DaKino 25

A ajuns DaKino la ediția 25, eu am ajuns în juriu și la mall (ăla vechi, din Vitan) și scurt pe doi câteva chestii se cer recomandate către vizionare.

Despre scurtmetrajele de la DaKino n-am cum să mă pronunț, pentru că juriu și pentru că ongoing. în limita timpului o să revin săptămâna viitoare. Dar există niscaiva lung-metraje care merită atenție. Pe zile și pe FFWRD

Vineri (adică azi)

Maggie’s Plan (21:00) e o dramoletă de amor cu newyorkeze și newyorkezi. Felia de cinema predilectă pentru  Woody Allen și Noah Baumbach. De la al doilea provine și protagonista, madam Greta Gerwig (Mistress America), o versiune cu mai mult talent, ceva mai multe rafinamente și mai puțin timp alocat pentru pozatul propriului fufu decât madam Jennifer Lawrence. Acuma ăsta e un film de văzut pentru că femeile implicate în el. Scris și regizat de Rebecca Miller, care se pricepe teribil la scris dramaturgie pentru cinema și lucrat impecabil cu actori buni (The Private Lives of Pippa Lee și Ballad of Jack and Rose, gen). Cu trei actrițe pentru care sincer am văzut multe mediocrități în care reușeau să strălucească: Gerwing și Maya Rudolph (din zona să hipsterizăm fetele, să hipsterizăm!) și cu Julianne Moore care este Julianne fucking Moore.

Sâmbătă

Listen to Me Marlon (17:00 și duminică, orele 14:00)

MustSEE, mai ales pe un ecran mare. Așa cum merită Brando. Marlon Brando, larger than life și fatter than fuck a fost și-a rămas mai mult icon de cinema decât om și mai mult cinic în stare pură decât visător corupt de sistem. Povestit de el însuși, din zecile de casete audio pe care le-a înregistrat (pe post de jurnal? ca terapie?) și ilustrat cu imagini random din viața filmele și scanările digitale (The Congress, anyone?), Brando rămâne Icon și mit în stare pură. Un individ perfect conștient de propriul lui talent și propria lui valoare, capabil să privească lucid înspre alegerile proaste (și dă niște mui colosale apropos de filme și regizori) să regrete foarte puține și să nu scuze nimic, nici lui nici ălorlalți.