Anonimul 2016

La Anonimul 2016 am ajuns din fugă dar am stat pe larg (și prin piscină). Care-i faza cu Delta, cu filmele și cu rezonul pentru care se merită 8 ore de voiaj pân la capătul mării și al țării? Deci:

Între niște Italia și niște piscină Anonimul 2016 mi-a picat cât se poate de bine, după un drum destul de obositor. Autocar pân la Mahmudia (5 ore plus), barcă pân la Sfântu Gheorghe (2 ore juma). După o noapte de nesomn. Era logic să ajung pissed off, dar situația s-a dovedit agreabilă. Park Chan Wook a fost (cu retrospectiva filmelor lui cu tot) un plus agreabil și un individ foarte valabil când e vorba de filmele lui, chit că-s din alea cu premii chit că-s decât rateuri (să fim onești omul a comis Im a Cyborg but thats Ok, care e fix rateu).

Mahmudia

Mahmudia

Filmele (că tot le-am lăudat io ”selecția curajoasă”) au fost (prin competiția de internațional) fix din zona atât de arthouse că virează înspre experimental și atât de preocupate de vizual că ajung în zona de slide-show. Deloc comune, dacă judec după cele 3 titluri pe care le-am văzut.

Demon ar vrea să fie cu anusul în două luntrii: film de groază și mister dar și melodramaticeală pe baza trecutului evreiesc al Poloniei. Ce-i iese este (ocazional) suspansurile și întotdeauna imaginea. Ce nu-i iese este este un sens mai mare decât bucățile disparate și mai ales, oricât de bine filmat ar fi, eșuează nasol al capitolul memorabilitate. Bucăți frumos articulate din filme pe care de fapt le-ai mai văzut, care fără sound design-ul ăla excelent ar fi fix irelevante.

5 October a fost la fel, al dreacu de frumos pe imagine dar a reușit să aibă un sens. Povestea gen road-movie a unui moș bărbos cu o tumoare cât juma de față (ba poate chiar mai mare) care în ultimele luni dinainte de operație alege să facă un traseu prin Europa doar el, cu bicileta lui și cu jurnalul ultimelor luni (care chiar ar putea să-i fie ultimele luni din viață). Ce nu știam când l-am văzut și mi-a plăcut este că e debut in regie al unui DOP execelent (Martin Kollar, Goat-ul filmat de el mi se pare cam poezie pură și cam capodoperă a misery-porn-ului) și că ală chiar chiar e fra-su și tumoarea e chiar tumoare (sau tumoră, PLM).

The Land of the Enlinghtened care-a luat premiul cel mare la Anonimul 2016 este un documentar cu copii afgani (și mongoli, și bombe și ruine și soldați). Genul ăla de eseu poetic care e de impact dar privit cu cinismul de rigoare e și dubios din multiple motive. Primul ar fi pentru că un regizor belgian face un film cu mulți copii săraci. Discutabilă relația asta dintre cetățeni belgieni și copii săraci din alte țări, chit că filmul iese onorabil. Al doilea este că plozii denotă suspect de mult entuziasm pentru găsirea de bombe. Finalmente estetica (al dreacu de valabilă) devine uneori atât de pregnantă și de retușată că-i destul de clar făcătură.

Era să uit de Toni Erdmann. Nu știu exact în ce secțiune a fost inclus. Filmul ăla nemțesc despre care o bună parte din presa prezentă la Cannes măcănea cît de superb și de capodoperă este el. De fapt și de drept eu am zis pas și pusi după 25 de minute. Filmat parțial în românica filmul ăsta este fix ca un film francez de duzină  (personaje ușor irtante, imagine nulă) doar că este nemțesc (și cu pseudo-umor d-ăla de allemagna) și durează o eternitate (162 de minute). Nu merci, am un august mult prea plin ca să pretind că nu mă plictisesc la filme d-astea.

mocirla, poetic

mocirla, poetic

și-a venit vremea scurtmetrajelor românești. O parte le văzusem (Tokoriki, care-a luat și premiu, Blană, 4:15 Sfârșitul lumii, Ninel, Zidul, Miercuri, Oase pentru Otto care al dreacu să fiu de ce tot ia selecții, o fi din politețe sau interes că alt motiv nu întrevăd). Am ratat din nou filmul ăla scurt al lui Chișu în care cineva îl răpește pe Tudor Giurgiu (sau cam așa ceva). Ce rămâne sunt 10 filme ”noi” destul de variate cât să merite deplasarea pân la dreacu cu pești.

la plaja la SF Gheorghe

la plaja la SF Gheorghe

40 de zile (Sorin Tănase)

3 studenți se duc la rudele de la țară ale unuia și dau de George Mihăiță. THE HORROR. Filmul e chiar de groază și mister, cu rural VS urban și cu nimic ieșit din zona de corect dar cu flerul de-a da o altă reacție pe final decât cere genul de la personagiile sale. Agreabil cu tzuikă.

piscinaaaaaaaaaaa

piscinaaaaaaaaaaa

Ana vine acasă (Emilian Floareș)

Uite, așa ceva nu că-mi place mie în mod special dar e ok că se face și că se face corect. Adică un film despre o relație dintre doi adulți. Recent divorțați, care se revăd pentru că Ana, fiica lor care nu știe de divorț, vine acasă de la studii. Dap, sunt adulți din ăia de 50+, corect scriși și corect jucați într-un film care de la Bună ce faci încoace e singura incursiune melodramatică în teritorul ăsta al adulților. Și e chiar fresh, mai ales în contextul în care melodramolete de scurtmetraj cu un băiat iubea o fată cad inevitabil în scat puber, istericale prin ușa de la baie și tristețe în taxiuri.

la plaja la SF Gheorghe

la plaja la SF Gheorghe

Apartament interbelic în zonă superbă, ultra-centrală (Sebastian Mihăilescu)

Miza nu-i apartamentul, este cupul care locuiește în el. La fel de falși ca și anunțul de imobiliare, la fel de generici dar destul de reali. și realismul ăsta de persoanje se face prin gelozia lui, care-o trimite pe ea să vândă la un preț bun mașina scumpă pe care nu și-o (mai) pot permite. Nuanțe bune și din scenariu și de la actori, dar o regie și-o imagine mult sub standarde. Poate pentru că avem ceva prețiozitate care se vrea cutting-edge (dar nu mai e de vreo 2 decenii nimic cutting edge să tai personaje în 2 și să umpli 80% din cadru cu pereți uși și șifoniere).

activitatzi anonimice

activitatzi anonimice

Într-o seară (Teodor Mirea)

Filmat de pe bancheta din spate a unei mașini, cu scenariu vag și final penal.

si promenade granulate

si promenade granulate

Km 73 (Radu Ghelbereu)

Din nou mașină doar că de data asta iese mai bine. Mult mai bine. Chiar imecabil. Doi tipi trecuți se duc spre locul în care fiului unuia a avut un accident de mașină. Șoferul știe cât de grava a fost de fapt accidentul, pasagerul încearcă să nu-și dea seama. Filmul e chiar bun și asta ține mai mult de actori decât de regie sau scenariu. #dramă

din spatele barului

din spatele barului

Meda (Emanuel Pârvu)

Din nou dramă și emoțional și din nou bine. Un tip are niște probleme: i-a murit soția, statul vrea să-i pună înapoi în orfelinat copila (luată în leasing în sistem de asistență maternală de defuncta soție), nu și-a plătit impozitul pe casă și asta poate duce la consecințe birocratice nasoale.  Inevitabilele certuri  ca la ușa cortului (tată-bunici) când fetița stă lângă sicriul mă-sii în camera alăturată (100% românește) dar și-o evitabilă supra-licitare a infernului din orfelinate. Finalmente filmul merge bine pe emoții și devastări, e bază pentru un lung-metraj cu acc temă.

antene si nouri

antene si nouri

Omagiu Jai tue ma mere (Alex Mironescu)

Având în vedere cum e Xavier D (caricatural și isteric cu mize decât estetice) filmul ăsta chiar este un hommage, dar trebe luat în calcul că hommage pt filmele lui Dolan nu are cum fi altfel decât bășcălie. Deci avem de-a face cu un triumph. Dacă intenționat la modul la care l-am citit eu sau nu, asta nu-i deloc problema mea.

filmul cu mini talebani

filmul cu mini talebani

REC (Lorand Toth, Doru Clita)

Să facem mijto de un reality show. Din ăla cu țăranul și țăranca pe care producătoarea îi azmute să pună mîinile pe furcă. Nu-i deloc fin dar e umoristic la modul eficient și ce să vezi se continuă mult mai bine decât începe. Deci o surpriză cât-de-cât plăcută.

SPID (Bogdan Mureșanu)

Adică Speed Taxi, că despre taxi este vorba. Taxiul, obsesia aia recurentă și toxic UNATCistă. Un film la care s-a râs (am râs și io de 2 ori, admit) dar care este de fapt o adunătură de clișee lăbărțate din toate orificiile și tocite pe toate suprafețele pe care finalmente îl salvează tocmai Andreea Vasile (pe care sincer n-o credeam în stare) de la insignifianță futândă și nimic altceva. Faza e așa: el (pămpălău) și ea (zdrență cu moafte) se suie în taxi și șoferul este isteric pentru că pizdua vieții și amuorții nuj ce-a făcut sau n-a făcut și se anturează nasol cu (alte) curve. Poate am fost prea radical, trebe să menționez că se filmează eficient niște taxi en grande vitesse. dar filmul ăsta are  2 persoanje burți (cuplul sechestrat în taxi) și ar fi putut să dureze vreo maxim 4 minute dacă era să fie și cu ceva miez și cu ceva coae.