5 x seriale 2021

Bolând fiind am băgat seriale. pe care nu le-aș fi băgat în alte condiții. Deci de la Squid Games pân la chestii mult mai interesante calea n-a fost chiar lungă.

Cu serialele situația era și este clară: prea mult balast poa să storcească chiar și cele mai bune idei. Prea multe episoade, prea multe sezoane sunt vândute drept mari dovezi de finețe amploare și profunzime. NU-i deloc cazul. lăbărțarea căcatului nu vine pentru ca ideile de geniu și relațiile ultrasofisticate dintre personaje să aibă loc de desfășurare. Vine pentru că bugetele o cer. Când bagi o cârcă de bani în ceva ce-ar fi putut foarte bine să aibă 6 episoade este mai rentabil să fuți minim 10 episoade și încă 2-3 sezoane. Dacă tot s-au dat bani pe decoruri și costume și drepturi de auteur este logic financiar și falimentar artististic să tot călărești pe serial.

Acu motive pentru care se uită omu la seriale sunt destule. începând cu vitele care nu au cu ce-și umple timpu și se furajează de la Netflix și continuând cu ”pentru că se uită toate vitele și toată lumea vorbește numa de serialul ăla” și finalizând cu fandom decelerat și curiozități sincere (fie ele lubrice sau telectuale).

Pentru că vorbește toată lumea de serialu ăsta.

Am văzut deci Squid Game. 5 episoade. mai mult n-am simțit nevoia, n-am avut curiozitatea și nici răbdarea. În mod surprinzător SG este onorabil. Funcționează mult mai bine cu mult mai puțin balast și mult mai puține bășine decât ar fi de așteptat. Are și 3 atu-uri indiscutabile. Design de costume și decoruri brici (escher în pasteluri și comemorări ale lu Modest Mouse și alte clipuri muzicale de acu vreun deceniu). Gagicile care chiar sunt personaje credibile. Imagine al dreacu de justă pentru un serial. Cum nu-mi iau textele despre vai inegalități sociale și luptă de clasă de la corporații în general și netflix în mod special consider că i-am alocat deja prea mult timp. Mai ales că având protagonist suspansu apropos de cine ajunge pân la ultimele episoade este inexistent. Și nu are nici destul gore cât să fie entertaining.

Practic SG este un Hunger Games pentru burghezime telectuală și un battle royale cu boomeri pentru tinerime cu telefoane scumpe răzvrătită împotriva capitalismului nedrept. Prefer oricând The Hunt pe acest subiect despre bogătani care mierlesc din plăcere sărăcime. Este mult mai scurt mult mai ironic și mult mai distractiv. Chestia amuzantă este că vânătorii din the Hunt sunt ăia de produc chestii gen SG.

Pentru că actori.


Tot 5 episoade i-am dat și lu Lisey’s Story. Al 28-lea serial făcut după Stephen King din ultimu deceniu. Și singuru cu niscaiva merite certe. Cartea n-am citit-o, și nici nu mai am curiozități apropos de ce scrie King. De prin anii 90 tipu își revomită locurile comune pe care deja le scrisese și rescrisese. Serialu re-vomită și el lumi fantastice și faruri, scriitori de geniu și psihopați criminali, creaturi dubioase și căsoaie din alea americănoase vintage. Dar le revomită con gusto și din regie (Pablo Larrain face bine ce face) și din tensiuni atmosferice. Plus că alde Julianne Moore, Clive Owen și Dane DeHaan și Joan Allen sunt foarte bine la actorit. O vomă foarte plăcută la privit, ce-i drept. Estetica salvează. Dar cum nu se ajunge pe culmile stilului, povestea lu Lisey nu cere să fie văzut complet. Măcar lu ăsta n-or să-i fută încă 15 sezoane.

Pentru că I heart horror

Midnight Mass este din cu totul și cu totul altă zonă. Fiind în același timp destul de proxim universului lu nenea Stephen King. Scornit de Mike Flangan, care-a scos tot ce putea scoate din King  (Geralds Game) și care-a și ratat un inevitabil rateu după King (Dr. Sleep) și pe care văd că-l adoră lumea pentru serialele the haunting of hill house/bly manor. Pentru care n-am niciun interes. Dar ce face aici Flanagan face bine: o aproximare de Salem’s Lot, cu sătuc căzut pradă unor miracole întunecate și ce să vezi 100% Catholic Porn.

Mie-mi place pornoul catolic de pe zona de horror, că este ultra-bine ca branduire. Când e ploada posedată, demonu invocat, victoria iadului certă numa un preot catolic poa să dea niște bullshite în latină și să salveze situația. Nu vreun șaman, nu vreun travestit obez de pe coperta lu vogue, nu un sobor de ortodonți, nu vreun muiezin sau mujahedin sau rabin. Who u gonna call? un popă catolic. Și popa ăsta din Midnight Mass face toți banii și toate dar și absolut toate mizeriile.

Și nu doar el, că personajele sunt alea cu multe rele și câteva bune, care vecini într-un sat pescăresc muribund fiind aleg să meargă pe mâna ăstuia. Și, chit că și aici avem vreo 30% (minim) balast slujba de la miezu nopții face toții banii pentru că 1. este un portert de grup și face personaje și relații și reacții credibile ale personajelor ălora 2. hello, faza aia cu îngerii nu-i deloc angelică prin vechiu testament și noul testament n-o clarifică deci da, un angel radios poa să fie fix ca în MM 3.  este pervers și nu la modul ăla eftin al serialelor woke, e pervers într-un mod fundamental și nu doar în raport cu Creștinismul. e pervers în raport cu  ideea de alegeri/liber arbitru/ agency 4. episodu 4, care aruncă tot în aer este ceva redutabil și irefutabil. e ceva ce se întâmplă atât de rar prin seriale, încât #wow sincer.

Pentru că sci-fi

Invasion Din primele 3 episoade este foarte neclar cine invadează. Dar este egztratereștii, deci am băgat fără eforturi. Un fel de Babel dar cu and then the aliens invaded. Decent dar deloc strălucitor, cu actori mult mai mijto decât personajele pe care le joacă și cu un ritm deloc alert. Practic toate nefericirile lumii (adulter! deces! plod spazmotic! șerif pămpălău) conectate de ceva global. Are potențial maxim de rateu, dar mă tentează să văd încă 2-3 episoade. Adică n-ui musai să fie la fel de deștept precum rateuri similare, gen the Invasion și The Happening. nu?

Pentru că ideea e atât de obscenă că merită văzut dacă le și iese.

Calls este cea mai deșteaptă chestie dintre toate serialele lui 2021. O serie de scurtmetraje de teatru radiofonic, ilustrate cu ceva gen vizualizări de winamp. Sună ca curu dar funcționează impecabil. pentru că episoadele astea scurte (13-20 de minute) sunt convorbiri telefonice între oameni din ziua de poimâine și oameni de azi. Oameni de azi și rudele lor deja defuncte. Oameni de acum și fix aceiași oameni dar în versiunea lor de peste 43 de minute.

Ceva a luat-o razna cu lumea și cu timpurile și că universurile astea care ar trebui să fie frumos organizate și deloc intersectabile în timp se bulibășesc random aruncând în aer existențe și storcind în mod cumplit trupurile unora. Calls este fix cum trebe să fie: teribil de isteț și deloc banal, cu eficiență maximală și întorsături superbe de situații.

Cea mai bună chestie din SF de la Tales from the Loop încoace.

de final dăcât escher pastel.