Ecranul global [Gilles Lipovetsky & Jean Serroy]

O carte deja expirată și mult prea optimistă despre starea de fapt a cinema-ului. Pe care am citit-o doar de-al dracu. Sau poate că pentru pasiunea mea apropos de futilitatea flamboyantă a teoreticienilor francezi.

Gilles Lipovetsky cică ar fi famozissim. Teoretician franțuz din ăla care dă cu părerea și verdictul. Pentru el și pentru tovarășii lui și pentru publicul lui francofon limitat (numeric). De ălălalt nu am auzit nici de el (cum nu auzisem de fapt vreodată nici de Lipovetsky), dar aparent nu-i la fel de faimos.

Subiectul din Ecranul Global este spinos: hai să facem o analiză a modului în care cinema-ul ajunge să fie pretutindeni (asta e foarte corectă obervația) dar hai să mâncăm rahatul opimismului apropos de ce înseamnă asta de fapt pentru mainstream (zona asta din carte m-a umplu de spume). Deci Lipovetsky & Serroy au scris pin 2007 despre modul în care filmul (maginea kinetică, mai exact) iese de pe marele ecran și din TV/plazmău și se duce înspre toate platformele online și oglinzile negre ale device-urilor & gadgeturilor.

Ratând de fapt un detaliu extrem de important: faptul că ultimele consecințe inevitabile și deja en train de se precipiter sunt alea sumbre și oribile din  Black Mirror-ul lui Charlie Brooker (mai exact Fifteeen Million Merits). Deci cartea e scrisă în 2006, eu o citesc în 2013 și deja e trecută. Observațiile sunt viabile și de bun-simț. Sunt trasate topologii ale modului în care  publicitatea și cinematografia se interacționează una pe alta, despre cum face shithollyood-ul headunting tembelizând regizori buni de prin alte țări, despre modul în care imaginea a devenit viteză și montajul epilepsie. Fiind scriitură franțuză cu tampon și pampon academic se dă în stânga și în dreapta cu terminologii inventate ad-hoc (hypercinema, imagine-multiplex, cinepolis, etc).

Ce este fundamentalmente ratat este tocmai verdictele. Lipovetsky & Serroy nu vor să opereze cu terminologii clare și inevitabile (imbecilizare, hidrocephalizm, târfire consumeristă) deci iau cu polonicul din rahatul relativizărilor ipocrite. Astfel bicefalic, autorii observă că din totdeauna s-au făcut filme proaste (ca să nu trebuiască să observe că MEDIA mainstream-ului a scăzut sub mivelul mării, chestie s-a discutat până și South Park) că de fapt prelungirea imaginii brandului de căcat prin infestarea cu căcat a unor filme este cică logică istoric și deloc scabroasă…

La modul sincer lectura nu-i inutilă dar situația a evoluat deja suficient încât cartea să fie perimată cu totu’

 

de fapt