Cinema grecesc, filmele esențiale

Un interviu cu  Dimitris Kerkinos, selecționer al Festivalului de film de la Salonic despre cinema grecesc în special și film balcanic în general.

Apropos de cinema grecesc: Festivalul de film de la Salonic (TIFF) sărbătorește anul acesta 100 de ani de cinema grecesc. Eu mi-am dat seama de-o chestie: nu știu prea multe despre cinema-ul național al Greciei.  Evident, sunt Theodoros Angelopoulos și  Yorgos Lanthimos care-mi vin în cap apropos de subiectul acesta. Deci l-am rugat pe Dimitris Kerkinos, selecționer la Salonic și expert în problemă să-mi dea niște  repere și considerații despre cum au stat și cum sunt lucrurile prin cinema-ul grec. Și l-am mai întrebat și câte ceva despre cum stăm noi, daco-geții cu cinema-ul și filmele noastre românești.

 Dimitris Kerkinos

  1. Să începem cu niște repere. Care-ar fi cele 5 filme care-au marcat istoria cinematografie naționale din Grecia?

O drakos/The Ogre of Athens (1956) de Nikos Koundouros. Un film neorealist.  Este punctul de vârf din cariera regizorului, care a fost unul dintre “greii” cinematografiei elene încă din anii ’50 dar și ulterior.

Anaparastasi/Reconstruction (1970) de Theo Angelopoulos. Este filmul care marchează începutul unei faze noi din cinema-ul nostru: New Greek Cinema (NGK).

Evdokia (1971) de Alexis Damianos. Film important și artistic și dramaturgic care sondează societatea greacă din acea perioadă.

Apo tin akri tou kosmou/From the Edge of the City (1998) de Constantine Giannaris. Anunță noi perspective și preocupări, adică un cinematograf interesat de lupta socială.

Kynododas/Dogtooth (2009) de Yorgos Lanthimos.  O schimbare la fel de marcantă cum a fost  ‘NGK’ –ul pentru deceniul 7, care formulează o nouă estetică și aruncă din ecuație toate referințele la deceniile trecute.

  1. Am văzut recent Norway de Yannis Veslemes, la Dracula Fantastic and Fantasy Film Festival. Un film delicios de dement cu vampiri, care încalcă majoritatea regulilor și are și-o poveste foarte atipică. Eu l-aș considera ca fiind un film post-Dogtooth. Ce m-ar interesa este dacă Yorgos Lanthimos chiar a creat ceva cu totul și cu totul nou. Ar trebui să-l considerăm un vizionar iconoclast sau un regizor care-a preluat, genial și foarte inspirat, și dus nițel mai departe niște tendințe către abstractizare, estetizare și conceptualizare deja existente prin cinema-ul grecesc?

Cu Dogtooth Lanthimos marchează o ruptură în limbajul cinematografic folosit cu predilecție de cineaștii greci după 1970. El abordează într-o manieră nouă, atât tematic cât și estetic prezentul. Nu a fost singurul care a mers pe acestă cale, dar este primul care a reușit să se facă remarcat. Și el a pornit, la fel ca alți regizori greci (Tsangari, Economides, Koutras, Tsitos), din realism pentru ca abia apoi să experimenteze cu diverse forme și formulări, să altereze materialul cinematografic pentru a-l îmbogăți,pentru a crea hibrizi cinematografico-estetici. Toți acești regizori pornesc de la personal, nu de la politic sau social, înregistrează patogenia societății grecești, pentru ca astfel să atace pe față valorile acestei societăți, mai ales cele referitoare la familie. Criticii din străinătate au numit această mișcare the Greek Weird Wave (valul grecesc bizar) dar adevărul este că exceptînd câteva filme (Dogtooth, Attenberg, Alps, L) celelalte nu sunt atât de ușor încadrabile sub o asemenea etichetă, pentru că filmele grecești sunt în mod cert eterogene în ce privește stilul și textura.

Dogtooth

Dogtooth

  1. Pentru mine cinema grecesc este sinonim cu filme de artă. În mod cert trebuie să existe și niște blockbustere grecești. îmi spui ceva despre crowd-pleaser-ele Made in Greece?

Anul trecut a fost Little England al  regizorului Pantelis Voulgaris, veteran al cinema-ului nostru. În ultimii ani au mai fost  I Nisos (2009) de Christos Dimas, Bank Bang (2005) de Argyris Papadimitropoulos, Sirenes in the Aegean (2005) de Nikos Perakis.

little england

little england

  1. Cum vezi tu, selecționer pentru Balkan Survey fiind, legăturile dintre cinematografiile naționale din zona asta a balcanilor? Există trenduri comune? Subiecte comune, moduri de-a face film comune între cinematografiile balcanice?

Eu consider țări balcanice toate statele care, istoric vorbind au fost sub dominație otomană. E vorba deci despre considerente culturale, nu doar strict politice sau geografice.  Știu că unii consideră inacceptabil să vorbești despre o cultură comună balcanică dar dacă ne uităm la filmele noi din această zonă vedem că există consistență tematică și stilistică. Și nu-i vorba doar de realismul aproape documentaristic și  umorul neobrăzat, cu dublu tăiș. Există teme similare care provin din istoria asta pe care o avem cu toții la comun și din existența acestui spațiu socio-cultural. Prezența otomană, rezistența în fața invadatorilor, politicile volatile, migrația de la sat la oraș, poziționarea aproape de orient, patriarhatul, moștenirile unor dependențe economice și politice, asta ca să enumăr doar câteva. . .

ottoman_empire_1870

ottoman_empire_1870

  1. Ai selectat 2 lungmetraje românești (QED și Al doilea Joc) o coproducție româno-bulgească (Viktoria, un film pe care-l admir foarte mult) și 4 scurtmetraje românești pentru ediția de anul acesta a festivalului de la Salonic. Sunt destul de multe. Este România “un jucător” în industria de film din Balcani? Dă România startul la trenduri? Suntem ăia care “mișcă banii”?

În momentul de față România și Turcia sunt cele mai dinamice cinematografii naționale din zona balcanică. Grecia a reușit să se poziționeze și ea, foarte recent în mod onorabil de harta cinematogarfică. Eu aș zice că anul acesta nu a fost un an prea bun pentru cinema-ul românesc.  Cel puțin nu în comparație cu anii trecuți, când aveai o variantă mai largă de alegeri. Anul ce vine pare a fi însă foarte promițător. Majoritatea regizorilor români de calibru au câte un film de lansat în 2015. în orice caz, cinematografia românească este foarte puternică. Există un standard calitativ bine stabilit, regizori cu abordări diverse, o tradiție a scurtmetrajelor bune. Și uite-așa cinema-ul românesc este pe val și când vine vorba de cinema european și când vorbim de cinema balcanic.

  1. Se poate să fie o întrebare injustă, dar care dintre filmele pe care le-ai selectat pentru Balkan Survey este favoritul tău personal? Must-see-ul absolut din selecția de 2014?

Fiecare film are valoarea lui proprie și împreună sunt un puzzle al cinema-ului balcanic. Fiecare din ele a fost selectat din motive diferite.  Dar uite, ca tată, filmul care m-a impresionat cel mai mult a fost  These are the Rules de Ognjen Svilicić.

Merci frumos.