6 case pentru că noaptea caselor

Nu am un ambiț prea mare pentru noaptea caselor, deși oferta e tentantă. Am zis că decât 6. Nu am chef de jogging.

Noaptea caselor e probabil ultimul prilej de ieșeală pe urbanicitate și hipsterizare până să vină mizeria toamnei total și irevocabil peste noi. Nu mă simt prea sociabil, la un moment dat se poate să și plouă, dar planul inițial este ăsta.

Cetatea Artelor

Cetatea Artelor

Cetatea Artelor

Călătorim prin universurile culturale ale mai multor etnii din spațiul geografic românesc și studiem elemente din tradiția fiecăreia, pe care apoi le punem în scenă pentru desfătarea publicului.

Ce zic ei nu sună deloc tentant, dar locul e mișto atmosfera e cosy și anul trecut a fost chiar un hub de huzurit și pălăvrăgit cât se poate de agreabil. Deci da, mai ales că-i în drum.

AvanPost 8

Avanpost 8

Avanpost 8

Prin amprenta lăsata în timp de persoanele care au ocupat spațiul, locul poartă o puternică încărcătură energetică a creativității artistice, un exemplu în acest sens fiind compozitorul Temistocle Popa, care a trăit și a creat în acest spațiu.

Asta cu amprenta energetică din nou sună a anus, dar hellou, e exhibiție de afișe vintage și mai expun și arte grafice  Buzu și Creaturi Drăguțe. Deci ceva tot merită văzut, poate nor fi rele nici expozeurile de poze.

Casa Lupu

Casa Lupu

Casa Lupu

Sub pretextul unei cine colective, rezidenții fiecărui etaj de la Casa Lupu își vor măsura forțele întru satisfacerea papilelor voastre gustative. Așadar, vă invităm la potol și voie bună. #casalupulahalit 

Dat fiind că a fost prima dintre case (sau cel puțin e prima de care am aflat eu) ar merita trecut pe acolo. Mai ales dacă aveți chef de halit pula. Lasând hajtagu deoparte, dacă se face mâncare va fi la fel de aglomerat ca anu trecut. Ar fi în drum dar am dubii foarte mari.

Colivia

Colivia

Colivia

Colivia își deschide porțile oricui are chef să-și încordeze mușchii civici ca să-și schimbe în bine comunitatea, orașul, țara. Locurile limitate îl fac să fie un spațiu select.

Pe de-o parte sunt sincer curios care-i faza cu colivia și-mi place vizualul lor. P d-altă parte, sunt destul de român cât să-mi bag pula întru eternitate în ei și in civizmul lor dacă ajung pe acolo și n-am loc să intru de hipsteri trecuți și lucrători de publicitate (care cred că fac artă și lucruri deștepte) care se complimentează unii pe alții pentru cum au salvat ei orașul transpirându-și bucile pe biciclete. Oricum, va fi interesant și într-un fel și în altul. Dacă nici de noaptea caselor nu ajung, atunci când?

Carol 53

Carol 53

Carol 53

În prezent ne bucurăm că alături de noi își desfășoară activitatea un colectiv de aproximativ 10-15 persoane din diverse domenii precum arhitectură, artă decorativă, meșteșug, ecologie, teatru, muzică, pictură și serigrafie.

Am o oarecare simpatie pentru Carol 53 și serigrafia este un procedeu cam interesant. Mai ales că-l face Jumătatea Plină. Deci dap, e de mers.

Grădina Sticlarilor

Gradina Sticlarilor

Gradina Sticlarilor

Această congruență artistică a fost cea care a anunțat că e momentul ca grădina să adăpostească, pe lângă toate expresiile artistice și o șezătoare zilnică cu iz de ceainărie construită din istoria și obiectele adăpostite, uitate sau donate.

Eu când aud de congruență artistică îmi vine așa, să scot câte 16 sinestezii pe cur. Dar locul are un șarm al lui, e decăzut da al dreacu de agreabil. Plus că acilea am fost la un concert de sitar cât se poate de superb și vodca e ieftină. Și da, chiar au o colecție de obiecte misto amenajate prin curte.

ce-ar mai fi de zis?

  1. La Casa Jurnalistului se dă filmul pe care l-au făcut Petri și Ursulean pe clitoralul Mării Negre. Vreau să-l văd dar nu azi, când am în program bețivăneală și numai chef de stat o oră juma jos nu am de unde să scot.
  2. acilea este harta cu niscaiva detalii de program pentru fiecare casă.
  3. enjoy.