District 9

Acu 6 ani District 9 mi s-a părut o revelație. Încă e un film SF teribil de bun. Ba chiar este mai actual acum decât a fost în 2009.

Premiera District 9 venea într-un an în care-mi recâștigam încrederea în SF. Filmul ăsta, făcut cu micro-buget și coae maximale, pus la un loc cu Moon erau două dovezi mult prea bune pentru o  mișcare nouă în SeFeu. Ceva proaspăt și redutabil din mize părea a reveni pe agenda filmelor SF. Dintr-o direcție indepenedentă și deloc nouă. Neill Blomkamp lucra într-o realitate paralelă, în care de vreo 25 de ani ditai nava extraterestră rămăsese avariată pe lângă periferiile Jonhanessburg-ului. Cu alienii insectoizi campați într-o tabără de refugiați guvernantă mai mult de demenți Nigerieni decât forțele (corporatiste) de ordine internaționale și cu un subtext deloc camuflat despre refugiați și imigrație, corporații armate și apertheid District 9 nimerea cam devreme prin cinema-uri. Europa nu se bălăcea în valuri de refugiați, problema asta părea ceva de lumea a treia și de distopii societale.

armatele multinationalelor

De fapt și de drept nu există SF pro-capitalist. Sau pro-corporatist. Nici nu trebe să existe, și de la Alien la Robocop și din Terminator pân la Firefly Sf-urile care fac istoria cinema-ului sunt cât se poate de anti-sistem. District 9 ia o miză (refugiații și ce afcem cu ei) adaugă o corporație militaristă dornică de arme extrem de puternice pe care numai insectele venite de prin alte galaxii le pot controla prin DNA locks și dă unei mizerii umane șansaq de-a deveni cel mai valoros și vânat om de pe planetă. Winkus e memroabil pentru că are un traseu fantastic și mai ales pentru că Sharlto Copley debuta excelent în lung-metraj (și poate ar trebui să joce roluri mai bune decât asta de prin filme fantasy flasce prin care-a tot eșuat). E foarte convingător (și acuma, după rolul de baddie din Elysium și rolul de savant din Open Grave, tot interesant a rămas ca PREZENȚĂ ACTORICEASCĂ). Copley scoate ceva excelent din Winkus corporatistul deloc sensibil la cele din jur. Mai ales când începe să devină un hibrid mutant umano-extraterestru și colegii de la multinațională înțeleg că ADNul lui modificat poate acționa armele inutile până atunci negustorilor de arme.

protagonistul nostru, sobolanul corporatist

protagonistul nostru, sobolanul corporatist

Există ceva talent genuin când vine vorba de regie. Toate imaginile iconice ale genului SF cu extratereștrii sunt acolo, pentru că acololo le lăsaseră filmele de gen 80iste: costume hazmat și interioare murdare și claustrofobice, poligoane de tir și săli de operații subterane.  Dar Blomkamp reorganizează vizual toată aventura corporatistului  devnit gândac (extraterestru) cât să aibă mai multe de oferit narativ și emoțional decât un story tocit încă din anii 50-60, din epoca filmelor de serieB cu mutații cauzate de raze cosmice și monștrii inter-galactici.

Ca de obicei detaliile fac diferențele cele mai mari. Nu doar personajele ci și modul de-a gândi relația dintre o rasă și tehnologiile ei. Extratereștrii au cea mai mișto relație cu tehnologia umană posibilă. e provenită dinspre ET și filme de copii (cu extratereștrii simpatici care blurează total granița dintre tehnologie și magie). Dar nu-i nimic drăgălaș și nimic simpatic în odiseea foarte inter-rasială a protagonsitului. Deși, la fel ca ET, creveții antropomorfi nu vor decât să plece acasă, nenea Speilberg numai la aventruri sexuale între rase de pe planete diferite nu s-a gândit.

and so it begins

and so it begins

Și ideea (mai mult implicită și doar verbalizată) de sex cu invadatori cosmici nu-i singurul lucru disturbant din film. District 9 are iconografia lui. Nava care plutește fără emfaze și FX-uri lucitoare pe deasupra periferiilor Sud-Africane este mai distrubantă decât orice mutație ar suferi protagonistul. Imagini dintr-o realitate paralelă foarte posibilă, în acre oamenii sunt la fel de abjecți și comunitatea internațională la fel de tembelă.

Lipsa unui final clar e bine găsită ca tertip. Avem de-a face cu începutul legendei lui Winkus. Un origin story al lui Winkus. Dacă protagonistul mai există și ce va face, asta e un mister. E mai bine așa. Nu pentru că ar lăsa loc de sequel la povestea eroului anti-sistem mânat de nevoie ci pentru că toate lucrurile importante pentru ăpersonajul și scenariul ăsta deja s-au întâmplat.

mutatie

mutatie

Când vine vorba de condiția umană Blomkamp e mai nihilist decât ar fi de așteptat din partea unui auteur de SF accesibil, dar lasă personajului destulă umanitate și mai ales lui Copley libertatea de a-l face dezagreabil de interesant.

Există niște umor. Winkus, infectat de ADN extraterestru vomitând peste tortul corporatist sau sau crevete mai mic sunt acolo petru ceva relief. Nu musai comicrelief, pentru că edge-ul este prea tăios și de fapt lucrurile nu sunt (chiar) de râs.

Cea mai pervers de realistă non-invazie extraterestră pare nota de subsol a unui mockumentary despre un șobolan corporatist care-a devenit de-a dreptul isusic.

Iconografie

Iconografie

ce mai e de zis? că acilea este scurtmetrajul inițial, pe care Blomkamp l-a transformat în District 9.

District 9 s-a dat ieri seară, la Tv1000, și mai e programat miercuri (dla 21.30) și joi (17.30).