Dacii Liberi: decât delicios dar nițel mai mult de atât

Documentarul anului se cheamă Dacii Liberi și juxtapune frânturi de viață și ideologie dacică foarte contemporane nouă.

Despre Dacii Liberi nu se știe exact câți au fost, care au fost, unde au fost și sincer, nici dacă au fost. Dar fiind vorba de mituri și mitologizări sunt unul din conceptele fundamentale ale istoriei neamului nostru. Sunt fundamentali pentru că mai multe chestii: unitatea poporului și-a țării au fost justificate în funcție de ei, caracterul nobil al neamului de la ei se trage, frustrările provinciale de țară mică prin ei se mai pot compensa. Și asta nu de acum, nu din timpul comunismului ci de pe la 1800 și un pic. Cum, nu știați? Las că vine Gheorghe Funar și vă zice. Despre banconte și despre galați. Despre Galia și Galileea. Totu-i DACIC.

afis foarte mijto

Documentarul coregizat de Monicăi Lăzurean Gorgan cu Andrei Gorgan nu face nici școală nici instrucție apropos de Dacia și de dacofili, dar dă la liber persoane și declarații dacofile, ideologii și ritualizări dacopate. Este un spectacol pe cât de absurd pe atât de amuzant. Și pe cât de amuzant pe atât de necesar. Pentru că nu existența curentului dacopat este un miracol sau o mare dezvăluire ci pentru că oamenii care fac re-enactment daco-roman, personajele care participă la congrese de dacologie și un microcosmos de legende și merchandising, teze teorii și tribulații ne sunt cât se poate de contemporane.

Puși unii după alții dacofilii mai realiști și dacopații mai fabuliști sunt persoane reale, membri ai aceleaiași societăți și deținători ai acelorași drepturi precum restul românilor. Nu-s deloc victime ale fakenews și ai faptelor alternative. Sunt efectiv niște oameni cu un hobby mai dificil de practicat decât multe alte hobby-uri. Sunt persoane cu destul curaj (sau timp liber) să-și trăiască o fantezie istorico-fabulistă.

Pentru Dacii Liberi așteptările au fost mari și amestecate. După Doar o răsuflare era de așteptat ceva foarte fin și foarte atent studiat și foarte echilibrat, dar madam Lăzurean Gorgan nu face de două ori același lucru. Și nici nu ar fi trebuit ca un documentar despre o ideologie (Dacii) să fie la fel de intimist ca un portret de familie (Răsuflarea). Nici să ceri unui documentarist să stea 7 ani pe fiecare subiect nu-i o perspectivă realistă. Să-l reduci la prima reacție (mai mult amuzament decât uimire) e din nou o dovadă de limitare. A spectatorului. Pentru că organizat frust dar spumos Dacii liberi își asumă faliile. Falia dintre personajele de pe ecran și restul societății (care, sincer, nu-i atât de mare pe cât pare la prima vedere) dar și faliile dintre diverse grupuri de dacofili și dacoptați sunt chestiuni la care gândul duce ulterior. Precum și, de fapt asta e chestia fascinantă, din toate documentarele lui 2018 doar Dacii Liberi și Caisă sunt documentare despre Acum. Și documentare oneste despre acum. Restul producției s-a dus pe fandacsii centenariste cu formol și prestanță.

am gasit un poster alternativ.

PS: în 2018 avem 3 lungmetraje cu daci. Documentarul ăsta este cel mai mainstream, dar avem 2 ficțiuni independenete un fantasy 141 AD: Misiune în Dacia și un SeFeu cu daci călători în timp și spațiu, Pentru România. Chestiunea dacică se apropie de mainstream-ul cinnematografic. Dacă adăugăm magazinele cu produse dace și literatura mai mult sau mai putin serioasă pe subiectul dacic, avem ce fenomen mitic de urmarit în preaplina lui ascensiune.

și decât un BONUSSSSS