8 motive pentru care o să (re)văd Closer to the Moon

Closer to the Moon intră pe cinema în week-end. Fiind un film de Nae Caranfil se cere (re) văzut, mai ales că mi-a prilejuit singura participare la un test-screening (aproape) mioritic.

Nae Caranfil Collage

Nae Caranfil Collage

Mi se întâmplă rar să aștept cu atâta anticipațiune un film de-al nostru aborigen. Pe Closer to the Moon l-am pândit până ce, finalmente s-a dat, ca Proiecție Surpriză la TIFF-ul de anul trecut. Într-un director’s cut nedefinitivat și cu status de workprint, al șaselea film al lui Nae Caranfil mi-a părut ambițios & isteț, capabil de momente geniale și totuși cu niște secvențe ratate. Nu intru în detalii până nu-l revăd peste week-end (e corect să dai cu părerea, sinopsisul și plusurile & minusurile despre un film după ce-l vezi în versiune finală).

Ce mă miră sincer este că sunt dispus să revăd un film pe care deja l-am văzut odată. Mai ales că e și film românesc. Dar deh, Closer to the Moon este un film de Nae Caranfil și am toate motivele. Sau măcar opt.

e pericoloso sporgersi

e pericoloso sporgersi

1. E pericoloso sporgersi

Primul film aborigen pe care l-am văzut în cinemau. Eram clasa a șaptea și it made a huge impression. Revăzut, tot pe ecran mare, vara trecută la Divan a fost în mod uimitor încă fresh și încă perfect reglat din poveste, structură și emoții. După 20 de ani.  Asta într-un context în care mare parte din filmele noastre s-au expirat fie din timpul vizionării fie la cel mult doi ani distanță.

Closer to the Moon

Closer to the Moon

2. Scenariile lui Caranfil

Să fim onești: ca cinemau național avem doi Scenariști Buni mari și lați: Caranfil și Rădulescu. Doar că ultimul face scripturi perfecte cu oameni triști care trec strada și în injură cineva după care se duc acasă și gata, Sfârșit. Caranfil vine din altă zonă, dinspre Hollywood-ul ăla (acuma mort și îngropat) încă apt de povești vivante, cu replici memorabile și oameni care fac chestii extraordinare. E excelent și când sparge poveștile și POV-urile  (E Pericoloso Sporgersi, cea mai curajoasă și excelent manevrată structură narativă din cinemau.ro) dar și când ia o banalitate cu iz de scandal și moravuri (autobuzul plin de târfe aspirante din Asfalt Tango) și-o pornește la drum cu ea. Are talentul ăla foarte rar de-a găsi subiecte,  personaje, mize și de-a o face fără fandoseli dar și fără a coborî în derizoriul mediocrității sau în țigăneala celui mai mic numitor comun de IQ. E accesibil. Și nu are vreun problem cu statusul de

Filantropica

Filantropica

3. Director for the Masses

Statul ăsta de regizor cu succes la public a devenit un fel de ciumă pentru breasla (ghilda, frăția, etc) regizorilor. Sunt cumplit de puțini capabili să și-l asume și dintre ăia puțini și mai puțini sunt capabili să dea cinemau, nu lături la spectator. Tudor Giurgiu, Titus Muntean, Gabriel Achim &  până la un punct Radu Muntean ar fi exemplarele pozitive care-mi trec prin cap la orele astea. Restul sau sunt din tagma Nicolaescu sau epigonizează în draci minimalisme frustrate a la Puiu & Porumboiu.  În contextul ăsta Nae Caranfil este o apariție de-a dreptul mesianică. Accesibil nu însemnă automat tembel, popular poate să nu însemne vulgar.

Closer to the Moon

Closer to the Moon

4. Umor

Umor pentru #românica este foarte ușor de făcut. Glumele sunt miez prin filmele lui Caranfil. Cum fumează miliardarii, cum se bagă într-un spectacol comunist manifeste sexy și Europa Liberă, cum i se explică unui rege despre ce face un regizor de film…Sunt super-citabile, deci recognoscibile & memorabile. Dincolo de ele sunt niște nasoleli foarte autohtone: mizeria anilor ’80 (în care futaiul sau fuga dincolo de granițe erau singurele opțiuni în EPS) mizeria anilor ’90 (când elanul prostituant și toate moravurile culturale răbufniseră din haznaua eliberată de revoluție în AS), ipocrizia (ca singur mod în care se poate face față efectelor secundare ale luxului în Dolce far niente), industria cerșitului (Filantropica, un joc al dracu de cinic cu spectatorul) și ratarea celor mai îndrăzneți dintre pionierii cinema-ului aborigen (Restul e tăcere)

Dolce far niente

Dolce far niente

5. Dolce far niente

Film francais, despre cum Stendhal a devenit Stendhal. Un fel de origin story fictiv al unui pseudonim. Poveste cu mult amore într-o Italie (1820 gen) în care mișcările politice deranjează pamplezirurile aristocratice. Genul ăla de film în care dincolo de crăciri, oftaturi, arte și penetrațiuni (enfin, nu-s atât de multe dar ele sunt epicentrul narativ) este  realitatea feroce în care un partizan este torturat într-un turn și urletele lui țin treze toate onorabilitățile orașului și distinșii vizitatori. Clasicul să ne prefacem că nu auzim, poate crapă dracu, finalmente. Cel mai subtil și probabil cel mai bun al lui Caranfil, și probabil cel mai puțin văzut.

Restul e tacere

Restul e tacere

6. Ambițul

Nu-i deloc ușoară treaba asta cu făcutul de filme, și proiecte ca Restul e tăcere (film de epocă, plus refacerea de bătălii din Războiul de Independență) și Closer to the Moon (anii ’60 în București, dă-i de-i filma dacă mai ai unde) sunt de un ambiț de-a dreptul iresponsabil. Într-un cinemau cu ambiț și amploare de apartament de bloc Nae C o arde grandoman. Paralelic vorbind nu putem să mâncăm toți supă în bucătărie pe mușama. Unii vor tort krantz la Capșa. Și al dracu să fiu dacă nu-s complet de acord cu perspectiva asta amplă.

Restul e tacere

Restul e tacere

7. Cinefilia

Și-n Restul e tăcere și în Closer to the Moon există și-o miză meta cinematografică. Un film în film care face toți banii. Refacerea (defectuasă la capitolul acuratețe că generalii decorați erau deja senili) luptelor de Plevna Rahova & Smârdan și reconstituirea (faultată de autorii actori ai) Marelui Jaf Comunist din București, 1959 reorganizează realitatea înconjurătoare. Pe undeva Caranfil pare-a zice că e greu și poate fi caraghios să filmezi dar că nu există nimic frivol în cinemau. O declarație de dragoste sinceră și nobilă, lipsită de didacticismele demonstrative pe care tot UNATC-ul plus Porumboiu simt nevoia să le înfigă în filmele lor despre cinema.

Closer to the Moon

Closer to the Moon

8. Subiectul & Explicația

Ultimul dar nu cel din urmă motiv pentru revizionarea de Closer to the Moon este fix subiectul. Happening-ul de amploarea unui Fenomen Tunguska: într-o țară comunistă, unde <<toți sunt egali și au tot ce le trebuie>> niște membri de elită ai PCR dau cu jaful într-o mașină doldora de lei a Băncii Naționale. La DE CE?-ul de atunci au încercat să răspundă și comuniștii și Alexandru Solomon (în Marele Jaf Comunist, documentar fix despre acest incident de parcurs al socialismului mioritic). Caranfil oferă un răspuns pe cât de poetic pe atât de credibil. Despre care revin după ce văd și final cut-ul.

Apropos acilea tot documentarul lui Solomon, ca să ne facem documentarea cum trebe…

și pagina de Fb a filmului (Closer to the Moon that is)

Nae Caranfil Collage

Nae Caranfil Collage

  • Simonetta

    Abia astept sa vad filmul asta. Suna stupid sa zic ca m-au convins imaginile de pe pagina lor de FB. Asa ca o sa merg pe motivele tale:)

  • Andreiu

    Caranfil este cel mai mare regizor roman. Dixit!

  • Ramona BT

    in sfarsit un film fara musmale si cafele varsate din ibrice oribile?

  • Cristi Mărculescu

    nu-mi aduc aminte de musamale dar in mod cert erau vintage 🙂