Dune-ul lui Lynch: Cinema cu C mare

Filme ca Dune-ul lui Lynch separă cinefilii de mocofani mai eficient decât orice Bergman și mai clar decât orice film de Oscar.

Dune-ul lui Lynch e detestat de teribil de multă lume. De la mocofanii care pur și simplu nu au înțeles despre ce-i vorba până la Lynch însuși, și de la mediocritatea burgheză de Roger Ebert până la varii critici mai mult sau mai extrem de mult spălați pe creieri cu detergenturile critciilor de film feministe sau homosexualiste, aproape nimeni nu-i mulțumit de filmul ăsta. Culmea – culmilor, Dune-ul lui Lynch de fapt și de drept, nici măcar nu există. Pentru că, măcelărit de De Laurentiis și retăiat și reansamblat de fani, filmul – așa cum ar fi trebuit să fie el, în cut-ul inițial de 4 ore – nu a fost văzut de nimeni. Deși are o existență fizică destul de concretă, Dune, așa cum l-a filmat David Lynch, este la fel de ireal și ipotetic ca Dune-ul pe care nu l-a filmat Jodorowsky. De aici rezultă o parte de cult status și o doză foarte importantă de shapeshifting, esoteric care merge de minune cu un film (ne)semnat de David Lynch.

Dune lobby cards

Dune lobby cards

Dar nu toate filmele cu cult status sunt bune și nu tot ce-a fost trash-uit de criticii americani la lansare este automat capodoperă. David Lynch a făcut și filme care-mi displac profund (Eraserhead & Mulholland Drive). Dune nu-i capodoperă și nu-i deloc perfect, dar este cam cât se poate de sublim. Este Cinemau și este mult mai demn de revizionat decât orice vomeu cu Tomiță Cruising în spațiul cosmic. De ce?

dune screenshots

dune screenshots

Pentru că funcționează Vizual. Cu V mare, cum trebuie de fapt să funcționeze Cinema-ul, cum funcționau mega-producțiile De Laurentiis. Decoruri ample și figurație masivă, o abordare din set & costume design care scufundă evul mediu în steam punk și amestecă imaginarul dictaturilor militare cu fandacsiile fantice ale ordinelor religioase. Tot barocul ăsta în care 1914 și 1493 definesc viitorimea din anul 23.349 (dap, douăj-trei-de-mii) e superb și extrem de ofertant din detalii și costume și gesturi și decoruri.

Jean Luc Picard pe Araakis

Jean Luc Picard pe Araakis

Pentru că este amplasat într-un viitor în care tehnologia a devenit magie și în care tehnicienii au devenit călugări. Asta este una din mizele pe care Frank Herbert le-a explicitat frumos când a vorbit despre Dune cărțile. Pur și simplu nu l-au interesat detaliile tehnologice, ci mai mult modul în care tehnologia suficient de avansată reinventează magia. Asta bănuiesc că este și una din mizele care l-au fascinat pe Lynch.

in mod clar SIDA

in mod clar SIDA

Și Dune este cel mai erotic film al lui David Lynch. Și unul din puținele SF-uri americane fetișiste. Chestie greu explicabilă. Dar nu trebuie s-o vezi pe Ronette Pulaski fugind în combinezon pe șine de tren sau pe Naomi Watts sugându-se de sfârcuri cu Laura Harring ca să ai de-a face cu erotizme lynchiene. Acilea carnea e puțină, concretă și deloc apetisantă, iar tehnologiile sunt corporale și mustinde de kink hi-tech.

dune screenshots

dune screenshots

Dar cartea? Aici lucurile sunt de un milion mai simple decât par. David Lynch l-a citit pe Frank Herbert și-a gândit un film pentru alți cititori de Dune. O prelucrare a unor teme deja servite și respectate ale unui maestru, cum făceau compozitorii de muzici clasice cu prelucrări după teme muzicale compuse de predecesori respectați. Nu, din Dune nu trebuie să înțeleagă orice vită (absolut tot) ce se întâmplă. Lynch, un vizionar transpune, din mediu scris în mediu filmat, un roman nu chiar accesibil al altui vizionar (Herbert). Evident că nu are cum fi facil pentru masele de popcorn ronțăitoare care citesc doar tagline-uri. Nici nu ar trebui să fie.

PS: Dune este primul (cronologic) SF MARE compromis și plin de compromisuri al cărui director’s cut nu va exista vreodată. Al doilea este Alien3, care-mi place și ăla de mor, așa cum l-au lansat studiourile. Deloc paradoxal, ambele au fost considerate metafore ale epidemiei de SIDA. De presa în cazul lui Dune și chiar de David Fincher în cazul lui Alien3.

Dune posterele japoneze

Dune posterele japoneze

PS2: De fapt și de drept, singurul film cu care-ar merita comparat Dune este Satyricon-ul lui Fellini. Trust me, le-am văzut pe fiecare de vreo 4 ori și ambele fac absolutamente sublim o chestie extrem de dificilă: construiesc o lume complet străină cu reguli, ierarhii și fetish-uri halucinant de fascinante.

Dune Poster

Dune Poster

P.S: Puteși revedea Dune-ul lui Lync diseară de la ora 19.00 la Cinema Patria, Brașov. În programul DRACULA FILM: HORROR AND FANTASY FESTIVAL EDITIA A II-A, 2014.

.