Cum salvăm marele ecran

Crowdfunding-ul pentru igienizarea Depozitului de Filme s-a încheiat, campania de salvat a marele ecran de-abia începe. Am stat nițel de vorbă cu Cristian Hordilă, Festival Manager la TIFF, despre ce și cum urmează să se întâmple.

Campania pornită la TIFF pentru a salva ce se mai poate salva din cinematografele nației mi s-a părut o idee foarte frumoasă și extrem de complicată. Cristian Hordilă, Festival Manager la TIFF și unul din cei direct implicați în proiectul ăsta foarte ambițios mi-a răspuns la niște întrebări despre ce urmează după etapa zero a proiectului, cât va dura până o să avem un muzeul al filmului la Cluj și cam ce-ar fi de făcut pentru a păstra măcar alea 35 de cinema-uri rămase prin țară.

Am avut (până prin ’90) multe săli de cinema, am rămas cu puține. Foarte puține. Îmi zici estimativ sau cu cifre oficiale de la câte săli am ajuns la câte?

După ’89 in România erau aproximativ 450 de săli de cinema, astăzi sunt undeva la 35. Cred că ar fi mai ușor să ți le zic pe cele cu cinema că sunt doar câteva, sună amuzant, dar nu e. Cluj, Sibiu, Deva, Botoșani, Timișoara, București sunt câteva dintre orașele care încă au cinema. Există un indice care măsoară numărul de ecrane disponibile la 100.000 de locuitori și noi suntem fruntașii din coadă… cu 0,89 ecrane la 100.000 de locuitori. Vecinii noștrii au fost mai atenți cu acest capitol, astfel că Bulgaria are 1,85, Serbia se laudă cu 1,5 și Ungaria are 3,94. Nu cred că are rost să mai menționez situația din țările dezvoltate, că e clar în ce situație suntem noi…

cinemau cu bulina rosie

cinemau cu bulina rosie

Din situația asta ce deducem? Că pe romani nu îi mai interesează decât mersul la multiplex? Pe cine dăm vina? Pe tranziție și pe corupție? Pe dezinteresul statului (ministerul culturii/ cine se ocupa de sălile astea după ’89?) Pe capitalismul care face greu viabile cinematografele și cinematecile?

Pfuu… e complicat răspunsul, vorbim de un “cocktail” de factori și vinovați. Dacă ne uităm la cifrele multiplex-urilor, deducem că românii vor să meargă la cinema, dar vor condiții și experiență de calitate. Din păcate, datorită unor lipsuri constante, publicul alege ce e disponibil și ce e mai aproape de condițiile lui: multiplex-ul. Acum suntem într-o buclă: publicul nu merge la film european, românesc sau de artă pentru că nu are unde, dacă sunt câteva cinematografe ele nu se ridică la standardele confortului de multiplex. Dacă reusești să distribui un film într-o rețea de multiplex, nu primești un slot bun astfel încât să vină lumea să îl vadă, și lanțul continuă. Pe cine să dăm vina?! Pe sistem. Sistemul a generat toate aceste disfuncții. Sălile au devenit un bun imobiliar perfect pentru o perioadă de tranziție într-un capitalism imatur și iresponsabil. Ne-am grăbit să ne bucurăm de libertatea de a gusta din culturile care erau interzise, fără să fim un pic atenți cum ne construim educațtia culturală și implicit cinematografică pentru generațiile viitoare. Putem continua, însă totul face parte dintr-un ecosistem de factori și acțiuni iresponsabile pentru sănătatea noastră culturală.

Primul pas din campania Salvați Marele Ecran este campania de strângere de fonduri pe online pentru Depozitul de Filme. Funcționează în paramaterii de implicare financiară scontați? Cum s-a poziționat statul român în raport cu proiectul vostru? Sunt dispuși să ajute?

Ce încercăm noi să facem e complicat, vast și îndrăzneț. Această campanie implică acțiuni, și acțiunile implică efecte la un nivel macro, însă, am decis că trebuie sa abordăm campania și dintr-o perspectivă umană, mai aproape de oameni, să îi ajutam să înțeleagă ce?, de ce? și cum?. Aș îndrăznim să zic că la Cluj am reușit. Noi ne-am setat o țintă: 7000 EUR pentru igienizare și transformarea spațiului într-un hub de activități culturale, pentru a fi conservat și pentru a câștiga timpul necesar pregătirii celei de-a 2-a etape: construirea primului muzeu interactiv al cinematografiei din România. Am strâns din partea clujenilor 2.328 EUR și încă 7.000 din partea unei bănci, care a dorit să ne susțină. Indrăznesc să afirm că am reușit pentru că dacă am gasit aproximativ 70 de persoane care au înțeles că e nevoie și de simț și inițiativă civică pe lângă implicarea autorităților și instituțiilor într-un astfel de proiect, înseamnă că data viitoare vor fi mai mulți. Cred că e important ca societatea civilă să conștientizeze, să ceară și apoi să participe.

salvati depozitul de filme

salvati depozitul de filme

Îmi spui care sunt pașii concreți, și financiari și de amenajare pentru unui muzeu al cinema-ului în Depozitul de filme? Am fost acolo și sunt foarte multe de făcut chiar și în primele etape.

Aș putea să sumarizez răspunsul în câteva etape esențiale: astăzi, acest spațiu este în patrimoniul RADEF, adică al Ministerului Culturii. El va trebui trecut în patrimoniul Primăriei Cluj-Napoca. Această etapă este crucială, fără acest pas nu putem înainta. În paralel, noi intenționăm să conservăm spațiul și să îl activăm ca zonă culturală până când etapa anterioară va fi finalizată. Trecem la etapa de construcție: studii de fezabilitate, proiect, finanțare, execuție, etc Partea bună este că acum avem un dialog foarte sănătos și constructiv cu Primăria orașului și reușim să colaborăm foarte bine.

Înființarea muzeului de film pare un lucru foarte difcil dar nu imposibil. Acuma, sincer, oricât de simpatică și necesară mi s-ar părea campania națională Salvați Marele Ecran… cum să zic, mi se pare utopică. Pentru că ar presupune mai mult decât toate eforturile echipei tale și donațiile oamenilor. Ar avea nevoie de un suport financiar masiv și de un cadru legal. De sprijinul statului, care în momentul de față nu are bani decât pentru catedrale și biserici. Pe ce mizați pentru ca fondurile astea să existe? CNC? Fonduri UE?

Spuneam mai sus că tot ce încercăm noi să facem e complicat, vast și îndrăzneț, tu esti mai pragmatic și sumarizezi într-o întrebare mai directă. Această campanie nu e pe gustul lui Jerry Maguire, “show me the money!” – adică nu e doar despre bani, e despre un sistem.

Publicul cunoaște din această campanie elementele directe, palpabile: Depozitul de Filme, Cinema Patria, Flacăra, etc
Noi, pe lângă aceste inițiative directe, lucrăm “în spate” pentru a vindeca un sistem. Încercăm să educam administratorii de săli de cultură sau spectacole: cum pot să proiecteze și filme, de unde să ceară bani, cum să ceară sau ce să facă odată ce au banii. Încercăm să responsabilizăm statul în această chestiune, să îl facem să înțeleagă de ce, pentru ce și cum. Când zic statul. ma refer la instituții centrale, regionale sau locale și când zic că încercăm să îl responsabilizăm zic că propunem inițiative, îl implicăm, explicăm, venim cu propuneri, venim cu modele și exemple de bună practică. E o boală grea care se vindecă încet și greu, dar nu cred că e imposibil. Zic că e o boală, pentru că la fel ca în cazul unei boli, nu doar banii aduc sănătate.

Cum preconizezi că se vor desfășura lucrurile până la anul, la TIFF, când mai ajung și eu pe la Depozitul de filme? Și de fapt care este orizontul de timp pentru toată campania salvați marele ecran?

O să îți răspund foarte pragmatic: la anul, spațiul va fi același, doar că va fi curățat, igienizat, primitor și plin de viață. Vom vedea filme, vor fi concerte, ateliere, copii și verdeață. Planificarea reală cred că ar fi ca în 2 ani de zile să reușim să avem spațiul în patrimoniul autorităților locale și apoi în 3 ani să avem muzeul, deci total general 5 ani. Toată lumea s-ar bucura să fie mai repede, însă, cred că această planificare e una decentă, realistă și organică.

Succes!

Merci și eu.

Cristi Hordila

Cristi Hordila

Dacia Bucuresti

Dacia Bucuresti

cinematograful-dacia-manastur

cinematograful-dacia-manastur

Cinema-Dacia-Alba-Iulia

Cinema-Dacia-Alba-Iulia