Adieu au Langage și de ce contează JLG

Adieu au Langage nu este un film, e o bucată de Cinema. Și un moft sublim al lui Godard care nu-i filosof, e anarhist și primitiv.

Adieu au Langage și mai ales reacțiile la el mi-au făcut să mă gândesc la niște chestii. Luate pe scurt ar fi : 1) cât de sublim e Godard și 2)câtă dreptate am eu când mă duc si văd chestiile/proiecțiile/“filmele”? și 3)cât de multe poate face un 3D servit ca joc cu tehnica existentă și realitatea concretă, nu ca fapizdeală de pixeli făcută să umple multiplexurile cu pulimea pulimilor în număr cât mai mare. M-am mai gândit și la 4) cât de deformați sunt cinefilii cu experiență, deloc capabili să separe dintr-un amalagam de noise și bruiaje și labe esențialul. Lor le dai un film care trebuie să fie mare sau capodoperă și-l rezonează mult prea adliteram. Ar trebui să știe că nu tot timpul ce se vede și ce se aude și textul nu contează.

regardez le chien et le bleu

regardez le chien et le bleu

Deci Godard. Jean-Luc Godard, JLG. Nenea Godard n-a mai făcut filme de prin 1970. A făcut Cinema și cred că de prin 1980 nu i-a mai păsat în vreun fel de textele pe care le citează amplasează scrie pe cartoane și imagini prin “filmele” lui. Evident, franțuz și snob fiind n-a renunțat la intelectualizme. Și de ce-ar fi renunțat? Mare parte din publicul lui pune botul fără vreo urmă de dubiu la orice se zice sau scrie prin bucățile de cinemau pe care le semnează JLG.

Jean-Luc Godard

Jean-Luc Godard

O femeie goală, un curier și juma de fototliu. Se citește din off Malraux. Un sfert de benzinărie, o juma de măgar și niște dealuri plus două persoanje care au un dialog despre civilizatie. Sau Tocqueville. Contează Malraux? NU. Contează ce cred ăia doi despre Tocqueville sau civilizatie? Contează o pulă. Dar fanii lui JLG se încăpățânează, în marea lor majoritate să creadă că de fapt sunt în fața unor eseuri care transmit mesaje (politice) și că vorbitul și scrisul au un rol în concepția eseurilor ăstora. Nu au, sunt pur și simplu un bruiaj. Un zgomot de fond care uneori potențează (prin simplul fapt că există, prin ritm,  nu prin conținutul lui) imaginea. Ca atunci când te uiți la ceva din care ți s-a dat un indiciu/cuvânt/citat  despre ce-ar fi vrut autorul să spună și tot încerci să-l lipești pe Sartre (sau pe ce-a zis concret și-a fost citat de JLG) peste niște imagini supra-saturate de culoare cu un june care se plimbă abulic printr-un parc. E penibil dar cumplit de eficient. Pentru că te uiți mai atent la niște imagini care sunt cinemau atât de pur și fără mize încât ajunge deja în zona artelor conceptuale. Altfel am turba cu toții și ăia care-s fani JLG și haterii la ceva de 70 de minute lipsite de vreo miză narativă și complet chele de sensuri ascunse.

metaforique mon cul

metaforique mon cul

După considerațiunilea asta s-a putea înțelege că Godard este un impostor. Ar fi un impostor dacă nu ar fi un geniu. Și genialitatea lui se vede fix în epicentrul a tot ce însemnă film și cinema: în imagine. Departe de filosoful care o arde în texte și citări JLG este un anarhist primitiv și cumplit de intuitiv care reface de la zero chestiile fundamentale cinema-ului. Cadre și secvențe brici pe care nu prea ai cum să le uiți. Un joc uneori tembel, alteori uimitor cu texturi și fonturi. Cu cadre și tăieturi din montaj bulversant de random care-au totuși extrem de multă poezie în ele. Și adevăr. Pentru că de ce decenii JLG se joacă de-a Dogma și de-a este 1904, deci să vedem cum funcționează chestia asta numită cameră de filmat. Cât poate, cum poate.

le LSD le cinema, le clitoris, le clafoutis arboricole

le LSD le cinema, le clitoris, le clafoutis arboricole

Adieu au Langage are un titlu superb de poetic și ultra-pompos dar n-are nimic de-a face cu limbajul în general și cu limbajul cinematografic în special. Sau mă rog are de-a face cu limbajul fix al fel de mult cât are orice alt film al oricărui alt regizor de-a face cu limbajul. Miza e tehnica și hodorogu ăsta de aproape 90 de ani ia la test-drive 3D-ul. N-o face cum o fac buncii de la țară cu ifoanele. O face  cu fix inspirația aia divin de demonică pe care numai un geniu care știe istoria cinema-ului poate să o aibă. Ciufut cinic și orgolios cum îl suspectez că este Jean-Luc Godard vrea să reinventeze 3D-ul. Și o face. Adieu au Langage are cel mai UIMITOR 3D pe care l-am văzut eu vreodată pe cinema. E o chestie strict tehnică pe care probabil tehnologia putea să o facă dar pe care nu s-a gândit nimeni să o ceară de la tehnicieni. Imagini cu atât hiper-realism cât te uiți mai-de-grabă la o dioramă decât la un ecran. Voyeurism & fascinație dus ela nivelul următor. Un 3D dus înspre profondeur du camp, în spate și-n planurile 2 și 4, nu aruncat în față, către pulimea ronțăitoare de popcoarne.

vintage JLG vibe maximal pe cadrul asta

vintage JLG vibe maximal pe cadrul asta

Există secvențe de–o frumusețe zdrelitor de bizară cu ape și cu ierburi. Și o secvență tripant de violentă. Poate cea mai violentă secvență pe care-am văzut-o de ceva timp. Cadru fix. O femeie stă pe un scaun. Un bărbat trage de ea zbiară ceva,  apoi fuge hors du camp (în afara cadrului, d’oh). Bang! Alții trec fugind prin cadru. Femeia e cam amețită, se sprijină de scaun. În tot timpul ăsta planul secund e hiper-realist, pare că efectiv există la 8 metri dincolo de femeie și scaun. Este un plan secund mort, o casă și un gard. E mai mult decât viața și mai mutl decât credeam că poate cinema-ul.

regardez le chien encore une fois

regardez le chien encore une fois

Nu zic despre ce este vorba în Adieu au Langage pentru că defapt nu-i vorba de nimic. E la un nivel superficial, o arta poetica, o joacă halucinantă cu o tehnologie care poate, da chiar poate, fi magică.

l'eau, utilisez l'eau!

l’eau, utilisez l’eau!

ADIEU+AU+LANGAGE affiche

ADIEU+AU+LANGAGE affiche