Bucuresti, unde esti m-a enervat cumplit

Am vrut și ar fi trebuit să mă uit la Bucuresti unde esti, dar am fost de câteva ori pe punctul de-a ceda psihic. Prea multă prostie, prea multe isterii, nimic nou.

Bucuresti unde esti ar fi trebuit să fie contra-ponderea la Ich bin ein Dubist, ălalalt documentar pe subiect. Adică ceva echidistant și mult mai puțin penibil. Din păcate, lucrează cu același material uman (istericii din 2012), deci cu toate echidistanțele (și mdap, Vlad Petri încearcă să fie acolo, la proteste, dar să nu pactizeze cu jandarmii “sângeroși” sau cu victimuțele imaginate ale dictaturii Băsescu) tot m-a scos din absolut toți pepenii.

Pentru că este o sumă de istericale și de specimene din alea care prin 1990 ar fi dat flori minerilor și ar fi scandat nu ne vindem țara și ar fi votat în consecință, adică fix cu FSN. Mai apare și Claudiu Crăciun, marioneta lui USL, ca să mă umplu și mai mult de spune. Pentru nervi întinși la maxim nici hidrocefalăii de 50 plus, nici tembelii de 30 plus, nici pitecantropu in boxeri în ninsoare nu sunt recomandați.

Bucuresti, unde esti?

Bucuresti, unde esti?

Cumva, însă, documentarul ăsta al lui Petri face ceva foarte bine (și foarte dezgustător): o galerie de portrete și o înșuire de moafte (revoluționare, nostalgice, de iliescu iubitoare etc). Pe scurt se vede și se aude ce mâna victimele dictaturii Băsescu în stradă: PROSTIA. O tulpină de imbecilizm deja integrată în ADN-ul național care se manifestă plenar și când vine vorba de revendicări (neclare, toate portovocile lui Ponta&Felix vor să plece Băsescu pentru că ei eu nu bani de întreținere, sunt oprimați, nu este destulă egalitate între sexe, etc) și când vine vorba de comportamente. Ieșiți la protestat neanderthalienii se încaieră ca rudele lor, maimuțele. Pe alocuri, documentarul ăsta pare o piesă de teatru scrisă de Caragiale într-un mega-puseu de nihilism & silă. Ăsta e materialul clientului. Ăștia suntem, asta e, lu Claudiu Crăciun o să-i fie mult mai bine cu USL-ul la putere, la pulime o să le fie în continuare rău din cauza lui Boc și Băsescu. Nu din alte cauze.

Pentru că merge din 2012 până la referendumul lui Dragnea Victor Viorel & Crinuleț, documentarul lui Vlad Petri reușește să facă un itinerariu pulsatoriu al istericalelor. Și să urmărească modul în care o mișcare evoluează și se dezintegrează. Cumva (și acilea e lectura mea, cu tot parti-pris-ul asumat) am rămas cu impresia că ce n-ar fi reușit să strice Crăciun s-ar fi terminat natural, mai ales după momentul în care oamenii ăia mai rezonabili care nu doreau tone de cianuri prin munți s-au intersectat la proteste cu o parte din specimenele de la epicentrul inițial al mișcării.

Oricum Bucuresti unde esti este terifiant de TRAGIC. Și nu doar pentru că cele de mai sus ci și pentru că eu, mai cinefil de meserie, am văzut documentarul ăsta. După revoluție, de Laurențiu Calciu. Un film insuportabil de bun și insurmontabil de deprimant. O filmare de discuție din piața Universității. Anul 1990. La fel de multă imbecilitate, la fel de mulți neanderthalieni. QED, futu-i nația, istoria și ororea să-i fut.  După revoluție clarifică o chestie: încă din 1990 NU AVEAM NICIO ȘANSĂ. Ca țară, dar mai ales ca societate. București unde ești este un remake, 22 de ani mai târziu. ADN-ul a rămas intact, prostia e tot acolo.

  • Radu

    Prietene, esti agramat dar rau de tot
    Noroc ca nu te citeste nimeni

    • anka

      Adica tu esti un “nimeni”?

  • Felicitari pentru articol!