Calexico: Edge of the Sun

Noul album Calexico este destul de bine, dar nu este minunat. Edge of the Sun este un gest frumos și lejer, din poignet, care muzicalicește e inegal și totuți irefutabil.

Calexico sunt una din cele mai frumoase trupe pe care le-am ascultat live. Pe atunci (cca Carried to Dust) aveau după ei ditai fanfara. Acum, pentru Edge of the Sun păstrează câte ceva din senzualitățile prăfuite ale fanfarelor mexicane dar Calexico își aduc aminte că de fapt sunt post-hippie americani, deci albumul lor nou sună schizoid, când a epigonizare de Bob Dylan când a revizitare a patosurilor lui Jose Jose.

Edge of the Sun are 12 piese scurtuțe (18 pe ediția deluxe) și în momentele lui bune pulsează melancolii aproape fiziologice cu fanfarele alea  funerare mexicane pe care le ascultau și prelingeau de dinainte de Beirut.Partea americană și partea mexicană se contrabalansează nu tot timpul frumos, mai ales că dumele sunt majoritar pe engleză și piesele bune sunt majoritar hispanice. Calexico fiind texanofili e cumva logică situația, dar rezultatele nu sunt tot timpul reușite.  Neo-flamenco și country tușe orientaliste și pusee de jazz deci influențe solide dar mixologia nu iee brilliant tot timpul.

Piesele de colecție ar fi cam așa: Let it Slip Away (pe zona hipsterii sunt noii noii hippies) Woodshed Waltz ( bobdilăneăneală) Roll Tango (fantasmagrie faux orientală care aduce mai mult a Begovici și Kusturica decât a dune și cămile) Miles form the Sea (cea mai bună piesă pe engleză). mizeriile sunt fix două (Calavera și Bullets and Rocks).

 Din ansamblamentele latino sclipesc Cumbria de Donde (mehican electronistă), Coyoacan (mexican western song) și Esperanza (care e topeală totală).

Calexico Edge of the Sun

Calexico Edge of the Sun