem să ne mutăm cu toții în Africa.

Ce se salvează estetic din cinema-ul italian contemporan nu o face revenind la Fellini (deja-fait total, oricât de frumos ar fi Grande Bellezza tot mausoleu este) și nici revenind înspre Rossellini și neorealism (facil, leneș, deja fumat de prin 1960, FFS) ci mergând spre Pasolini. Spre corp și carne, nu spre edificu și monumentalitate. Există (aceleași) milenii de estetici și capodopere centrate pe corp și carne, fie că erau romanii lascivi sau episcopii  catolici flămânzi de futut plozi. Pielea lui Malaparte (nu filmul, filmul e o MIZERIE) și pornoșagurile exhibiționiste ale lui Pasolini reformulează pe literatură carnea și pielea, pe care le confiscaseră  și idealizaseră vizual fasciștii. De la Ercole Farnese la Capela Sixtină și până la Filippo Timi în Vincere este o contantă, o linie dreaptă. La fel de la Venere Capitolina la Surpinsa lui Canova și pân la  Le Photo Proibite  di una signora per bene și Cosa voglio di piu, lucrurile rămân constante. Modul ăsta italienesc de-a decupa carnea și corpul din restul artei e o chestie de stil, istorie a artelor și o plitique du corps foarte vizibilă prin  peninsulă care probabil se cere investigată mai mult decât am eu chef acuma.

Ce ziceam, ah da. 5 filme . în ordinea cronologică a vizionării, deci

Anime Nere

Subiect: mafia în versiunea ei autentic-pastorală. adică familia unui cioban (de capre, are și ăsta o denumire a lui?) se vede prinsă într-un război mafiot. Nu că din cei trei frați doi nu ar fi mafioți din ndragheta, dar lucrurile amenință să se spargă fix în capul ăluia care o arde onest și ciobănește. Mai ales că fi-său este, evident, material de mafie, nu un viitor proprietar de fermă cu capre. Și tocmai micul puțache răstoarnă căruța.

Predicat: codul și codurile de morală și alaințe. Fix esența mafiei pe care numai alde Saviano a știut să le pună pe hârtie și pe concret. Acilea schițate, verbalizate și tocmai de asta fascinante, mai ales că survin nu de puține ori după ce raportul de cauză-efect s-a întâmplat deja.

Anime Nere

Anime Nere

Atu: tragedie greacă capabilă să facă uz de tușe foarte diluate de thriller și mai ales Imaginea. Vladan Radovic (nu-mi sună italiano deloc, dar la Anime Nere am avut unul din momentele alea de epifanie și-am știut că vreu să văd tot ce-a filmat și-o să filmeze băiatu ăsta). Nici cu muzicile nu mi-e deloc rușine.  Acilea un sample.

Minus: absolut niciunu

apropos, acilea e și filmu. Doar că dacă nu aveți advanced level al italiano o să sugeți masiv dejtu.

Roma Citta Aperta

Subiect: Roma, sub ocupație nazistă. Sau cel puțin așa văd situația niște freedom fighters care se ocupă de diverse conspirații și atentate. Pe care nemții evident că au deja ochiul fixat. Un popă, locuitorii unui bloc și modul în care funcționau libertatea și terorismul și tortura pe la 1940.

Predicat: neo-realismul de început, cu toate simplitățile veridice și cu ceva mize estetice surprinzător de eficient asumate. Also un patetism vintage, în mod admirabil deloc datat, perfect să fie și emoționant și eficient narativ.

Atu: Revăzut acuma, pare un film din ăla de prestigiu istoric, numai bun de Oscar. Doar că are mult mai puțin căcat ipocrit și mult mai puține ațe albe decât orice film istoric de la ultimele 10 ediții de oscar. Agenda politică asumată cu patetism îl scoate din zona de Capodopere, dar rămâne o bucată de Cinema cu C mare. Also, un subplot lezbicos absolut delicios de cinic și manipulant.

Roma citta aperta

Roma citta aperta

Minus: Zero. E Bun așa cum a fost și rămâne uimitor de solid și ca film și ca Cinema. Cum s-a ajuns de la neorealismul ăsta, cu estetică, umor, subiect amplu articulat, momente sexy la realizmul mizerabilist, impotent la scenariu umor sau sexy din ultimele 2 decenii, asta e întrebarea și are un răspuns foarte scurt. Să ne prefacem că ne pasă, să ne prefacem că nu ne plictisim, să ne prefacem că am fi dispuși să mai vedem vreodată Dardene sau Leigh sau ”filme” iraniene. ARGHHHHHHHHHHH.

Ideea cu revăzut Roma Citta Aperta era ca să îmi fac curaj cât să arunc un ochi peste Mia Madre al lui Nanni Moretti.  Cum nu-l văd pe Moretti ca pe autor de Cinema cât regizor de filme cu mize foarte umane dar minuscule și mize estetice în mod contant aproape nule Rossellini a fost o idee proastă. Deci ca să am o șansă să nu-i dau eject din 10 minute lui Moretti (singurul lucru pozitiv pe care îl pot gândi apropos de el este niște pitici bând bere Moretti) am mai băgat 2 filme.

Smetto quando Voglio

Subiect: niște doctoranzi în chimie își bagă pula în el de sistem universitar corupt și oricum falit și se apucă de sintetizat droage. Care ce să vezi, fiind făcute de chimiști sunt destul de legale, în sensul modificării minime a compoziției chimice din droagele listate drept ilegale.

Predicat: e comedie dar e comedie italiană modernă, deci nu are cum depăși statutul de hmm, ok, vag agreabil. Și cam atâta și face. DAR

Smetto Quando Voglio

Smetto Quando Voglio

Atu: imaginea lui Vladan radovic. Neon-izată înspre extrem, cu culori atât de nenaturale că pare mai mult fandacsie taiwaneză decât film european. Și asta m-a ținut pe film, care e destul de meh.

Minus: la mediocrite!

Suburra

Subiect: La Piovra meets Gomorrah. Adică intrigi de mafie și politică adânc infipt în funtea politică a Italiei. Un politician suferă un mic incovenient: una din curvele minore pe care le futea dă colțul (poate se drogaseră prea mult, deh). Un Monsenior de la Vatican are un foc la cur: trebuie să elibereze niște bani (miliarde de bani) rapid, că așa îi cer partenerii mafioți. Un mafioso în plină accensiune nu are nicio jenă și asta complică mult lucrurile. Asta pe dedesubtul demisiei lui Papa Rattatouille și spre finalizarea adoptării unei legi despre periferiile Romei.

Predicat: conexiunile între tot cei mai jos (mafia) și tot ce-i mai sus (politica, religia) dintr-un stat dovedesc o inversare aproape totală de neuroni: mafia are mult mai multă viziune și mult mai multă eficiență decât zdrențele lor politice. Violență, nuditate, moarte! EXCELENT.

suburra

suburra

Atu: Stefano Sollima (dap, e băiatu deja bătrân al unuia din regizorii care-au comis niște capodopere prin 60s & 70s) face dintr-un roman (care ar fi încăput, dacă era ecranizat americănește în minim 13 episoade) un film feroce și compact (120 de minute), cu rapeluri de vizual spre Gomorrah (el a făcut și mini-seria după Saviano, n-am văzut-o) și multe, multe coae. De văzut mai ales pentru ăia care încă nu înțelege de ce este o datorie morală să ne pișăm pe filme care au scenariu de 82 de minute dar țin 153 de minute. Also, e refreshing să vezi toate bucilea și mamelele alea tinere (să formulăm politicos, modul în care nuditatea e folosită elegant și eficient cu rapeluri către tradiția artelor vizuale clasice, că se întâmplă și asta). Elio Germano care finalmente are și el un rol bun și-l afce excelent. Pierfancesco Favino e ac de obicei bun și mai e unu, care-o arde mefioțește pe punkăreală maximă (Alessandro Borghi) cum nu s-au mai scris și jucat personaje.

Minus: Mdap, ăsta ar fi fost un film care ar fi meritat pe cinema în românica, dar la noi ”merg bine” numai pulelile retarde cu super-eroi, deci păcat, foarte păcat.

Mia Madre

Subiect: una e regizoare și are un film de făcut în timp ce mă-sa e pe moarte, fi-sa stă să rămână corijentă la latină și actorul de import din america e un retardat prăjit deloc amuzant.

Predicat: avem două, primul fiind emoția (și acilea lui Nanni Moretti îi iese bine, empatic și cu personaje credibile în mizeriile lor emoționale) al doilea fiind abjecția (adică s-a apucat fix Nanni Moretti să țină prelegeri despre cinema. ăsta care e un regizor banal prin excelență și-și mai și parazitează vizual filmele el și cu personajul lui constant și continuu plicticos.)

Mia Madre

Mia Madre

Atu: pe emoție Moretti se price cam la fel de bine cum se pricepe birra Moretti la făcut bere. Adică da, e foarte ok să bei un Moretti (mai ales un Moretti din gama Le Regionali) dacă îți place berea în general și dacă te simți ca un James Bond când bei pișat, pardon heineken. Are și personaje bune, deci mdap, îi iese melodrama. Fără sclipiri dar cu niscaiva profunzimi destul de europene. Ajută ENORM actorii, Marguerita Guy și Turturo sunt impecabili, baba (Giulia Lazzaqrini) e pur și simplu zdrelitoare într-un personaj și-o ipostază deloc comfortabile pe cineva de acc vârsta (asta s-a observat corect și la Emmanuelle Riva în Amour și e o observație justă mai mult decât o platitudine s-o zici).

Minus: Nanni Moretti ține discursuri despre cinema. Asta nu-i ok din mai multe puncte de vedere. În primul rând avem un regizor prea banal, care umflat cu pompa fiind de Cannes și de Cahiers du Cinema a început să se creadă vreun gigant sau o entitate cu destul skill cât să dea ars poetica. nu-i deloc cazul, individu ăsta nici măcar n-a încercat vreodată să facă ceva inventiv cu camera, FFS. În al doilea rând de la Seicco Bianco încoace Italia n-a fost capabilă să articuleze ceva despre cinema și să facă meta și film în film (Otto e mezzo e cel mai clar exemplu de rateu pe subiectul ăsta)

Smetto Quando Voglio

Smetto Quando Voglio

Roma citta aperta

Roma citta aperta

suburra

suburra

Roma citta aperta

Roma citta aperta

Mia Madre

Mia Madre

suburra

suburra

suburra

suburra

Anime Nere

Anime Nere

Roma citta aperta

Roma citta aperta

Anime Nere

Anime Nere

Mia Madre

Mia Madre

Anime Nere

Anime Nere