ArtSafari 2019: cam degeaba

Am fost la ArtSafari și nu nu-i mare lucru de capul lui. Dar câteva chestii mijto tot se găsesc. Nu multe, parcă mai puține decât în anii trecuți.

ArtSafari este un fel de noaptea galeriile contra-cost. Și în mod nefericit nicio ediție nu reușește să ofere mai mult decât ar oferi o plimbare printr-un muzeu si 3 galerii. Asta este și nu este o problemă, pentru că ăștia care mergem mai mult pe la galerii decât pe la vernisaje și prin muzee decât pe la saloane de licitație nu suntem în targhet. Perceput ca artă pentru masele cu snobăreală în ele ArtSafari nu-i o obscenitate, este cumva chiar necesitate. :i este indiscutabil prea pu’in ;i destul de mediocru. Dar e genul [la de HAPPENING/eveniment/curveala cu spider care aduna pozeri si semidocti.

Pe banii cui se face, cum de ceva făcut în colaborare cu PMB poate taxa la intrare și cum e cu subvențiile în contextul în care un belet e 50 și un catalog 75 (sau mă rog 60, *redus* cu un tichet primit la intrare) ar fi frumos de aflat dar las altora munca detectivistică.

Acestea fiind zise, ce e la ArtSafari ediția chineazească, de 2019?

Păi

niște chinezării. deloc strălucite, deloc fascinante, deloc proaste. Faza nașpa este că sunt fix aceleași chestii pe care orice om cu bebelou pescar le poate aștepta de la arta chineazască. Care totuși, cred că poate mult mai mult, mult mai surprinzător, mult mai internațional. sau măcar mult mai specific chinezesc recalibrat.

Ning Ting Ting (ma emotioneaza chestiile cu munti, mai nou)

how do you say in chineese omelette du fromage?

alte chinezării, din artele noastre contemporane: clone de rembranzi și de valesquezi, clone de fond-plastic-1978. Măh băeți, puteți să vă băgați meninele și tapiseriile dans l’anus, pardon my french.

statui. Niște statui din varii epoci puse cam îngrămădit în 2 săli. dacă s-a vrut a se rea impreesia de tezaur statuar în curs de dezgropare din niște săpături arheologice s-a ratat parțial expunerea. Dacă se voia un minim de dialog între opere de artă înghesuiala aia duce la o cacofonie din pietre și fieruri.

inghesuiala mare monser

baruri și alte baruri cu apițe d-alea curvite întru electroliză. Asta este chiar bine. Faptul că atunci când am vizitat io erau mai mulți voluntari la săli și mai multe baruri pustii decât vizitatori nuj dacă dă măsura exactă a succesului ediției ăsteia.

Ce-ci n’est pas une installation

visuals. booring.

ceva chestii mijto, parcă rătăcite printr-un tsuami de balast

FLora Sopa

REGeternități din mediocritatea cu anusuri de marmotă în loc de ochi semnate de tonitza. mediocritate exhaustivată în enjpe săli și nimic, nicio schiță niciun tablou nu infirmă mediocritatea fanată a lucrărilor lui Tonitza.

Best in show, la modul indiscutabil: Donough O’Malley & Razvan Cornici

Razvan Cornici

Donugh OMalley

Donugh OMalley

ca concluzie am dat follow la 3 artiști pe instagram, eu dau follow la câte 5-6 după un NAG, deci slăăăbutz.