[5x world cinema]

Guide danis Navel / come true / La nuit des Rois / And then we danced / 4×4 / adic bucăți de world cinema, că eram curis apropos de ce s-a mai filmat în afara us of a și-am ratat la momentele respective.

World cinema, adică filmele alea non-americăcăniste care fac mai interesant ce fac banal, anal și non-original filmele din inperiul retard al americii. Nu cel mai popular termen, nu cel mai clar (tehnic vorbind nu ține strict de arthaus și lumea a 3a) daca țări gen Canada intră acilea e discutabil.

Acu World Cinema este ca orice categorisire și discutabilă dar și utilă, pentru că separă țări și zone cu industrie de cinemau și tradiție de altele care n-au d-astea.

4×4

țara: Argentina (aia cu Evita Peron )

genul programului: thriller

Un hoț devine captiv într-o mașină din care tocmai ce furase și în care se și pișase, ca animalu care-și marchează teritoriu. Deci claustrare pentru bietu borfaș, sărăcăcuțu de el. Mai are și trico roz, cum să nu pișe uochișorii și pulseze din sfinctere toată gloata suferindă dă progresisim.

Lucrurile se complică aparent penal, ca-n SAW și Phone Booth. Prin sistemul audio al mașinii intervine proprietaru care vai ce-i mai dă la tupeul de borfaș lu băiatu în roz. Și ăla din exterior are niște conturi de reglat cu micuții borfași, iar gunoiul în roz cică va sări în aer. Oprimarea jegului borfaș virează absolut splendid într-o ”conversație” despre micile jafuri, furturi, tâlhării și d-astea perfect scuzabile pentru stânguți și stînguțe care ce să vezi, dacă le fac non-stop toate jegurile se adună și paharul preaplin prelinge prin părți picuri. și ce-i de făcut ?

4×4 face un thriller brici (cel mai eficient film din sub-genul ăsta cu his master’s voice care pune oameni captivi să se tortureze și umilească la comandă din exterior) și-o face departe de ifosele progresizdoase, cu zero menajamente pentru realitatea socială și toate mizeriile ei.

În concret Mariano Cohn pune pe tapet o chestie foarte interesantă: dacă victimuiuțele închipuite ale micro-agresiunilor se isterizează mai ceva ca șoșoaica la ușa comisiei, cum ar trebui să reacționeze victimele unor agresiuni reale? Că asta cu nu reacționăm că se scheună javrele că suntem reacționari este o non-opțiune.

And then We Danced / Da chven vitsek’vet

țara: Georgia (nu aia cu isterii BLM, aia din zona sovietică)

genul programului: realism social cu gheială dansantă

Cel mai amuzant lucru apropos de filmul ăsta este că în Georgia dansatul este considerat ceva extrem de masculin. Cel mai trist lucru apropos de filmul ăsta este că-și respectă formula (amoru gay against all odds, vai, discriminarea) și nu face mai mult decât media  filmelor gay recente dint-un subiect care parcă merita dacă nu din scenariu măcar din regie un pic mai mult. Așa, fanțuzit din abordare și cu actorie ok nu-i nici prea prea și în mod cert nu-i foarte-foarte. Ce-i drept nu-i nici plicticos nici isteric.

Come True

țara: Canada

genul programului: sefeu cu vise, horror cu fundamente cronenbergistice

D-a dreptul ravisant filmul ăsta mic și foarte sigur pe el. Chestia s-a mai făcut (The Cell și Altered States și Coma și alte d-alea): cineva participă la un experiment cu somn/vise și chestii deosebit de mijto reies din căpuțu protagonistului. În cazu de față protagonistă cu ceva tulburelu pe care echipa de savanți ale somnului vrea să-l printeze. Și chiar îl printează.

Ce-i bine și frumos nu-i originalitatea ci execuția. Totu e reglat optim, de la scenografie la actorie și de la frisoane la operatorie.

Guie’dani’s Navel / Xquipi’ Guie’dani 

țara: Mexic

genul programului: film cu sevitoare

Poa să fie șocant pentru unii dar filmele cu servitoare se pot filma și în color. Este de fapt un plus cert al filmelor cu serrvitoare de după 1970: imaginea color. Acu filmul ăsta cu o servitoare și fi-sa ajunse la noua familie pentru care mama va servitoriza este tot ce n-a fost jegu de Roma. În primu rând e onest și din scenariu și din regie: are personaje credibile, fie că-i vorba de mama prea slugarnică, bestia plină de uri și ifoase adolescentine de fi-sa și familia de îmbuibați plini de bune intenții în casa cărora lucrează. În al doilea rând nu-și flutură nici meritele artistice nici scheau scheau incluziunea de clasă (și rasă, probabil, că astea 2 sunt dintr-un trib amerindian -de unde și numele filmului, care este numele lu zdreanța mică și frustrată).

Ca în majoritatea dramelor realismului progresist nu se întâmplă mare lucru. Spre deosebire de majoritatea dramelor suferinde de realism progresist filmul ăsta e mai aproape de realitate și credibilitate. Și nu face burți, ceeace este bine și frumos.

La nuit des rois/ Night of the Kings

țara: Côte d’Ivoire

genul programului: film cu pușcăriași

Șeherazd după gratiile din Carandiru, mai exact. Un nou pușcăriaș (care fiind negru condamnat de negri într-o țară africană nu poate fi trecut pe vreun discurs despre vai, rasismul sistemic) trebe să devină rapido povestitoru-șef al pușcăriei (care fiind o pușcărie africană plină de africani nu oprimă, ci lasă borfașii să se organizeze cum vor ei). Pentru că se fac niște schimbări la conducere și este și-o noapte cu lună plină.

Chestia indiscutabilă este că acilea aveam un film al dreacu de mijto făcut. Două nivele de ficțiune (pușcăria și poveștile ăstuia), multiple exotisme (ce se povestește se și dansează/comentează de către ascultători), o imagine foarte bine filmată și niște actori care fac roluri bune tocmai pentru că nu par deloc a fi actori. Miezu nu-i nici mișcarea de schimbat conducerea nici dansul interpretativ. Este ceva non-narativ, de zonă de melanj între povestire (ca act) și imaginație (ca act de vizualizat povestirea), între idealuri (deloc eroice) și condiții (deloc favorabile). e ceva ce-a mai făcut acu niște ani un film, The Fall al lu Tarsem. Și este cam la fel de splendid.