BIFF 05/10/2014 Nick Cave, voma si talibanii

Duminica la BIFF. A cincea zi de festival, cea mai bizi pentru mine: 3 filme de competiție de văzut. Filmul cu Nick Cave, ceva georgian și matinal, plus o vomă absolută și nescuzabilă.

Orele 11:00 sunt încă în casă. Nu-mi dau seama exact cum dracu’ e cu ora schimbată, dar în mod cert ratez ceva din In Bloom. Film georgian despre care catalogul zice că-i cam ca un Mun-Giu. Deloc laudativă asocierea din partea mea. La fel de non-laudativ este că eu întârzii la un film jurizabil. Și mai nedemn de laude este că filmul ăsta, care e în competiție, este singurul care rulează o singură dată în BIFF. Duminica de la orele 11:00.

in bloom

in bloom

In Bloom chiar este cam ca un film de Mun-Giu, dar, ce să vezi, în versiune superioară, lipsită de ipocrizie și dotată cu niscaiva coae. Dramă cu amiciție feminin-adolescentină pe fundalul hidrocefaliilor înapoiate care fac regula prin Georgia (aia pe care-au invadat-o rușii acu câțiva ani, nu aia pe care-au invadat-o yankeii în războiul de Secesiune). Deci două fete, bune prietene s-ar cam răzvrăti împotriva  muizmului generalizat și talibanizmelor demne de românica 1993. Dar tocmai când s-o facă, iaca, în bună tradiție georgiană, un pulet o răpește și o violează pe una din ele. După care, conform tadițiilor acestui stat jegos și cretinoid, se și căsătoresc.

Acu mi-a cam plăcut In Bloom, dar întrebările pe care mi le pun eu despre aprecierea justă a unui asemenea film ar fi următoarele:

  • place pentru că este exotic în mizeria lui?
  • e vernisabil și premiabil prin festivaluri și pentru altceva decât modul în care reacționezi (cu ură & silă) la societatea aia de gunoaie înapoiate precum talibanii?
  • i-am citit eu corect finalul (maturizare/renunțare care este mai devastatoare decât orice revoltă pentru că oricum alea două cucuiete nu aveau cum câștiga nimic în gunoaiul ăla de țară)?
  • o să incerce vreodată Oleg Mutu să filmeze mai puțin înghesuit și puchinos? acilea chiar e genul de film care ar fi cerut cadre foarte largi si de mare respiro, nu înghesuieli fără de rezonuri restetice cum le tot plac la cineaștii români luați de valul nou.
violet

violet

Violet este o vomă absolută și o  jignire. Nu-i cinema, nu-i film. E un fel de video-art. Și despre video-art am zis dintotdeauna o chestie:

Video-art-ul este ca pictatul cu căcat. Oricine poate să-și bage dejtele în căcat și să mânjească pereții, că s-or găsii unii destul de imbecili să zică “vai, ce gest artistic! câtă artă!” Dar majoritatea oamenilor care vor să facă artă au destul de multă decență să n-o facă. Și majoriatea oamenilor care-și dau cu părerea despre artă au bunul simț de-a nu pune botul la căcat. 

Acestea fiind zise, Violet este o bucată de căcat plin de pretenții care se revendică de la căcănarul șef Gus Van Sant și de la cinemau mut și care pornește de la un incident meurtier pentru că să facă NIMIC din ceva ce-ar fi putut fi un subiect foarte bun pentru mai multe genuri de cinema.

Deci un adolescent stă și se uită ca o boarfă mongoloidă cum îi este înjunghiat un tovarăș de bicilizm. Nu face absolut nimic și nu are absolut nicio scuză decât faptul că este o boarfă mongoloidă. O altă boarfă mongoloidă, numitul Bas Devos, “regizeur de mare artă”, neavând nici IQ-ul necesar pentru a articula vreun fel de scenariu, nici bunul-simț de a-și asuma convențiile de cinemau mut, împrăștie rahatul pe vreo 82 de minute de filmat păduri și boscheți și bicicliști. Dar  filmează ca în instagram, vai dragă!

Într-un fel pervers, căcănăriile de genul ăsta sunt văzute ca fiind “deschizătoare de drumuri” și filme arthouse. Deschiderea drumului către căcăstoarea din fundul curții a făcut-o deja Gus Van Sant (Elefant și vai anumite lucruri sunt atât de neinteligibile încât să nu cumva să le trivializăm explicându-le, deci ia bucata asta de rahat, este tot ce se poate face din subiecte mari cu adolescenți). Nu-i cinemau, e căcat, nu e film, e impostură abjectă. Dar pe acest drum deschis poate cineva cu mai mult bun simț va pune mai puțin boschet și mai multe dialoguri (față de cele 4 replici din tot filmul, dintre care una este mai vrei un suc).

20000 days on earth

20000 days on earth

Al 3-lea film din a cincea zi de BIFF a fost filmul cu Nick Cave. Și el în competiție. Un fel de “ce zice Nick Cave despre lume, viață și el însuși” agreabil și destul de bine vizualizat. Sală arhi-plină, Warren Ellis ca personaj secundar super-memorabil, Kylie Minogue din nou pe bancheta din spate a unei mașini. Nick Cave vizitând muzeul Nick Cave…. Da, e exact ceea ce pare. Un MUST pentru fani, un filmuleț destul de agreabil pentru necunoscători.

20.000 Days on Earth este  pentru Nick Cave cum este Holy Motors pentru Cinema. Un omagiu pios cu Kylie Minogue pe bancheta din spate a mașinii.

Întrebările esențiale apropos de plăcutul obiectiv al unui asemnea film ar fi:

  • cât din plăcere e de la film și cât provine de la protagonist și admirația pe care-o cere?
  • ar fi funcționat cu altcareva faimos & muzician în locul lui Nick Cave? Un muzician care nu-ti place sau îți este indiferent?
  • Deci Nick Cave se auto-ficționează și lansează panseuri și amintiri și judecăți de valoare în ceva ce-ar putea să fie documentar, dar este de fapt ficțiune. Destul de frumos & admirabil, dar fundamentalente vorbind fanboy-oriented.

Apropos, când am zis Warren Ellis mă refeream la partenerul de muzici al lui Nick Cave, nu la auteurul de comics-uri cu accelași nume. Care, come to think about it, sunt fiecare geniali în felul lor și au bărbi cam similare.