De ce contează scandalul Film Menu

Scandalul Film Menu este una din chestiile importante care se întâmplă. Nu-i important pentru că este un circ cu rufărie intimă spălată în public, e important pentru că multe chestii.

Scandalul Film Menu e fascinant și ca show dar mai ales pentru ce înseamnă, de fapt, dincolo de scrisorile de susținere care vin din eșaloanele fruntașe ale Noului Val și postările kilometrice ale lui Andrei Rus. Pentru început să recapitulăm puțin.

Film Menu este revista Facultății de Film din UNATC. O revistă pe care nu puțini din cinefilii de ocazie o găsesc pe bună dreptate când snoabă când greu citibilă. Fiind o revistă destinată în principal unei facultăți care-și propune să școlească generații de profesioniști este 1) bugetată din bugetul UNATC 2) destinată unor indivizi care au nevoie de niște standarde academice de abordat discursurile despre cinemau 3) non-profit financiar. Eu nu văd absolut nimic în neregulă cu asta. Nu ți-o dă nimeni gratis la mall ca să te facă simți ca o zdreanță proastă care tocmai a plătit bilet la 50 Shades of Grey, nu cere nimeni bani pe ea. Există pentru oameni pe care chiar îi interesează cinema-ul.

Fiind una dintre cele trei reviste de film din românica (sau mă rog bucurești) pe print Film Menu contează enorm pentru că nu toți cinefilii, fie ei studenți UNATC au ba, pot lingvistic sau financiar sau logistic să citească Little White Lies sau Cahiers du Cinema sau American Cinematographer. Și da, studenții la film ar trebui să citească despre cinema. Poate pentru că unii or să învețe să relaționeze cu cinema-ul, poate unii vor învăța să scrie despre filme, FFS.

Fiind făcută de oamnei tineri FM face niște foarte bine și le face mai degrabă programatic decât instinctual. Cinecluburile organizate (care sunt nu de puține ori mai interesante decât ce are Cinemateca de oferit) și lansările cu bairam ale numerelor din revistă sunt, ce să vezi un PR mult mai eficient, onest și vizibil decât orice alte chestii s-au făcut pentru imaginea UNATC. Also, și acilea începe marele problem al UNATC apropos de Film Menu, revista asta ia în calcul și despică firul în 4 apropos de Noul Val. Care n-a prea făcut valuri prin zonele academico-sinecuriste din Facultatea de Film.

Film Menu coperta

Când ai rectori pro-rectori procto-decani și decani cu nume gen Elizabeta Bostan, Laurențiu Damian, Florin Zamfirescu sau Cristina Nichituș și palmaresurile cinematografice aferente nu mai vezi diligența din cauza faptului că toată lumea s-a căcăt decenii de-a rândul prin pădurea de fagi. Oamenii ăștia au o traumă. Nu-i mirosul de fecale, că la el s-au imunizat și dacă nimeni nu-ți cere socoteală pentru el, căcatul este laissez-paser pentru românași. Marea traumă academică a UNATC-ului este IRELEVANȚA unei mari părți din corpul profesoral. Oamenii ăștia au rămas mult în urma elevilor lor și cinematografiei naționale, ca mentalitate dar și ca valoare.Nu mă refer la oameni de care n-a auzit nimeni dar care-și fac treaba cum trebuie și dăscălesc în peumbră. Mă refer fix la nume odată mari, cu valoarea pe care sistemul comunist o atribuia din start filmelor lor care după ce s-a închis pușculița de la CNC au rămas cu foarte puține fiefuri pentru pompoșeniile, sifonările de bani și tacticile shizoide, când dictatoriale când șobolănești. UNATC este unul din ele. Deci la facultate apare o chestie (proababil considerată un moft de-al lui Botoșăneanu) care nu dă cu oasanele și cu sclipici pentru producțiile cinematografice cvasi-nule sau pur și simplu nule ale unor profesorilor doctori și doctori honoris cauza și asta aduce frisoanele neplăcute ale realității în mediul academic. Singurele două lung-metraje care ar merita luate în discuții apropos de valoare și film artistic pe care au fost capabili să le scoată în ultimii 10 ani boșii din Matei Voievod sunt Crulic și (cu tot parti-pris-ul meu asumat) Ceva bun de la viață.

film-menu-

Film Menu face valuri pentru că trebuie. Este o luptă pentru un lucru bine făcut, poate singurul lucru viu, capabil de luat în calcul și discuție cinema-ul actual și pe cel vechi care-a rezultat din UNATC. Pentru că în lumea mică, bastardizată și scatofagă a cinema-ului aborigen nu s-a făcut vreodată curățenie pe bune. Nimeni n-a îndrăznit să ceară socoteală până acuma și nimeni nu s-a văzut pus să explice care-i faza cu banii și cu standardele artistice și cu cursurile pregătitoare și meditațiile pregătitoare. Și lupta pentru bugetele Film Menu și pentru des-căpușarea UNATC-ului de sinecuriști aroganți de-abia începe. Și e cel mai necesar lucru posibil, o serie serioasă de zguduieli în fundurile și fotoliile mult prea comfortabile, lipsite de griji și pline de auto-importanțe iluzorii.

Care se poate propaga. Înspre UCIN și revistuța lor Film (9.9 RON) în care critici de film bătrâni, loviți de senilitate sau după câteva liniuțe de rahat prizat pe nas oferă elogii unor rateuri jegnante gen Kyra Kyralina și Brâncuși din Eternitate. Două rateuri cărora nici onest, nici lucid, nici măcar ironic nu ai cum să le găsești merite. Mizerii ne-camuflabile. Apropos, dacă vreți să înțelegeți exact de ce nu le place la academicienii din UNATC Film Menu citiți (cu pauzele de vomat care se cer imperios) revista Film. Elogii șobolănoase mascate în cuvinte pompoase, limbi datate cu maximu de slugărnicie unor chestii care nu mai contează deloc pentru cinema-ul aborigen. Veriga lipsă dintre UCIN (recte revista Film) și UNATC (recte Film Menu)? Laurențiu Damian.

Începe să adie cel mai bine-venit cutremur al schimbării.

și încă 3 chestii

1. nu știu de când și nici de ce a ajuns Adrian Titeni rector la UNATC, dar nu îl văd capabil să facă față onorabil situației. DE fapt și de drept între UNATC și onorabil nu există puncte de tangență. Asta se poate schimba, dar trebuie luptat mult. Și schimbarea asta nu poate să aibă loc  sub alde Damian și Titieni sau cu ei implicați în vreun fel.

2. dacă nu ați citit scrisoarea publică Film Menu către UNATC citiți-o aici.

3. dacă nu înțelegeți care-i faza cu UCIN, acilea e front-page-ul lor. decât trei poze cu Laurențiu Damian. #cultulpersonalității.