Andrzej Zulawski

Cinema-ul în stare pură necesită doze și supra-doze de demență. Andrzej Zulawski le-a îndesat cu furie și cinism prin toate filmele lui, fie ele poloneze sau franțuzite.

Pe Zulawski îl știu, paradoxal mai mult fanii de film horror decât ăia snobi care se dau pasionați de  plictisurile catolice pompoase ale cinema-ului polonez. Motivul e Possession (1981), ăl mai fucked-up film de oroare de la Night of the Living Dead (1968) și pân la Martyrs (2008). Genul de film care atât de psihozat că-ți modifică ADN-ul. Oroarea atotputernică care se îmbibă prin spasmele psihotice ale unor persoanje prinse în ceva ce-ar putea să fie invazie extraterestră, posesiune demonică, complot secret sau pur și simplu o încarnare a urii.

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Diabel

Diabel

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Povestea ar fi simplă: el (Sam Neill) agent secret se întoarce din misiune și-i ia ei (Isabelle Adjani, care-a și fost combinată cu polonezu n-a pupat un rol la fel de memorabil și sexual decât în Reine Margot)  la purecat răbojul de futaiuri. Pe lângă amantul (decedat?) mai e ceva, cu biologie necunoscută cu care madam își astupă scorbura. Poate chestia le duce și ei și lui psihozele dincolo de orice explicație. Poate psihozele lor s-au materializat fix în creatura aia. Pe Zulawski nu l-au interesat vreodată explicațiile, deci Possession e-o perturbare psihotronică de dimensiuni incomensurabile și nimic mai mult. E fix genul de film care pulsează din diformitatea persoanjelor și-a imaginilor. E iconografie  din oroarea de sub realitatea cotidiană care fix pe rezonul de reconoscibilitate (există cuvântul ăsta?) e mult mai eficient și mult mai memorabil. Cu persoanje caricatural de debile Possession își folosește tocmai debilitatea persoanjelor dusă până dincolo de caricatural pentru a instaura cadru psihozant după cadru psihozat o oroare ieșită din orice convenție. La maximă rigoare Angst (1983) are ceva din esteticle dar foarte puțin din furia psihotropică a lui Possession.

Diabel

Diabel

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Diabel

Diabel

Am început cu el pentru că e singurul film de Andrzej Zulawski pe care l-am revăzut de 3 ori. și Mdap, l-aș revedea și-a patra oră. Dar și pentru că are acolo fundamentele cinema-ului lui Zulawski. O oroare stătută și atotputernică, cadrele deformate, realitatea care pare-a fi secundă după secundă pe punctul de-a se deșira și da la iveală ceva mult prea oribil pentru a fi înțeles sau privit în față. Personajele care sunt deja duse cu pluta la începutul filmului și continuă rampant să țopăie prin demențe caricaturale. Psihozele catolice apropos de futul este rău și duce la lucruri nasoale sunt pe acolo dar există o senzualitate putredă mult mai puternică decât toate Basic Instinct-urile puse claie peste grămadă. Geniu și mizantropie la cote maxime. Singurele gesturi vag umane de care sunt capabile persoanjele din filmele lui Zulawski sunt crime și violențe. Restul par preluate de la locatari din aziluri de nebuni sau copiate stângaci de extratereștri cu corpuri complet necomaptibile cu numărul de membre și numărul de emoții umane.

Diabel

Diabel

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Diabel

Diabel

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe e altă piesă de colecție. Apreciat drept capodoperă filmul ăsta cu cavaleri medievali, papuași și cosmonauți pe alte planete este un rateu sublim și fix motivul pentru care Hard to be a God merită aruncat la gunoi cu regizorul lui cu tot. Pentru că odiseea extraterestră a lui Zulawski e poezie halucinată în stare pură, mustind de rapeluri de tot rahatul spre iconografiile catolice (avem acilea a doua crucificare cinematografică de geniu după Alien 3). Aparent avem de-a face cu un Jodorovski de Polonia, dar lucrurile sunt nițel mai complicate. Cu psihedeliile lui Jodorovski se cerea admirat pe cinema în toată grandoarea și splendoarea.

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Diabel

Diabel

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Diabel

Diabel

La Silver Globe grandoarea e zero și splendoarea e un șir de fețe deformate de rictusuri. Fețele demenței, date pe prim-plan cu fiecare ocazie. Cât să acopere lipsa de mijloace. Mai sunt și dialogurile care sunt niște dialoguri penibile. Malvina Urșianu a catolicismului, gen. Dacă l-ar fi terminat în 78 filmul ar fi fost un rateu suferind de creștinisme pompoase. Lansat neterminat de-abia în 1988 filmul e un rateu splendid, care trăiește din vizual și moare din fiecare cuvânt vorbit.

Diabel

Diabel

Diabel

Diabel

Diabel

Diabel

Szamanka l-am văzut accidental, dar nimic din filmul ăla nu-i accidental. O poveste de obsesie între un antropolog, o studentă cu foc nestins între craci (metaforă), hoitul mumificat al unui șaman de dinainte de creștinism (non-metaforă) și un preot catolic (care fiind personaj într-un film polonez nu fute copii). Atât de erotic și atât de mistic că e damaged goods, dar atât de febril din sex și psihoze că este în felul lui antologic.

Diabel e la fel ca Golden Globe DAR e filmat înaintea lui, prin 1972. Un nobil polonez răzbate prin Polonia terfelită de psihoze, zdrelită de războaie și populată de femei care nu știu cum să se dezbrace mai repede. Un haos spendid vizual, dar târfolit de semne și simboluri, scoatem din cur simboluri și punem pe peliculă, uite ăsta e un personaj care va fi diavolul, ăstia sunt niște personaje care vor toți și toate să facă sex cu protagonsitul. Inclusiv mă-sa. Nu ne-ar strica o călugăriță catolică imaculată. Știu, pare o schemă detestabilă, DAR Zulawski e genial și când îi iese, e wow. Diabel i-a ieșit. Din cameră și din psihoze, nu din actorie sau logică. Diabel e comparabil cu Casanova lui Fellini, doar că sunt unul la un cap și altul la celălalt capăt de pod al filmelor arthouse istorice. Mizele de artificiu vizual sunt acolo, dar ce face Fellini din conceptul abstract  (decoruri, personaje, mise-en-scene) e diametral opus unui oareșce naturalizm senzualizat cu samavolnicie printre bălării, casteluri și conace.

On the Silver Globe

On the Silver Globe

Nu am nici timp nici nervi de intrat prelung în toate filmele lui Andrzej Zulawski. Unele sunt proaste (La Fidelite) altele sunt datate (L’amour braque), 2 n-am văzut (și fix ăla cu Romy Schneider este unul din ele). Dar tipul a fost un autor genial de cinema. Pentru că a invocat transcendența nu din simboluri (dar a suferit de simbolism catolic, că deh, niciun polonez nu scapă) ci prin demență. Pentru că forța filmelor lui a fost tot timpul pe cameră și din vizual. Și pentru că nimeni n-a reușit ceva comparabil pe zona de perversiune erotică, deși mulți au încercat și mulți s-au dus chiar mai departe grafic decât Zulawski.