Ecranizari celebre. Când filmul este mai bun decât cartea (part 2)

Ecranizări celebre se întoarce pentru ca să se și termine cu cinci filme de groază, SeFeu și mister care și-au depășit ca valoare, IQ și impact sursele literare.

Cele mai interesante lucruri au loc, vă vine sau nu a crede, fix pe zona horror & SF. Care zonă mustește și ea de ecranizări celebre. Unele imposibile (Dune-ul lui Lynch & Naked Lunch pentru Cronenberg) altele cam ratate (Kick-Ass & Wanted s-ar califica, deși au ca surse narative romane grafice) multe deloc izbutite (trei sferturi din ecranizările de Frankenstein, mai exact alea fidele textului-sursă) și astea care-au depășit cu mult cărțile care le-au inspirat.

Apropos, partea 1 din textul ăsta este acilea.

the Mist

Ecranizari celebre: the Mist

The Mist (Frank Darabont, 1997)

Cartea: o nuvelă de Stephen King, cu aceleași mize & același titlu, publicată în 1980 (vol. Dark Forces) și republicată în 1985 (în vol Skeleton Crew). Scurt pe doi prin cețurile care înconjoară supermarketul plin de clienți există niște chestii foarte foarte nasoale. Cu tentacule, colți și gheare.

Filmul: Darabont este cel mai competent ecranizator de Stephen King-uri (The Green Mile & Shawshank Redemption stau mărturie și ele suferind niște modificări pe ici-pe-colea față de textele lui King). Poate să joace din subtilități toate cotloanele întunecate de prin universul lui King. Dar pentru The Mist nu o face. Pur și simplu rescrie finalul (ambiguu și nu chiar fericit în nuvelă) și rezultă un shocker de impact maxim.

Nosferatu

Ecranizari celebre: Nosferatu

Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (FW Murnau, 1922)

Cartea: romanul lui Bram Stoker a făcut istore (mai ales cinematografică și prin pop-culture) dar mare literatură n-a fost nici la lansare (1897), nici nu a devenit între timpuri. Dincolo de iconicitatea de-acum scriitura (în format epistolar) lasă multe de dorit. Echivalentul contemporan ar fi vreo Cronică a vampirilor (Anne Rice): sexy shoking și mai nimic în plus.

Filmul: din toate sutele de ecranizări una singură a nimerit exact tonul de pulp sexos și cheap-o gothic al romanului (Francis Ford Coppola, prin 1994) și una singură a depășit sursa literară. Nosferatu lui Murnau preia 70% din poveste (fără detestabilul Van Helsing și fără de pețitorii foofei de Lucy și cu un final mult mai puțin complicat) și face dintr-o piesă de literatură populară  capodoperă de cinemau.

the Phantom of the Opera

Ecranizari celebr: the Phantom of the Opera

The Phantom of the Opera (Joel Schumacher, 2004)

Cartea: foiletonul lui Gaston Leroux a făcut vâlvă prin Paris, pe la 1910. Era cu romanță și mister, exact ce pica bine muieretului care de-abia ce învăța că există viață și fără-de-corset. Dincolo de asta, valoare artistică ZERO absolut. Una dintre puținele cărți pe care am simțit nevoia să o arunc personal în coșul de gunoi deîndată ce-am terminat-o. Mult mai prizată pe scenele jegoase ale teatrului muzical decât pe cinemau, cartea a făcut totuși o puzderie de plozi mutanți cinematografici.

Filmul: Ce să vezi, de ieșit nu le-a ieșit nici lui Dario Argento pe horror, nici lui Andrew Lloyd Webber pe muzical de teatru, i-a ieșit pe cinemau cântat tocmai lui Joel Schumacher, mare iubitor de kitsch-uri care s-a dat cu candelabre de podele și-a scos din ape sfeșnice cu lumânări aprinse. Da, filmul din 2004 este tot o abominație abdominală (în rol de fantomă cântătoare tocmai Gerard Butler…) dar este singurul mod în care Fantoma de la operă poate fi asimilat. Pentru că bling-bling-urile ieftin -americane care ar trebui să fie glam-ul luxos al Operei din Paris, secol XIX, sunt atât de excesive încât camuflează găurile de logică și melodramatismele super-patetice care trag foarte în jos de roman.

Planet of the Apes

Ecranizari celebre: Planet of the Apes

Planet of the Apes (Franklin J. Schaffner, 1968)

CarteaPierre Boulle a avut o idee bună pe care însă a scris-o prost. La planete des singes are miez (oamenii deveniți sclavii maimuțelor, călătoria în timp/universuri paralele) dar mize serioase a primit fix odată cu americanizarea pentru cinemau.

Filmul: americanii au citit mai-de-grabă negri în loc de maimuțe și s-au chinuit (cu succes) să înlăture penibilitățile din romanul lui Boulle (care apropos, era deja auteur ecranizat, Bridges on River Kwai e tot de el scris în formă de roman). A rezultat un SF iconic și una dintre francizele mele favorite din cinemau. Sincer, nu doar finalul sublim ci, pur și simplu, tot ce e valabil în filmul din 1968 de la americani provine.

Starship Troopers

Ecranizari celebre: Starship Troopers

Starship Troopers (Paul Verhoeven, 1997)

Cartea: Robert Heinlein mare iubitor de US of A a comis prin 1959 un minunat expozeu utopico-fascisto-militarist care încă e citit de marines și care încă excită sexual neoconii. O societate din viitor în care decât soldățoii spălați pe creieri au drept la vot? Minunat pentru 1%. Ce n-a pus Heinlein în “roman” a fost ceva acțiune. Starship Troopers e o lăbăreală propagandistică plină de discursuri glorificante și antrenamente machiste care are undeva foarte pe fundal un război cu gândaci extratreștrii.

FilmulVerhoeven face din rahatul fascistoid al lui Heinlein o satiră feroce la adresa idealizmelor militariste și fascistizării. Ba, culmea, are și bunul simț de-a pune personaje și poveste (luptele cu gândacii, amicițiile, amorurle). Fabulos prin simplul fapt că există și că răstoarnă carele alegorice din căcat poleit cu aur chiar în mijlocul Hollywood-ului. În curând se anunță un reboot de franciză (există și două sequel-uri de serieB) care să reinstaleze rahaturile fasciste din capul lui Heinlein la loc de cinste.

 

  • liviu

    M-am hotarat sa vad “Snowpiercer”… Nu credeam ca lui Vlad Ivanov (unul din preferatii mei) ii sta asa bine cu par.