cannes we do it? no, you cunts.

S-a dat toată selecția de Cannes 2017 și s-a întâmplat o chestie pe care toată luciditatea din mine o cerea cu exasperare: un an fără picioruș și fără târtiță de cinema românesc pe croazetă.

La Cannes se visează toate specimenele mai mult sau mai puțin talentate din cinema-ul nostru drag scump și îmbuibat cu bani de la stat. An de an câte unu, câte doi, câte 15 și câte 43 s-au tot târtițat pe covoru roșu regizori și semidocți, producători și artizde, sugaci de drinkuri amețiți de propriile bășini și oameni deja bătrâni și cam grași dar perfecți pentru supt ciorba în fața la faianțele și tristețile futile care caracterizează noul val de film românesc. Pentru români Cannes-ul a dat girul și premiat formulele mizerabiliste care au îngropat o industrie de cinema și au prioritizat festivalismele în detrimentul total al filmelor cu măcar un minim potențial de public. Săracul Mungiu merge deja crăcănat de câte premii și honoruri aprimit pe croazetă, bietul Puiu deja pregătește un film de 16 ore cu 5 jeguri din clasa de mijloc prinse într-o mașină așteptând să vină comanda de ciorbiță de văcuță. Ada Solomon își reformula discursul de Oscar pentru toni rahatmann, ca să-l dea apropos de ecranizarea după Soldații.

Dar ce să vezi, s-a făcut finalmente dreptate. Poate la anu or să fie românași care să scurme cu râturile pe la Cannes prin palmares, POATE NU. Ceva ce toată industria lua for granted tocmai a fost demolat. Și asta e bine și nu doar pentru my inner hater (în fine, inner nu prea este). E bine pentru o întreagă industrie mâncătoare de bani gratis și avidă de onoruri care se vede nevoită să facă niște soul-searching. Anii (chiar deceniile, PLM) în care filme făcute pentru a fi văzute și plăcute de public au venit fix de la 3 regizori (Caranfil și Giurgiu, ocazional Porumboiu) s-au cam încheiat. Nu-i deloc o tragedie, este o schimbare și poate fi teribil de benefică. Mai ales pentru generația de după Noul Val (Bogdan Mirică și Nicoale Constantin Tănase, primii ieșiți cu lung-metraje) care au și IQ-ul și talentul să facă lung-metraje viabile artistic destinate unui public larg. De ăștia mici, care sau debutează anul ăsta (Daniel Sandu) sau încă nu au făcut lung-metraj (dla Comăneasca la Botezatu și de la Andrei Tănase și Roxana Stroe până la Sorin Tănase, avem vreo 15 regizori foarte capabili de scurtmetraje) nu poate să-mi fie decât milă pentru că noul val festivalier a alienat vreme de un deceniu orice public de cinema mai aveam pe aici pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Deși când or să debuteze în lung-metraj or să constate că 1. nimeni nu știe cum să promoveze filme pentru că nu le pasă de promovare și public, producătorii vor doar bani de la stat 2. le-au otrăvit fântânile cu ciorbe hoituri și faianțe Mungiu și Puiu 3. le-au pârjolit lanurile xenofobia apropos de români pe care o orchestrează sistematic binomul Jude-Solomon.

O industrie de film sănătoasă nu aruncă bășini premiate de 4 festivaluri și văzute de 60.000 de oameni ca justificare pentru existența ei și fondurile risipite pe ego-uri suferinde de artisticoidal. O industrie sănătoasă de film, mai ales dacă e subvenționată de la stat aduce incasări și bilete și bani reintrați în circu(itu)l economic. Cum fac Spania și Franța, chiar și Italia și Belgia. Capodopera de mare interes festivalier se întâmplă ocazional, nu este norma. Norma sunt filmele ca Dublu sau De ce eu? filmele ca 69 Richter și Cuscrii și Afacerea Est. Filme care sunt mijtocuțe, de care LUMEA AFLĂ CĂ EXISTĂ și pe care le-ar vedea sau și mai bine nu-mi reproșează mie că le-au văzut și s-au plictisit cumplit.

Acestea fiind zise e momentul ca schimbarea de macaz, ideologie și mai ales generații să înceapă dreacu să se întâmple odată. Să avem filme care poate nu or să fie nici capodopere nici utile, dar care or să ne ajute la altă chestie: readucerea publicului în săli. Și poate vor clarifica și pentru mult-prea entuziaștii cinema-ului de artă aborigen că trebuie să separăm semidocții plini de oportunisme festivaliere de cineaști onești.

Despre ce filme sunt selectate la Cannes și cum în capu la masa juriului unui festival care face pretenții stângiste punem un expirat evazionist fiscal ca Almodovar vorbim când o să am timp să-mi fac documentarea apropos de filmele selectate oficial și în secțiunile paralele. Tot atunci vorbim despre numărătoarea de vagine și ascensiunea pseudo-cinematografiei maghiare.

  • Doni Mirodoni

    Nu vă fie cu supărare, de ce nu văd comentariul meu?