Beyond Beyond, un desen animat fooooarte bun

Beyond Beyond este o poveste frumos desenată și mult mai deșteaptă decât media desenelor animate recente.
Un deliciu sufletist suedez pe baza de iepuri.

Beyond Beyond a rulat la TIFF 2014 într-o secțiune pe care de obicei o ignor: EducaTIFF. I-am văzut la un moment dat posterul și am decis că ia să vedem noi ce fac iepurii ăștia. Ei bine iepurii din Resan till Fjäderkungens Rike (ăsta-i numele pe suedeză al animațiunii) se duc în lumea morților pentru ca iepurașul protagonist s-o revadă pe mă-sa cea defunctă. Nu sună deloc a happy happy joy joy și nici nu-i croit pentru hăhăit. E una din animațiile alea cu foarte mult cap, bun-simț narativ, mize emoțional-educațional majore și o estetică extrem de bine aplicată.

beyond beyond

beyond beyond

Aventura orfeică e cumva rudă cu Spirited Away și nu doar pe rezonuri narative. Suedezul  Esben Toft Jacobsen are ceva din imaginația curajoasă a lui nenea Hayao Miyazaki:  protagonistul iepurilă se scufundă în regatul morților, deci moare, iar unul din personajele secundare nu e deloc comic relief guy, ci este pur și simplu o mizerie vag canină care de fapt și de drept îl lichidează pe ăsta micu’ ca să scape de propria lui excursie dincolo de dincolo. Simpla schemă de funcționare a Regatului este mult prea complex absurdă ca să nu fie minunată, iar destinul este Mora (rapel către mitologiile Europei Mediteraneene) – o chestiune dotată cu tentacule.

beyond beyond

beyond beyond

Fiind un film destinat plozilor Beyond Beyond are un discurs foarte sensibil despre moarte și toate negările, durerile și acțiunile extreme pe care le poate cauza decesul unui părinte. N-o face însă deloc lacrimos-mucilaginos, ba chiar are suficientă imaginație vizuală cât să fie o experiență imersivă din mai multe puncte de vedere.

Ce-ar mai fi de zis este că regizeurul a mai făcut o animație cumva fățoasă și vag interesantă, recte Den kæmpestore bjørn, adică Marele Urs/ The Big Bear.  Cred că și pe ăsta tot la TIFF l-am văzut, într-o altă ediție.  Doar că must-see este iepureala asta de calibru maxim.

beyond beyond

moment mai de Lynch

beyond beyond

si pasaroiul care duce sufletele pe insula

beyond beyond

beyond beyond

beyond beyond

n-am reusit sa inteleg ce ar vrea sa fie mizeria aia paroasa

beyond beyond

Isla de la Muerte

beyond beyond

deeper and deeper

beyond beyond

beyond beyond