Cimitirul lui Telespan

Cimitirul lui Teleșpan nu este o carte mediocră pentru că este o carte pur și simplu proastă. De roman sau literatură nu poate fi vorba, iar toată tevatura m-a lăsat cu două certitudini
Și anume: 1) eu și cu Monica Bârlădeanu avem gusturi ireconciliabile la lecturi; 2) ambițul, plictisul și sexul anal sunt o cale sigură către bestseller.
Am dat de Cimitirul prima oară ca extras de text pe Vice. Și era cam bine extrasul. Trash amuzant, cu blestemății și umor negru. Cartea integrală nu se ține la fel de bine. Pentru că mai multe chestii.
Dar până una alta subiectul: Adrian Green, homosexual român relocat la Londra se angajează la negru la un cimitir. Și la un moment dat fute un negru. Care-și băga bomboane de ciocolată în cur. No kiddin. Cartea ar fi putut fi un Trash cu T mare pentru că material există. Dar mai există un ambiț al lui Teleșpan de-a face ceva care să poată trece drept literatură. Deci Adrian Green are un iubit (de fapt fost iubit) la care locuiește și cu care împarte și un câine. Pe care fost iubit îl înșeală cum apucă.
Atunci când Teleșpan nu-i prea preocupat să transmită cititorului panseuri homosexualiste depre viață moarte, dumnezeu și alte rahaturi, se întâmplă deci futaiuri homosexuale sau dialoguri cu alte personaje.
Din nefericire, Teleșpan este atât de nul când vine vorba de dat replici unor personaje, încât orice are liniuță de dialog este un supliciu. Exact același mod de gândire, fix același vocabular caracterizează toate personajele. Practic soarta (recte auteuru) îi aruncă în cale lui Adrian Green varii specimene cu care să schimbe impresii și linii de dialog despre homosexualism. Sau despre destin în general.
Personagiile secundare sunt inexistente dar au totuși o poveste de viață. Luată ca ton și umor negru funebru de prin 6 Feet under. Sau așa mi se pare mie, că anumite bucăți ar merge ca intro-uri la episoade din serial.
Că tot vine vorba de bucăți, anumite chestii îi ies bine lui Teleșpan. Nu din scriitură, cât din umor. Care face niște fapte diverse citite probabil prin presă să devină biografii scurte ale unor personaje. Ar fi vreo 30 de pagini salvabile dintr-un total de 380 de pagini. O babă moare în cada un travestit care își ratează transexualizarea și trebuie totuși îngropat, sunt pe acolo și niște pagini care par desprinse din antologia literara consumeristă Prima mea labă. Dar este mult, mult prea puțin.

Cartea ar fi funcționat mult mai tolerabil fără de pretenții romanești. Adică o culegere de panseuri gen Cum vede un lachet viața și universul culese de prin carte ar fi fost probabil mult mai tolerabilă decât Cimitirul lui Teleșpan. O memorialistică rezumată la decât paginile de futai anal oral și urinar ar fi fost un demers editorial mult mai cinstit și transgresiv. Așa, produsul finit este un exemplu clar de maculatură multi-lateral-dezvoltată: ba e auto-melodramatizare (la rece Adrian Green nu are absolut nicio problemă, îi e călduț și bine și nici mâcar când dă cu botu de Daniel, moldovean și homosexual și el și se amorezează nu are vreo problemă reală) ba e panseristică, ba pornache.

Argh, mi-am amintit cât de abjecte sunt gusturile muzicale ale lui Adrian Green și pentru că oricum când scrii de rău de homosexuali, îți sar toți la beregată luați d-acilea, cu LGBT-ul vostru cu tot. ORICE bărbat care pretinde că nu poate trăi fără muzică după care dă lista de favoritizme în frunte cu scârna proastă de Beyonce trebuie călcat cu buldozerul. Pentru ca să facem lumea un loc măcar muzicalmente mai bun, de aia.

Trash ratat VS reportaj fanat cam asta asta ar fi diferența dintre Cimitirul lui Teleșpan și Soldații lui Schiop. Deși Soldații e cu vreo 13 clase peste Cimitirul, lui Teleșpan îi iese mult mai bine tocmai partea cu amorul. Și tot Cimitirul punctează la copertă. Primele două scriituri gay ale cliteraturii române contemporane sunt fiecare în felul ei ratate. Au câteva chestii la comun.
unu: Evident homosexualii români trebuie să se ducă în locuri exotice pentru ca să poată scrie literatură. A treia carte cu gheu român probabil va avea loc în Insula Paștelui;
doi: Simțul detaliului lipsește cu desăvârșire. Schiop nici măcar nu e capabil să-l simuleze, Teleșpan care-a citit probabil niște pdf-uri despre cum se scrie un besteller îl simulează cu aplombul unei beyonce în fața mădularului de jay-z;
trei: Gusturile muzicale ale acestor minoritari sunt cel puțin laf el de infecte ca cele ale majorității mono-neuronale. patru: Ambele mi-au creat impresia că sunt scrise la normă de pagini sau la deadline. Nici cuvintele nici capitolele nu sunt organizate sau estetizate. Lipsește deplin tocmai plăcerea cuvântului, mândria onanistă cauzată de un paragraf bine întors din frază. Chestiile alea care pot face să strălucească chiar și cele mai mediocre texte.

***
Autorul în carne (mai puțină) și oase (mai multe) pe sticla virtuală a lui adevărulTV. Un interviu foarte slab din gama o felație pentru invitatul special. Culmea, gazda este o duoamnă. Am reținut că Teleșpan e rârâit. Și că e nevoie de dumnezeu, biblia ne-a învățat să ne spălăm. Teleșpan dixit. Hai sictir. Romanii se spalau, vikingii se spălau, creștinimul a ucis igiena pentru că vai, oroarea ipocrită față de corp. Am cedat la minutul 16. După info-ul extrem de necesar cum că scriitorul (vorba vine) a produs emisiunea Schimb de Mame. Se vede, asta se vede clar din cum e cartea.
Alt interviu, mai puțin jenant de data asta.
 Pagina de FB. Evident, nu i-am dat like, au făcut-o alții, cică nu e rea.

  • Qx

    Dora Pavel a scris o carte cu personaje gay ȋnaintea lui Schiop şi a lui Teleşpan. “Do Not Cross” se
    numeşte.

  • geo

    homosexualism sau homosexualitate?