Documentare 2016: top 10

Un top de documentare 2016 este cel mai util mod de-a începe seria de retrospectivă 2016. 13 bucăți (din care 3 mențiuni) de savurat sau înmagazinat sau discutat.

Cum a fost pentru filme documentare 2016? Scurt pe doi a fost prost. Cam prost ca să fiu mai exact. Trendul cu mutatul documentarului întru ”TV” a venit la pachet cu internet și serializare. Eterna și fascinanta (pentru shithollywood) lăbărțare a căcatului a dus la și mai multe seriale de documentar despre subiecte (crime) celebre. 7ore și 47 de minute pentru povestea lui OJ Simpson și cum a scăpat el de justiția americană? Prea mult chiar și pentru un serial, dapăi pentru un documentar. Nuj câte sute de mii de ore le-ar trebui ca să ecranizeze prima carte din seria cu Cei 3 Mușchetari la debilii ăștia.

Nici subiectele n-au fost prea interesante, și acuma nu mai e vorba doar de producțiile americăniste. Dar de bine de rău documentarul continuă să se ficționalizeze și să re-ficționalize subiecte deja date pe film de ficțiune. Să purcedem deci cu cei 13 negri mititei. Deși nu sunt prea mulți negri prin documentarele astea.

trei mențiuni de onorabilitate, care nu mi se par în vreun fel must-see, dar au atu-urile lor:

Team Foxatcher, poate pe nedrept exclus din top. Știam deja prea multe despre subiect pentru ca documentarul ăsta să facă vreo mare impresie, s-ar putea să fi meritat mai mult. E povestea milionarul care-a adoptat o cireadă de băeței musculoși, pardon echipa de lupte greco-romane a US of A și finalmente l-a mierlit pe unul din ei. pentru că demență și pentru că milionarii care se duc la vânătoare cu poliția și senatorii locali pot să facă fix ce vrea pula lor. E mai bun decât Foxcatcher – filmul, pentru că multe chestii, dar în primul rând pentru că pune pe tapet o chestie mai interesantă decât demența și homosexualitatea: complicitatea care-a dus la finalul știut. Și IQ-ul scăzut al șeptelului olimpic.

team foxcatcher

team foxcatcher

The Pearl Button, un eseu poeticizat despre istoria statului Chile care ar vrea multe dar poate destul de puține. E prea mocirlos ca să fie bun, are și handicapul de-a fi vorbit în spaniolă (CÂH). Dacă ar fi fost poetic ar fi fost cam capodoperă, dar e doar poeticizat într-o manieră care-l face să pară un Herzog de mâna a doua.

the pearl button

the pearl button

Jim: The James Foley Story, despre un reporter de război care are oroarea de-a fi primul mierlit în fața camerei de filmat de (pe atunci obscurul grup terorist) Isis. Ce este memorabil sunt confesiunile despre prelungul prizonierat. Făcute de alți reporteri freelance, sunt destul de oribile. Că filmul este mai mult hagiografie decât documentar și mai puțin supt-pula-la-hoit ar fi fost optim (111 minute, FFS) este clar. Ce nu-i clar sunt chestiuni importante pentru documentarul ăsta: cum ajunge cineva pe frontul din Siria? care-i relația cu băețașii americani cu ochișori albaștri pe care tre s-o aibă un reporter de front? Cât plătește și cât scoate un ”ziar prestigios” din aventura freelancerilor ăstora? Care-i limita controlului dintre experiența personala și materialele rezultate și instrumentarea lor în narativul oficial servit ”lumii civilizate”?

Jim: The James Foley Story

Jim: The James Foley Story

Cât de ipocrit e să faci documentar despre unu care este executat fără să incluzi execuția? Aici am răspuns, este EXTREM de ipocrit, mai ales că Jim dăduse pe media destule materiale cu hoituri siriene cât pudibonderia asta pizdicos trâmbițată la începutul filmului să-l facă din start ipocrit.

10 War of Lies


Sau un prelung interviu cu nenea ăla care-a zis că vai Sadam Hussein are arme de distrugere în masă. Un gunoi super-exterminabil dar deloc strălucit la IQ pe care numai cele mai retardate târfe disperate ale Inpăratului bușică al 2-lea l-ar fi putut crede. Faptul că gunoiul nu-i capabil să-și asume nimic din vina pentru ce-a început odată cu invadarea Irakului face lucrurile și mai tragice.

09 Doomed Beauty

doomed-beauty

doomed-beauty

Ce ți-e și cu destinul ăsta. Mai ales atunci când vezi un documentar despre un destin ca al lu cehoslo-vaca asta, actriță și târfiță răsfățată de cinema-ul cehoslovac, răsfățată și de cinematografia nazistă, interizsă întâi de naziști, apoi de comuniști, băgată la zdup și resurectată prin cinema-ul 50ist italian. De la Goebbels la Rossellini și de la bal la pușcărie madama le-a făcut pe toate. Sunt povestite cu o onestitate indiscutabilă dar și cu zero capacitate de-a înțelege ceva, de-a regreta orice altceva în afară de blănuri și biju-uri. Ca să nu zic că pardon, da slutty slutty slut slut cum era dumneaei dar frumoasă nu era. Ca destin e halucinant, o ficțiune de melo-dramă cu fix aceleași etape de rise&fall ar fi părut trasă de toate floacele și deloc credibilă.

08 Amanda Knox

amand
Într-un trend în care serialele despre criminali americani celebri au futut ore bune din viețile pulimii non-celebre și non-criminale suntem datori moral să zicem pas la 10 ore de OJ SImpson și să vedem cum se poate organiza un material similar într-o oră juma. Iaca deci documentarul cu și despre Amnada Knox, studenta americancă dusă la studiu în Perugia care a combinat una din cele mai WTF crime recente. Dac nu știți nimic despre subiect asta nu poate decât să ajute pentru o vizionare copioasă, dar scurt pe doi o pizdulină Made in US of A, iubitul ei italiano vero și cu un negrotei de pripas sunt anchetați pentru că o altă studentă, englezoaică, a fost mierlită în cursul unor sex-games. Evident, vinovat trebuie să fie negrul. Ce nu-i evident e că avem de-a face cu cel mai interesant material despre ce însemană să ai ego-ul de dimensiuni gigantice și să te piși pe ea de justiție mai ceva ca OJ și Kardashian.

07 Zero Days

zerodays
Pentru ca să le explodeze niște turbine nucleare iranienilor ovreii și cu slugile lor americane au inventat stuxnet, un sortiment nou și complet inovator de virus informatic. Nu poate fi vorba de terorism de stat (pentru că nu-i așa, Israel și Inperiul Reatrd al americii nu fac d-astea) dar poate fi vorba despre cum de fapt trăim în viitor și nu ne dăm seama de asta și nu-i deloc un viitor pastelat de după sfârșitul istoriei. ZeroDays este despre situația din acest prezent-viitor care poate să aducă incredibil de multe chestii oribile. Nu musai orwellian, dar în mod cert gibsonian. Scurt pe 2, cyber-punk-ul a început de vreun deceniu să existe și-n lumea reală.

06 The Land of the Enlightened

Dacă tot am adus democrația și civilizația în Afganistan, ce-ar fi să facem un documentar poetic mustind de IMAGINI FRUMOASE despre cât de abjectă e viața unor mini-talebani din Afganistan? Ce idee bună. Vizualmente filmul e spendid la modul irefutabil. Moralmente vorbind să faci un film frumos ca să se uite toți prăjiții o fi ok când e vorba de Attenborough dar acilea nu-i cazul. Niici de documentar în sensul clar și clasic nu poate fi vorba, că e cam 70% făcătură. Dar e atât de frumos la privit.

05 Into the Inferno

into the volcano

into the inferno

Werner Herzog a fost hyper-activ: 4 filme în ultimii 2 ani. Cele 2 ficțiuni nu le-am văzut, dar m-am uitat la documentarele lui. Ăla cu internetul merită văzut mai mult din motive perverse* decât pentru că ar avea prea mare viziune sau importanță. Ăsta însă e cu totul și cu totul altceva. Este un film despre vulcani și relația noastră culturală cu ei. E un haos leneș și dezlânat care însă e demn de toate laudele și menține în picioare tradiția demult uitată a mondo-urilor. Nu-i Mondo Cane, e Mondo Vulcano și mizează fix pe asortizmentul de chestii EXOTICE. Corea de Nord și Islanda, Vanatu și Indonezia sunt filmate și dez-arhivate în cel mai juicy mod cu putință.

04 For the Love of a Man

for the love of a man

for the love of a man

Cel mai bun documentar de văzut în contextul actual, în care prea multe lăcrămuțe căcăcioase s-au scurs pentru că s-au hoitit vedeta x și vedețoiul Y. E un film despre un star de Bollywood și modul halucinant de retard în care mizeria tuciurie celebră profită de pe urma instinctului de sclavi al fanilor lui. Care n-au ce mânca dar îi achită meșe gigantice cu fiecare ocazie cu care viermele celebru joacă în vreun filmuieț de 4 ore și 16 cântecele.

03 HyperNormalisation

Un film de Adam Curtis, deci archieve galore maximal, din arhivele BBC. Subiect bun (cum ne prefacem că nu avem alternative la forma actuală a capitalismului) articulare proastă dar WOW.
La Curtis problema fundamentală a fost dintotdeauna și unul din punctele lui forte: modul în care pornește de la ceva răzleț și bizar pentru a schimba neașteptat direcția și-a construi un panopticon despre societatea contemporană și cum a ajuns ea să fie (atât de bolnavă). De obicei îi iese sublim (pentru că are și creieri și arhive superb de variate la dispoziție) dar uite că acilea a ratat, pornind prea de departe aruncând o paralelă foarte deranjantă cu complicitatea omului sovietic la realitatea falsă în care trăia și pierdut în decor din nou cu Thatcher și ai ei.
Curtis are totuși destul fler cât să articuleze câteva chestii despre faliile dintre realul concret și narativul oficilal, si paralela dintre spălarea pe creieri sovietică (totul merge impecabil, sistemul funcționează asta se zice non-stop la TV) și spălarea pe creieri capitalistă (totul merge oribil acolo unde nu este capitalism și corporații, deci să vărsăm 2-3 lăcrămuțe ipocrite și să continuăm ca până acum, ca să nu se supere 1%-ul).

Când documentaristul își pierde ironia și alunecă înspre cinism umoristic (Jane Fonda care-a renunțat la socialism pentru videoclipuri de aerobic sau Ghaddafi care devine fix ce vor serviciile secrete americane, fie bau-bau, fie bau-bau reformat), toate acestea sunt făcute cu o eleganță profesională demnă de un membru al BBC.

02 Los reyes del pueblo que no existe

the kings of nowhere

the kings of nowhere

Pe englezește îi zice The Kings of Nowhere. Un fel de echivalent dintr-un univers paralel al lui Lost River, adică e tot cu vizual superb și tot cu orașel scufundat. Doar că e mexican și e doar pațial scufundat. Genul de film pe care nuj dacă lumea are cum să-l vadă dar care este exemplu simplu și arhisuficient despre ce înseamnă de fapt Cinema.

01 Under the Sun


Nu-i documentar cu sistemul solar sau minunea vieții pe planeta pământ, este filmat pe altă planetă. Planeta Corea de Nord, luată în vizor de cinema-ul americănist (cum se chema bășina aia de film cu căcătu ăla de franco?) viziată de Herzog și acuma decojită meticulos de-o echipă de documentar rusesc. Care au ocazia nesperată de-a face un film despre o pionieră-premiată. Și mai au și ocazia de-a constata că totul din viața pionierei este un set-up scenarizat cu atenție maximală de PARTID. Un documentar despre cea mai fictivă țară posibilă, care-și constuiește meticulos și habotnic realitatea cotidiană din scenarii de partid. Primul film văzut la TIFFu de 2016, care m-a bântuit pe toată durata de clujat. Motivele ar putea să fie 1. pentru generația mea Corea de Nord înseamnă de fapt copilăria 80istă din românica 2. E filmat de ruși, deci arată Brici 3. mecanismul de ficționalizare expus de documentar este ceva ce niciun auteur de SF (și literatură la modul general) n-ar fi putut pune convingător pe hârtie.

__________________________________________________

*episodul cu adolescenta cocainoasă care moare în accident de Porche și familia ei de zdrențe bogate care încearcă să oprească intertnetul este tot ce-i în neregulă cu the 1%. Pe micuța isterică o chema Nikki Catsouras și dacă tătuca și mămuca nu ar fi fost niște zdrențe prea retarde și prea entitled fotografiile cu hoitu lu mica cocainoasă nu ar fi fost hot internet gore-o-rama.