Cine mă? eu? Blog de cultură?

Conform revistei Elle, mărculescu.ro e pasibil de-a fi blog de cultură. Nu am nicio problemă cu asta, dar mi-am reamintit cu această ocazie că am un blog și că n-am mai scris pe el de gen o lună. Poate chiar mai mult.

Probabil că ăsta nu va fi un post de blog de cultură și sunt ok cu asta. Nu pentru că aș desconsidera un post de cultură cât pentru că nu mi-am dorit vreodată să par intelectual. Sau, duoamni feriește, hipster. Ăsta e un post mai mult pentru că să nu uit dreacu de tot cum se folosește wordpresu. Aparent e ca mersul pe bicicletă. Să punem o poză? Mi-e lene, pun mai târziu.

urbanistic

urbanistic

Deci este ora 2.19 noaptea și beau o cafea. Nu va fi ultima dată când fac asta, dar acumă că mi-am agonisit o caffetiera comfortul meu cafegistic a crescut din nou pe culmi nebănuite. DEci ultima lună n-am dat publish la nimic. Pentru că n-am avut timp și dispoziție să scriu nimica. E mai rar, dar mai cinstit. Un post trebe să conteze.  Nu în like-uri, nu în bani primiți de la sponsori, că nu-i genul ăla de blog. Și în ultima lună nu am simțit că aș avea vreun subiect pe care să trebuiască să mă pronunț (și eu). Mi-a prins bine distanța asta de istericalele și românizmele de bloagări disperați să-și dea cu părerea (non)-părerea despre ce-i fierbinte și face clickuri. Nu zic că n-am fost ocazional furios sau curios sau că n-am citit texte bune pe subiecte volatile, dar am avut suficient de multe alte chestii de făcut cât să mă abțin de la vreo implicare. Există un zen chiar și în oboseală. Oamenii care chiar muncesc (se) gândesc mai puțin la toate rahaturile care de fapt și de drept sunt majoritar focuri de paie și nu le afectează direct existența. Nu știu dacă asta este bine, dar așa merg lucrurile. Corporatiștii zdreliți de trafic care stau unu câte unu cu curu în mașinile lor și își fac viața un traffic-jam imens unii la alții pentru că nu-i duc capetele seci să meargă câte 2-4 în mașini sau să ia în morțiii morților lor metroul sunt un (contra-)exemplu apropos de asta cu muncit mult și gândit puțin. S-ar putea ca munca să îndobitocească. Situația se cere investigată.

erori si orori

erori si orori

Ultima lună a fost de fapt ultimele 2 luni și am avut un job de gătit și un job de scris și 2 selecții de festival suprapuse parțial. Aș aproxima că am văzut vreo 950 de filme, lungi și scurte, izbutite sau bășite. TIFFU și BUZZ CEE au fost ocazii pentru una din chestiile care mi se întâmplă destul de rar. O recalibrare  de cinefilie care pur și simplu se întâmplă după vreo 300 de filme văzute unele peste altele în timpul în care aș fi putut dormi sau poza pisica sau consuma alcool și fuma în exterior, pentru că o zdrență de la aprozar s-a curvat cu cine trebe și s-a pus pe dat legi anti-fumători. Dar să nu deviem. Ziceam că de la un anumit număr de filme încolo orice hardcoreală de-asta selectivă devine un fel de bukake. O să mă recuperez vreo lună (cu un juriu de DaKino și cu o comisie de selecție pentru filmele clujenilor) după care Buzău, după care Cluj, anul ăsta aș vrea să ajung la Tulcea, la Pelicam. Dacă am cum bag un cap și la ceva de pe la BiFF

urban

urban

O să ratez Bookfestul și ComicCon-ul pentru că TIFF, dar au cărți și la Cluj. Oricum îm primele 4 luni din 2016 am avut timp cât să termin 2 cărți, să încep 4 și să răsfoiesc vreo 15 reviste. Sad and LOW, știu, am nevoie de un corp de bibliotecă nou ca să-mi încapă toate cărțile necitite. Mi-e efectiv rușine.

Am avut ceva timp cât să zic pe teveu cât de idioate sunt de fapt blockbusterurile cu super-eroi și cât de futut e sistemul ăsta parazitat de cei mai isterizați geekși și pseudo-geekși. Nu pentru că aș vrea ca lumea să plângă de mila criticului de film, cât pentru că de la un punct încolo un critic de film nu are niciun rezon și absolut nicio obligație să vadă toate vomele Marvel și bășinile DC. Ține de igienă și de onestitate. Salvează timp și bani. În fine, la modul onest sper ca săptămâna viitoare, când o să am și eu timpi liberi, să mai fie la mall-uri Zootopia și 999 și filmul ăla cu Tilda Swinton. În mod paradoxal am văzut deja 3 lungmetraje aborigene, dar niciunul din ele n-au intrat încă pe cinema. O să văd la un moment dat și Orizont și Tekir și Ilegitim. Am dat skip la Next și la Cinepolitica, pentru că nimeni nu poate să le facă pe toate și pentru că nicio persoană lucidă nu poate face un capăt de țară din faptul că a ratat vreun festival de film din București. Sunt prea multe, prea finanțate și prea insignifiante cât să resimt vreun lips.

plastic

plastic

Acuma Over, mă scuzați dar trebuie să mă documentez pentru un articol despre glam-porn și mecanizmele lui. Luxurie la Marc Dorcel, Binecuvântate fie-i peliculele luxoase și mustinde de ură de clasă. Sau poate ă să văd un film cu Vincent Price în timp ce mă scurg în somnuri.

au revoir!

au revoir!