Dristor, coae, DRISTOR!

Un film independent în care nu se mănâncă deloc șaorma deși se cheamă Dristor. Un mediu-metraj cam punk care mi-a cam plăcut.

Subiectul: doi frați o ard aiurea prin Distor cu marijuana, o pungă cu aurolac, o bormașină, un homosexual bătrân. O fată trebuie să i-o sugă șefului ei. Pentru că a mâncat două pere și pentru că iubitul ei este drogat și nesimțit. În tot acest timp, mama fraților, care suferă de un combo extrem de trist de boli (orbire + demență), îl tot cere pe Felix, cotoiul. Despre care nu avem în clar dacă este inexistent sau  decedat.

Dristor

Dristor

 

Tematica e din aia de operetă mizerabilistă: oameni săraci și marginali societății datorită consumului de droguri și sexualităților deviante. Familii distruse de boală și dependențe. Tinerime în derivă. Exact ce place prin festivaluri.

Abordarea salvează în mod miraculos destul de multe. Ajută, ce-i drep,t și durata (40 de minute), dar învălmășeala de nefericiri  este manevrată exacerbat și detașat. Cumva light, cu o ramă nu chiar narativă venită dinspre teatru. Dristor face din manevrele de cameră haos de dragul haosului (mă jur că m-am gândit dacă nu s-au umplut de cucuie actorii la cât la băga Pancencu, regizorul multi-tasking, camera în capete). Se rostesc cu niște emfaze (bănuiesc că asumate, eu cel puțin așa le-am citit) replici absolutamente antologice (cum nu mai auzisem de la Trip, altă trufanda independentă cu marginalizme, încoace). Se discută despre <<ping-pong cu curu>> se fac confesiuni, se verbalizează felații și realaționări.

Dristor

Dristor

Actorii se descurcă onorabil, deși joacă în registre și maniere diferite. Mama (Iulia Dumitru ) este cocablosiană, travestitul (Adi Hosciuc) are ceva cinic și burlesc decăzut, tinerii (Gabriel Sandu,  Vlad Basarabescu & Teodora Păcurar) mizează pe ceva mai realist.  Cumva personajele sunt conturate din gesturi mai mult decât din dialoguri, chestie cam bizară dar eficientă. Într-un registru revendicat (cam la impresii aș opina eu, dar conexiunile există) dinspre dogma95 regia e de începător, cu toate șontâcăielile inerente. Practic se încearcă mai multe tertipuri care să nu iasă totuși  din dogma95. Toată șandramau reușește să aibă da capo-al-fine un rezon estetic unitar, deși piesele sunt inegale. Dar da, există secvețe bune (gayul, mama plus bormașina, unde mi-au dispărut două din cele 7 pere aduse de la Pietroasa, lasă-mi niște țigări și zece lei) și cadre în toată estetica lor rudimentară sunt bine alese/găsite/nimerite.

 

Dramaturgic funcționează dar detaliile sunt nu de puține ori izbite nasol. Pentru început, oricât de punk ar fi ei (raportat la restul producției de cinemau românesc, fie independent fie cu bani de la CNC) Dristor & Pancencu habar nu au cum e cu fumatul de iarbă. Nici actorii nu s-au documentat suficient, și cum de trage un personaj un fum din iarba dracilor cum se duce cu corpurile astrale cu tot în toate direcțiile de zici c-a dat iama cu limba prin clasorul lui Hunter S. Thompson. Nici lipsa vreunei geografii & cartografieri a spațiilor nu mi-a plăcut.

Acesta fiind și trailerul, eu i-am apreciat detașarea mai degrabă cinică decât ironică și mdap, s-a punctat și congruența de ton cu filmul propriu-zis. Apropos de ironii, deși pare croit fix pentru hipsteri, Dristor nu-s chiar sigur că le va face vreo plăcere.

– pentru că nu este decât 2 (două) minute de manea în tot filmul

– pentru că nu se homosexualizează suficient de grafic și destul de mult timp

– pentru că droagele sunt prost prezentate.

#decât un link și gata:

interviu cu (ioan George) Pancencu