BUZZ CEE: Playlist

BUZZ CEE este un festival de film amplasat la Buzău și cu destule de oferit. Zic asta pentru că dacă nu avea potențial nu mă băgam selecționer.

Până la BUZZ CEE mi-am dat cu încrederile și speranțele prin festivaluri care s-au dovedit suspect de agreabile și destul de memorabile. N-au lipsit fail-urile și nici aproape-catastrofele, dar măcar au fost puține. Bănuiesc că astea vin de fapt și de drept la pachet cu orice event organizat la modul general și orice event organizat în România la modul special. Cu festivalul ăsta buzoian mă trezesc din nou că sper la ce-i mai bun (a se citi je ne sais quoi-ul ăla amestecat din agrement și anturaj, proiecții fără glitch-uri și băute antologice) și mă tem de ce-i mai rău ( de la invitați uitați prin aeroporturi la proiecții bulite și de la antagonizme d-astea festivalier-aborigene pân la holocaust nuclear la Bacău, orice mi se pare că s-ar putea întâmpla). Doar e ediția de debut și fix acuma, că începe, mi-am dat seama că sunt ușor paranoid apropos de tot ce-ar putea merge rău.

Să ne focusăm pe ce-i important, dară. Filmele. Must-see-uri pe secțiuni, că tot nu-mi dau seama în acest moment câte secțiuni avem.

Competiție

Sin and Illy Still Alive

Două heroinomane se decid că s-ar putea lăsa de droage mai ușor într-o vacanță pe o insulă grecească decât în Germania lor natală (d-oh). Pare un punct de pornire corect (chit că minunata croazeiră se prea poate să nu fie atât de minunată pe cat pare) dar rămase cu un ID în minus (pentru că peștele/dealeru/iubitu are alte idei, e confuză situația când bagi la venă) fetele trebe să ajungă la mama uneia dintre ele. Si într-un alt purgatoriu, al alcoolismului matern.

Sin & Illy face bine multe chestii: are personaje convingătoare, zero idei fixe despre cum ar trebui să fie un film cu drogați și mai ales, o onestitate regizorală în același timp sobră și proaspătă. Un film fără teze, dotat cu ritm bun și o naturalețe deloc naturalistă. Reușește să fie mai mult decât o versiune nemțească de Requiem for a Dream și e genul ăla de film capabil să cauzeze empatii fără să le creșească sau impună peste spectator.

Snow (aka Sniag)

Bulgaristanul face filme. Nu ca noi, românii care ne tot tragem câte-o bășinuță prin festivaluri  și ne plângem că nu vine lumea s-o miroasă, premiată deci importantă, prin sălile de cinema. Bulgaria produce odată la câțiva ani câte un film de public, fără fasoane dar cu alură și glitz de cinemau de care aud și persoane non-bulgare. Snow e o poveste cu mafioți mărunți dar brutali. Un film  cu ceva flashback-uri și cu ceva influențe destul de clare (Balabanov, FFS).

Un tip trebuie să-și îngroape tatăl, mafiot mărunt, găsit mâncat de urși. Sau de lupi.  Prin peisaj se perindă și unchiul rusofon și vărul care, deși nu-i mafioso material, încearcă să țină pasul cu anturajul. Miza nu-s funeraliile ci o genată doldora de bani, de la ultima acțiune a ăstora. Pe care răposatul a ascuns-o undeva. Unchiul suspectează că fiul mortului trebuie să știe el ceva despre unde e geanta, acesta suspectează să unchiul are câteva chestii de zis despre cum a murit de fapt tac-su. Thriller dramatic, perfect capabil să execute eficient tot ce ține de thriller și scolăresc la zona de dramă (flashback-uri pentru emoții și explicitare de relații), dar cum să zic, de la Balabanov se revendică mult și bine, deci e cam WOW.

Buzz Femei

Sau Buzz Women, secțiunea dedicată filmelor regizate de femei. Acilea mi-a fost extrem de simplu să aleg un platouaș de scurtmetraje  (In The House, Paper Bag, Tractor și Black Friday).  Sunt toate în topul de SMR pe 2015.

Viktoria

La lungi avem Alya DaDa și mai ales Viktoria. alt lungmetraj bulgăresc, despre care atunci când l-am văzut la TIFF am zis că mi-aș dori să-i ducă și pe români capetele să facă ceva atât de Bun. Conservator ca narațiune & tributar lui Seidl ca încadraturi ăsta a fost unul din filmele mele favorite din TIFF2014. Are suficient epic cât să umple vreo 14 valuri românești, e bine asumat  formal și mai are și niște pusee din alea de estetism venite toate de prin aceeași imaginație și sensibilitate. 16 ani puși pe 2 ore juma’ de film. O bulgăroaică nu reușește să avorteze. Drept care naște o fetiță fără ordon ombilical care devine poster-girl pentru socialismul bulgăresc, favorita secretarului general și o ciumă pe care mă-sa o detestă. Lucrurile se mai schimbă când comunismul cade și raporturile de forță din familie se schimbă.

Filme românești

2 lungmetraje: 03. Bypass (care este în competiție) și Dincolo de Calea Ferată  (filmul de închidere). 3 scurtmetraje în competiția de scurte (De sfeștanie, În Ataș și Dispozitiv 068),  Dopul scuză mijloaceleun scurtmetraj cu 3D (și mdap, l-am proiectat și la Dracula și merită din plin o vizualizare cu 3D-ul de rigoare).

Roboțelul de Aur

Ce-i de plăcut la Roboțel este fix fundamnetul din documentarul contemporan: filmul se duce după subiect. Fără idei preconcepute și fără scenarii dar cu onestitatea aia față de subiect care nu de puține ori incomodează spectatorul. Steluța e protagonista: campioană la box, nici nu știi exact dacă că-i fată sau băiat, are alura și simplitatea unui smardoi de provincie. Și ceva bun-simț. Subiectul nu-i Steluța, sunt orfanii din orfeliantele din românica și aș vrea filmul ăsta pe DVD doar ca să le dau cu el în bot la toți psudo-intelectualii care se plâng că ne judecă occidentalii după imaginile oribile din orfelinatele cu SIDA ale lui Ceaușescu. Nu s-a schimbat nimica, Steluța și gașca ei sunt eșantionul de orfani care n-a ajuns la BOR, după dealurile gri. Când își aduc aminte cum efectiv pășteau iarbă și merg în vizită la mansionul administratoarei de orfelinat mi s-au făcut toți perii măciucă.

Două documentare de scurt-metraj: Dincolo (cel mai bun film de scurtmetraj pe 2015 în deloc umila mea opinie) și My Film Years. Un documentar mic și intimist despre el (fotograf) și ea (monteuză pe negativ) și poveștile lor despre lucratul cu/pe film. Empatii și nostalgii dar și o întreagă industrie și un întreg mod de-a vedea/păstra și prelucra relaitatea sunt incluse în filmulețul ăsta.

03.Bypass

 Nap Toader, aka TDFKANH (the director formerly known as Napoleon Helmis) are un scenariu care cere thriller dar ce reiese este tot dramă. Pentru că nah, la români le lipsesc mecanizmele psihice pentru a accepta că un thriller poate fi mai film decât o dramă din aia de val nou. Totuși bypassu nu-i chiar val nou. Are niște ambulanțieri (Spahiu care recidivează la volanul de ambulanță, Medeea Marinescu ca doctoriță și Alex Potocean pe post de brancardier/ambulanțier) care dau de un hoit și de un căcă-lău de bani. Cu hoitul știu ce au de făcut, apropos de bani nu se descurcă prea bine. Șoferu nu face mofturi și ipocrizeli, ar băga mâna pân la cot în averea defunctului pacient. Nici brancardierul nu-i insensibil la bănet. Dar madam doctorița s-a decis să fie ea aia incoruptibilă și cu principii mult prea morale.

Pentru un film care de fapt se termină fix când începea actul 2 din scenariu Bypass-ul își joacă bine cărțile și meritul e în primul rând al actorilor. Accentul prelung (prima juma de oră) pus pe personaje în detrimentul acțiunii nu schilodește nimica, dar la fel ca la Un etaj mai jos există senzația asta de episod-pilot (pentru că nu vream să admitem că facem de fapt thriller).

Dincolo de calea ferată

El s-a întors din Italia, de la muncă (nu de la furat) la ea și la plodul lor. Ea e bizară (nu ciufută) și reîntâlnirea asta se joacă din răbdarea lui și iritările ei de adolescentă cu orgoliu propriu rănit. Un Mitulescu consecvent cu ce-l interesează: trafic și taxi-uri (Cannes, de mult) periferia societății (LoverBoy) nunți abrampulite pe coclauri (Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii).Film de public și de dragoste cu o incursiune interesantă pe clar-obscururi nocturne și cu ceva curaj. Adică da există acolo o relație și scenariul o consturiește cât  toleranța lui la tot bullshitul ei să nu fie o dovadă de pămpălău ci mai mult o exercitare a vinovăției și-o dovadă de IQ.

De sfeștanie e noul film al lui Tudor Botezatu. nu-i cu boxeuri și meciuri truchiate dare e tot comedie, tot amuzant și tot cinic. De fapt și de drept e tot cu înșelăciune și sclipocește ca scurtmetraje cinic si sexy. Nici relația lor, nici sfeștania ei nici job-ul lui nu-s decât înșelăciuni și cineva se va arde la bot.

ăsta-i situ, aicilea e programul.