Aferim își merită banii

Am fost la mall să văd Aferim, și mi-a plăcut.

Aferim este fix cum nu mă așteptam. E proaspăt  deși e un film alb-negru cu subiect dintr-o epocă moartă,  e cu discuții  mult prea infocate deși este un film premiat și filmele premiate nu merită asta, este  important deși e croit fix pe pentru festivaluri și filmele importante nu sunt filme de festival.

ar fi dat frumos pe color costumele și toată hărmălaia.

ar fi dat frumos pe color costumele și toată hărmălaia.

Scurt pe doi m-am bucurat de Aferim! Și asta contează cu atât cu atât mai mult cu cât nu intenționam să cedez vreun centimetru de toleranță noii fandacsii în alb-negru a lui Jude&Solomon. Pentru că mai multe chestii ( Jude, Solomon, alb-negru, țigăneală, festivalier, a-ți face labă în cur pentru că altfel nu poate fi categorist demersul de-a face filme în alb-negru în 2014-1015, casting discutabil pentru roluri secundare, erecțiile stângiste apropos de  sărăcuții țigani, ipocriziile dreptei apropos de punerea românității în umbre nefavorabile).

De ce m-am bucurat de Aferim?

Jude s-a dovedit, mai bine mai târziu decât niciodată, a fi  regizor de lung-metraj.  După voma scabroasă Cea mai fericită fată din Lume și după voma Toată lumea din familia noastră individul chiar a învățatat niște chestii fundamentale pentru cinemau. Pe  care, orice  s-ar zice, nu le-a aplicat nici la primul nici la al doilea  film.  Ce părea un pariu făcut de Ada Solomon din pușculița publică finalmente s-a dovedit a fi un pariu realist. Tre să ne pese de asta pentru că ăia sunt bani publici. Și nu văd de ce am taxa doar generația cineastă 60 plus când se șterg la anus cu banii pubici. La modul sincer Radu Jude este singurul regizor din noul val aborigen care a dat dovadă de la un film la altul de capacitatea de învățare  care separă maimuțele de restul regnului animal și pe oameni de maimuțe.  Aparent nu-i mare lucru, dar se întâmplă obscen de rar prin cinema-ul mioritic.

si in diligenta era Cristina Nichitus

Imaginea. Orice discuție despre Aferim care nu aduce westernul spaghetti și dezmembrămintele lui în peisaj este o gargară cu căcat. Pentru că fix din imaginea alb-negru  a lui Marius Panduru există Aferim.  Și imaginea aia provine, cu cadre, montaje și texturi cu tot din westernurile italienești. Care erau, însă, COLOR. Eastman color, de preferință. Cu lipsa maladivă (sau programatică?) de prim-planuri și cu  fade-urile lui laterale (de la stânga la dreapta, probabil ca să fie fix mai memorabile și mai festivaliere) Aferim! chiar are o imagine și-o identitate vizuală a lui. Este o chestie pe care probabil nu or să o observe extrem de puțini dar contează enorm fix pentru că există doar ca să fie observată de oamenii care pot să distingă între Sergio Leone și Sergio Solima. Între Raoul Coutard și Franco Delli Colli. Imagine cu atât mai șocant de bună cu cât reușește imposibilul, recte să îngroape vomăria nulă vizual din Cea mai fericită fată din lume și să reamintească despre cât de bine a filmat Panduru la vremea lui A fost sau n-a fost?

Nu atât subiectul cât articularea lui. Nu mă interesează absolut deloc sursele literare pe care le citează pe genericul de final Jude.  E frumos că sunt asumate, dar au fost mai mult utile la documentare decât la scenarizare. Mă interesează care este subiectul de film și cum este el articulat cinematografic. Nu știu unde să amplasez meritul, dacă la Jude sau pe tarlaua lui Florin Lăzărescu, dar asta este altă discuție. 1835. Undeva în Țara Românească. Înspre granița cu Moldova. Ăsta este tot subiectul. Nu relațiile de putere, nu vai ce oribili erau românii, nu vai sărmănuții țigănuși. Aferim are ca subiect epoca și-i trage o frescă în alb-negru cu absolut toate zonele de umbre retard de mârșave și întunericos de ecumenice.

Toma Cuzin, pretextul și victima scenariului

Toma Cuzin, pretextul și victima scenariului

Acuma dreapta și lectura lor ideologică fix de epocă se leagă. Pentru că se poate trece ca notă de subsol sclavia. Și dreapta aia mai cu papion și burdihan se axează finuț pe terciurirea programatică a uortuoduoxiei din film. Care este greșită, pulai duoamne, că nu aveau doar preasfinții părinți sclavi țigani și opinii anti-ovreiești, doh. Până nu-i abuzează careva cu un caltaboș pe alde Pleșu & Patapievici, europele lor creștine și îngerii lor de bani făcători pe ăia de la dreapta n-o să aibă de ce-i duce capul la mai multe.

Garbiel Spahiu!

Garbiel Spahiu!

Stânga, mereu hămesită de cauze nobile și anti-xenofobie inutilă pune din nou botul,  jenant și cu aplomb maxim și nu vede țiganul din cauza la ciori. ”Film important și acuză adusă” se formulează masiv, dar pretențiile stângiste sunt subminate chiar de film. Nu faci film alb-negru dacă ai ceva de zis, ca manifest sau retrocedare de istorie. Îl faci dacă e pe trend la #festivaluri. Filmele care chiar se vor văzute de cât mai mulți spectatori sunt filmate, și au fost filmate,  în ultimii 50 de ani, COLOR. Also, la momentul ăsta să pretinzi că Aferim scrie așa cum a fost ea istoria e este o juma de adevăr ipocrită. Petru ăia care nu-și luau istoria din filmele (lui Nicolaescu&Co) cu ISTORIE (la modul oficial, eroic și majuscul), sclavia a existat pe literatură și pe istoria scrisă de la Dosoftei încoace. Also, fiind vorba de un film de Radu Jude nici bietele de ele victimuțele minoritare sunt pot inspira vreo milă: se toarnă unii pe alții în mod repetat, și la biserică și pe malul râului.

Ca plus mai sunt și muzicile. Foarte juste, foarte bine.

Also, Aferim include măgari. ciuș-ciuș.

Ce nu mi-a plăcut la Aferim sunt câteva chestii:

Victor Rebenciuc, care a luat din nou banii ca să fie Victor Rebenciuc într-un film. Victor Rebenciuc care nici măcar nu mai știe cum joace altceva decât Victor Rebenciuc este atât de non-istoric și de rebenciucean încât da, chiar scoate spectatorul din film. Și-o face dintr-un rol foarte secundar.

Discursurile prea lungite. Jude a mai belit odată un film fix din cauza unui monolog. Film pentru prieteni (indiscutabil cea mai bună și necesară contribuție a lui Jude la cinema-ul românesc de calitate) suferea de vreo 5 minute în plus și vreo 4 mizerii prea mari băgate în dialog. În Aferim asta scârțâie și la monologul popii cu căruța defectă (nu conținutul cât lungimea și mai ales handicapul de-a fi pus în gura lui Bindea, aici la cel mai bun rol din carieră, adică singurul amplasat între limitele suportabilului) și mai ales la secvența întânirii dintre zapciu și curvoana cucoana boiereasă. Manevra devine din ce în ce mai transparentă pe măsură ce dialogul se prelungește: hai să vă dau eu acilea dintr-o bucată o serie de bucăți în gură apropos de misoginism pare-a fi scopul lui Jude și din scenariu putea să-l păstreze, dar mai segmentat ar fi însemnat în cazul ăsta mai eficient. Cu o miză masivă secvența este însă cea mai scârțâitoare din tot filmul.

Scurt pe doi Aferim merită văzut. Este un film important pentru că este un film bun, nu un film bun pentru că este important.

AFERIM poster

AFERIM poster

Acilea un articol care punctează foarte bine apropos de exotismul lui Aferim!