Best of USA cinema

Dupa vreo 130 de ani de activitate cinema-ul american a execrat dintr-însul doo capodopere atât de contondente încât poate să închidă prăvălia. Nu mai e nimic de filmat care să poată să fie mai feroce decât piesele astea doo.

Îmi pierdusem încrederea în capacitatea americanilor de-a face Cinema de ceva vreme și filme mai recent. Este onest să admit că m-am înșelat. Chiar înșelat amarnic aș zice. Pentru că filmele astea doo vin din cea mai disprețuibilă, inestetică și umflată cu pompa zonă a filmelor americăneze (și nu numai): documentarul (și filmul la modu general) profund implicăcat social, atît de trending în acest moment de căcanie progresistă.

Nu-i deloc vorba de alde Nomadland și Minari, doo pedichuri la pizdă executate cu ceva merite cinematografice și  înnecate în isteria ipocrită ”vai, s-a făcut ceva DESPRE, adică PENTRU sărăcimea din inperiul retardat al lu americqua”. Aș detalia un pic despre cât de confortabilă este pentru stângoi și stângizde egalul ăsta pus între ”despre” și ”pentru”, între reprezentare (și asumarea curatoriată a reprezentării ) și acțiune concretă (adică îmbunătățirea a ceva pentru ăia de sunt reprezentați) dar nah, nefiind parte din elita criticăcuților de film românistanezi mi se mai întâmplă să n-am timp, pentru că muncesc.

piesa unu este asta:

Streets of Philadelphia, Kensington Avenue, What happened today, Aug, 2021 este un scurtmetraj de documentar despre sărăcime. Cea mai pocnită sărăcime, ăia de-s deja zombie de la droage. Teoretic vorbind avem o apoteoză a unui anume gen de curvism, pardon documentar: fly-on-the-wall, aka observaționalul atât de drag școlii de ipocrizeli inestetice de pretutindeni. E tăiat din montaj extrem de puțin,cu un fler d-a dreptu demonic și superb asumat.  Nu omite, nu  juxtapune. comprimă cu crossfade în loc de respiro sau comic relief. Decât înregistrează. Un trav din mașină, printre căzături umane. Și e suficient de lung cât să spargă la buci frontierele dintre milă și silă, oroare și fascinație. Asta fac foarte rar filmele și-o fac când sunt fie capodopere fie extrem de aproape de zona asta capodopericoasă,. Scurtmetraju ăsta pulsează de diegetic (acest ciuruc ridicat în slăvi și complet irelevant pentru valoarea unei filmări). Nu are dialog. Nu are echipă de filmare cu salarii babane și nici n-o să aibe câteva zeci de mii de euroi pompați în el ca să-l vadă gloabele woke prin festivaluri despre moaftele scursurilor, pardon drepturile omului. și cu toate asta e mai impactant decât orice am văzut pe zona implicăcării sociale și-a realismului. Pentru că e real și greu surmontabil.

de context n-am multe de zis

Nuj cine ce și cum este Kim Gary de-a filmat asta. are un canal de Yt și tot filmează mizeria din Philadelphia. Practic Streets of Philadelphia, Kensington Avenue, What happened today, Aug, 2021 este o bucată din ceva mult mai mare și mult mai important pentru USof A decât plictisurile borșite gen Cityhall sau labele belite gen the 13th.

3.120.000 de spectatori pe yt, o fi mult, o fi puțin?

Philadelphia asta de-o filmează Kim Gary (aproape) zilnic este încă din paleozoic o fortăreață a partidului democăcăt americanez.  din 1951 s-a perindat pe la primărie decât democăcați. Din ăștia cu drepturile omului negru justiție socială și beneficii pentru sărăcime mereu în gurizdele lor strâmbe de javre pseudo-socialiste.

de reacții cum să zic dar e înduioșător nivelul de educație uniformizat din tot capitalismul târziu de pe tot mapamondu, care trimite automat la filme (și joace) cu zombie și la Bruce Springsteen.  Măcar sunt filme din alea bune cu zombie lenți, nu mizerii cu hyper-viteză la zombies. Și parcă ar merge mai bine la OST cu asta. Dar din nou, asta chiar nu are nevoie de OST.

Mie mi-a adus aminte de doo chestiuni din ale terminale

  1. orfanii ăia sidoși muribunzi rezultați din comunismul românesc. e ceva la fel de oribil, abject și inoubliabil la drogații ăștia din inperiu retardat al americii și la plozii reduși la statusul de muribunzi în propriul căcat de comunismul românesc pe care stângoii și stângizdele din zona culturală îl neagă isteric și ”recontextualizează”. Și unii și alții sunt rezultate directe ale unor ocârmuiri socialist(-comuniste). la distanță de un ocean și 30 de ani realitatea aia najpa și concretă oferă doo irefutabile dopuri de pus la pizdo-curu progresizdat și incluziv. Asta face în practică stânga, dincolo de scheunăturile despre săraci și demnitate umană.
  2. travu ăla care chiar este fin du cinema din wekendu lu JLG. Dumnezeule mare, nuj cum și de unde m-am gândit fix la wekend, Poate pentru că mașini, poate pentru că de la senzația aia de final de tot, chestie la care nu mai ai ce adăuga și după care nu mai ai ce futând filma pe subiect și gen cinematografic. Și am un fetiș pentru punctele astea terminale ale genurilor de cinema. Cum dupa 2012 (filmu din 2009) nu mai are sens să caci disaster movies, cum după Cap și pajură noul val aborigen s-a sucombat compelt sub propriile metehne manieriste, cum după Thanatomorphose nu mai există vreun sens pentru body-horror, nici după scurtmetraju ăsta din Philadelphia democrată nu mai are rost să caci filme progresizdoase și ultra-implicăcate social, că am văzut ce-i dincolo de lătrăturile ideologizdate ale stângii.

Streets of Philadelphia, Kensington Avenue, What happened today, Aug, 2021 este remarcabil (și) pentru că are în spate o pre-producție de 70 de ani. Al doilea film care marchează apoteoza și închiderea prăvăliei americăniste de filmaj are o perioadă mult mai scurtă de scurtă de preproducție: decât 20 de ani. Dar, spre diferență de primul a costat muuult mai mult și în bani și în vieți omenești. Vreo 2 trilioane juma și o nimica toată de cca 241.000 de hoituri. Cifrele fiind din asttea oficiale, ca atunci când poliția numără manifestanții opoziției, deci labile și grosier sub-estimate. mult mai mult față de alde Ben Hur (ăl vechi).   Pare extrem de mult pentru 30 de secunde de filmaj. dar ce secunde.

N-are titlu dar i-aș zice Talebani dându-se în mașinuțe. Spre deosebire de multe cică capodopere ale documentarelor din istoria cinema-ului filmul ăsta este vesel. Este o comedie și este plin de joie du vivre. chiar și fără muzici de la Benny Hill pe fundal (cum deja i s-au pus pentru că diegetic este cam sec și destul de anti-cinema) este fascinant de autentic în bucuria aia filmată.

Talebani dându-se în mașinuțe  este cel mai realist, concis, onest și uman film cu suferinzi de islam persecutați de omu alb  și creștin. Este și a true underdog story în cel mai americănist sens al locului ăsta comun, cu underdogii.  a costat, pentru fiecare din cele 30 de secunde 840 de milioane de dolari și nu mai puțin de 8.000 de hoituri. pe fiecare secundă. Cam scump dar n-a plătit inperiul retardat al americii. Față de toate bășinuțele militante cu islamiști tristuți și onoarea lor pe care o tot reperează festuri de ideologizdeală filmată Talebani dându-se în mașinuțe este un film vesel într-un mod fundamental pervers. Când s-au mai văzut, sau pe zona implicăcării sociale sau pe zona de ha-ha  de dat la mall, bucurie și curiozitate mai autentice și mai copilărești și mai oribile? Io n-am văzut joie du vivre mai credibilă decât la sequelurile acestei capodopere cu mega-buget, respectiv javra islamistă la sala de fitness și luptători pentru liberatate dându-se pe hydro-lebăduze. Bravos inperiu retardat, mission akkkomplished, cu retragerea bideniană cu tot.

Filmele astea două, accidentale, reale, cumplite și fascinante sunt piese din ceva mult mai mare și  sunt tot ce mai poate face cinemaul americănez pentru genul programului film documentar cu implicăcare socială despre ”categorii vulnerabile”. Că mai vulnerabili decât ăștia americani lăsați să horcăie și să crape pe străzi  sau ăștia islamiști torturați de serviciile secrete și vânați din dronă de travestiți angajați de armata us of a io nu întrevăd să existe.

PS: m-am întrebat (căutând în neștire imagini FĂRĂ cântecele puse pe fundal și text pus peste imagine) de ce simțim nevoia să punem muzici pe fundal? Nu-i context, nu-i informație (textu ăla nul citește nici dreacu). E ceva mai nebulos, între îmblânzirea imaginilor (pui niște muzică de ha-ha peste cretinii talebani și gata, se mai duce și oroarea și costurile imaginilor ălora și ratarea pe care o expun fără drepturi de apeluri naunțe și conversații) și reflex pavlovian.  antrenamentul spectatorului cu viori puse peste momente tristuțe pentru ca indiferent de cât de nul e regizoru și cât de retradat e spectatoru să știe că acolo este momentul pentru pișat uochișorii.

PS2: 2 trilioane juma înseamnă 250.000.000.000….