Comoara din curte

Comoara e fix ce-ar trebui să facă Porumboiu mai des. Adică un film cu poveste, personaje, timpi morți și mult porumboiu touch, care e și fresh și accesibil.

Am fost destul de curios apropos de Comoara lui Corneliu Porumboiu. Existau șanse să nu-mi placă (după Al doilea joc și Metabolism eram în dubii maxime apropos de filmele lui CP), existau ceva șanse să-mi placă (tipu are un talent nativ și indiscutabil). Dacă nu mi-ar fi plăcut filmul, postul ăsta s-ar fi numit Comoara din cur (un titlu foarte bun, pe care o să-l păstrez pentru un post despre vreun film aborigen suficient de ratat cât să-l merite). Dar Comoara mi-a plăcut. E comedie foarte lo-fi, foarte accesibilă, cu fix chestiile pe care Porumboiu vrea să le facă prin filmele lui: timpi morți resurectați din niște umor foarte sec și repetitiv, bărbați care tot explicitează chestii, cadre lungi, seci și totuși geniale.

tipu cu bunicu

tipu cu bunicu

Scenariul este despre doi tipi care se apucă, împreună cu un nene dotat cu detectoare de metale, să sape prin curtea unuia, poate or da de comoara pe care se zice că bunicu, fost chiabur, ar fi îngropat-o acolo. Subiectul și mizele sunt ceva mai adânci decât aventura din curte și familizmul (cam rampant și nu tot timpul susținut cu brio din actorie). Practic Porumboiu ia doi tipi din pătura de mijloc (adevărata pătură de mijloc, bugetari visători și mici întreprinzători faliți) și ia și marea temă, marele vis, marea labă a românașului get-beget, recte îmbogățirea instant. Miraculoasă. Fără munci, dar cu ceva bani investiți într-un proiect cam dubios (poate tocmai de aia prinții nigerieni sunt mereu ajutați de conaționali de-ai noștri), prinderea de picior financiar a lui duoamne duoamne este un scop atât de bine dibuit din tușe fine de regie și tușee psihologice că mdap, ăsta e un film din alea bune ale lu Porumboiu, care-și face caterinca mai mult despre situație și mental colectiv decât împotriva personajelor.

tipu cu banii

tipu cu banii

Ce s-a zis și sunt cumva de acord este că “Porumboiu încearcă să facă film de public”. În primul rând se cere clarificat că și reușește să facă un film accesibil și agreabil, și în al doilea rând de la Filantropica încoace n-a fost un film de public mai auctorial decât Comoara. Chestia și mai pe plus este asumarea zonei de cinemau și mai ales ceva perversiune din scenariu, care dă și publicului ce-i al lui (personaje, empatizabilitate, poveste și personagii expuse cronologic și onest) dar nu bifează toate locurile comune spre care se îndreaptă săpăturile, certurile dintre cei trei vânători de comoară și brațele legii.

tipa cu copilu

tipa cu copilu

Ce-ar fi fost de așteptat – să nu existe comoară, sau să fie vreun vax sau să nu aibă nimeni parte de ea spre asta trage scenariul, aproximativ riguros de american, dar există suficient bun-simț cât filmul să nu fie nici predictibil, nici comun, ba chiar să exceleze din finețurile de dialog și regie așa cum ar trebui să exceleze un film de Porumboiu.

tipii cu legislatzia

tipii cu legislatzia

Deci da, probabil peste câțiva ani o să-l revăd, pentru că nu-i perisabil și pentru că dincolo de banalitatea aia sunt niște detalii și concepții superbe.

PS: am văzut din nou munți de faianțe. C-așa-i pe val nou.

Comoara afis

Comoara afis