Despre Casa Poporului

Am vizitat pentru a treia oară Casa Poporului. Cumva impresiile rămân puternice. Astea-s de-ce-urile mele personale apropos de edificiu și relația (noastră) cu el. Și cu tot ce înseamnă el.

E foarte dubios duioasă postura de turist în propriul oraș. Și fix așa m-am simțit la Casa Poporului. Turist înapoi în timp, pe la începutul anilor ’90. Și turist în ceva extraterestru, fără vreo logică sau conexiune cu orașul și exteriorul. Explorator burghez plimbător pe o formă de relief cu propriile ei cartografii halucinante.

Casa Poporului

Casa Poporului

Formă de relief pentru că da, Casa Poporului este un munte. Sute de tone de betoane și de marmură prin care sudoarea (și sudorii) unor sclavi cretini au săpat tunele. Un memento mori mai mare decât moartea și timpul. Un alt fel de piramidă, mai dreptunghiulară, faraonic amplasată între o piramidă aztecă și una egipteană ca volum. Pe wikipedia cel puțin.

Casa Poporului

Casa Poporului

Un motiv pentru care ar trebui să putem trăi fără un muzeu al comunismului. Doar avem un sfert de oraș ocupat de măgăoaia lui Ceaușescu. Cum să poți uita sau nega cretizmul muist a 45 de ani de mizerie? Cum să faci asta când e ditai muntele de marmură pus acolo tocmai pentru ca să nu poți uita.? Dar culmea reușim să-l ignorăm. Probabil la fel l-au ignorat și românașii contemporani cu construirea. Ce conta că s-a demolat. Nu a avut nici dracu’ curaju’ să cârtească. De frica odiosului cuplu, din vina mentalității de sclavi pe care o are nația și pentru că băieții ăia cu ochi albaștri și-au făcut bine treaba.

Casa Poporului

Casa Poporului

De fapt și de drept lucrurile stau la modul următor: securiștii ăia împuțiți nu numai că și-au făcut suficient de bine treaba cât măgăoaia să fie ridicată fără vreun fel de proteste (se exterminase deja cam tot ce avea IQ și se pacificase radical orice formă de dezacord încă de la Experimentul Pitești)  dar în momentul de față ei și plozii lor rămași prin țară, la făcut politică și furat sunt principalii ocupanți și beneficiari. Noi plătim, cu toții ca să-și plimbe cururile deputațiale și vulvele senatoriale în condiții optime responsabilii de Casa Poporului și tot ce reprezintă ea.

Casa Poporului panorama

Casa Poporului panorama

Au încercat s-o numească și redenumească de 3 ori. Case Republicii și Casa Poporului au fost înlocuite cu Palatul Parlamentului. Mult mai glam și pe gusturile scursurilor pușcăriabile care de prin 1945 fac legile din țara asta. Culmea, Palatul are mai mult sens. Edificiul este un palat ultim, expandat dincolo de limitele logicii și ale simțurilor practice. Și reunește, abil copiate de armata de arhitecți slugoi obedienți bucăți și deco-uri scări și candelabre xeroxate și magnifiate de pe alte palate, mai modeste în dimensiuni și ambiț.

Casa Poporului

Casa Poporului

E Domus Aurea al unei nații care măcar la asta a reușit să-și depășească mitologicii strămoși Romani. Doar că Ceaușeștii l-au construit fără de pâine și fără de circ. Incidental, aș vrea să știu câte Domus-uri neorniene și câte Columne Traiane ar îngloba  mărețul Palat al Republicii. (dacă am date corecte și Nero a construit 16.000 de metri pătrați, iar Ceaușescu 66.000… e de vreo 4 ori mai mare. Strict în suprafață construită la sol. Nero nu avea 8 etaje în sus și 9 în jos. e un calcul ceva mai complicat.)

Casa Poporului panorama

Casa Poporului panorama

Când am văzut prima oară Casa Poporului avea încă schele pe exterior și pe schele pe interior. Era 92-93 și cred că vizitei ăleia îi datorez destul de direct fascinația de-a dreptul fetișistă pentru Piranesi și pentru Hotel de Lux, unu din filmele alea foarte bune ale lui Dan Pița. Poate  de acolo provine și marele meu fetiș cu Casa Poporului abandonată. Sigilată pentru vreo 100 de ani și redeschisă publicului de-abia prin 2100 și ceva.

Casa Poporului subsol

Casa Poporului subsol

La a doua vizită, să tot fi fost 1997 mi-am dat seama de o chestie: nici frumusetea nici kitch-ul nu rămân în memorie. Ce durează în neuroni e tocmai grandoarea.  Ceva mai târziu am încercat să-l citesc pe Mitoș Micleușanu. Romanul lui, Kasa Poporului nu mi-a stârnit nimica. E pur șisimplu degeaba. Nu poți să conferi un plus de ficțiune unei chestii care depășește ficțiunea.

Casa Poporului panorama

Casa Poporului panorama

A treia vizită nu a făcut decât să stârnească un ceva cu dublu tăiș: toate tonele de marmură/cristal/ lemn la care ți se reamintește cu un fel de onoare națională că le-au jefuit pentru edificiul ăsta… e ceva grețos apropos de asta.

 

Casa Poporului candelabru

Casa Poporului candelabru

 

 

Casa Poporului draperie

Casa Poporului draperie

Casa Poporului  covor

Casa Poporului covor

Casa Poporului  giftshop

Casa Poporului giftshop

Casa Poporului  Vatican

Casa Poporului Vatican