Festivalul Filmului Francez: 6 filme

Festivalul Filmului Francez a ajuns la ediția 20. Vreo 6 filme se cer văzute pentru că Cinema și din seria bine că măcar francezii mai fac filme.

E ceva timp de când mă tot duc la Festivalul Filmului Francez. A fost mai mare (e-he-he când aveau 3 săli ce frumos era) a fost și mai mic decât ediția de anul acesta. Ce mi se pare trist e că Films de Cannes a preluat o parte din filmele care la modul just aveau mai multă treabă cu cinema-ul francez decât cu Cannes-ul (Elle și Mal de Pierres)  dar în ultimii ani ce s-a păstrat e zona de nou (competiția de film francez cu autori debutanți/tineri) și câte ceva de arhivă (organizat cu Cahiers du Cinema) și slavă cerurilor se dă din nou Ma Loute.

Sâmbătă

Lucile Hadžihalilović X2, adică Innocence și Evolution. Două filme, la un deceniu distanță unul de altul. Mai cunoscută drept colaboratoare a lui Gaspar Noe (scenarii, scurtmetraje, alea-alela) madame Hadžihalilović are un mod al de-a face psycho-sexual cinemau mitic și abstract cu preadolescente (Innocence) și preadolescenți (Evolution). E misto că-s puse unul după altul pentru că e interesant cum se reflectă unul în celălalt.

Innoncence e primul  și e un vis umed, cam ofeliaque & pedophiliaque cu pre-pubere și pubere izolate într-o pădure, într-un institut de dans, vagin și bune-maniere. Există o ierhaie, atent respectată, se dau panglici și se fac planuri de evadare. Innocence este cel mai dubios film din zona asta cu fetițe în pădure, are mai multe la comun cu Picnic at Hanging Rock decât cu The Woods (sau cu Russian Institute) și anunță, avantgardist și premonitoriu tot weird wave-ul grecesc. Deși e film franțuzesc. Dacă vreți și alte motive (deși nu-s musai necesare): Marion Cotillard. Așa cum era dumneaei în 2003-2004.

Evolution e altă chestie. E iar bizar și ritualic, tot ce pre-adolescență. Dar că de asta cu băieți și cu un țărm de mare. Bizar de lent și cu subtexte hieroglifice (decât băieții și niște femei care le sunt educatoare/infirmiere) și o serie de experimente medicale. Totul static și stătut, cu prelucrări după dagon și vibe din ăla destul de hipnotic cum îi iese bine regizoarei. Also, un film vizualmente perfect și o recurtență a obsesiilor/fetișurilor cu apă și ape. De impact, de neratat pentru că pe 2016 ceva similarnu avem de unde.


Duminică

Willy 1er, sau o comedie suficient de neagră și de grotescă încă să pară film belgian. N-am detalii, da sper să fie memorabilă. Scurt pe doi un handicapat face carieră. Câtă carieră poa să facă într-un supermarket.

Ma Loute am zis că e film de top 10 pe 2016. E un Tin-Tin izbit de toți pereții și dus în toate extremele. Și e sublim. Bruno Dumont goes Monty Pyhton.

Marți

Fatima,  melo social cu arăboiacă bătrână și cum își face / nu-și face loc în societatea franceză contemporană. Cesar pentru cel mai bun film, eu mă gândesc la vizionarea asta ca la o obligație de servici mai mult decât pamplezir cinefil. Șanse mari să fie încă o labă împăciuitoare și ipocrită și cinemau din ăla social(ist) fără alte valori certe în afară de social(ism). Ce-i drept Faucon are o filmografie fix pe teme magrebiene, poate n-o să fie cea mai penibilă ipocrizie plină de bune-intenții.

Je ne suis pas un salaud

Nu-i singurul thriller da mi se pare mai interesant decât ălalt, Le Grand Jeu, care e cu politică și conspirații. De fapt avem din nou schelet de melo social(ist), cu un tip alb care-i bătut de niște magrebieni (sărăcuții de ei) și identifică greșit un anume Ahmed ca fiind Ahmedu care i-a dat omor în haită cu ăilalți inadaptabili.  Nu mă simt capabil să văd cum li se plânge de milă de 2 ori la din ăștia infestați cu mahomedanisme de rahat la creieri, dar poate-mi schimb mood-ul până marți. Din trailer ăsta arată mai bine decât Fatima ca cinemau și cinematografie.  Problema cu ipocriziile tolerante ale cinema-ului francez este că e dictată din politică, că nu șterge nici religia ălora care-au dat cu camioanele în mulține la Nisa și nici la Bataclan dar tot ei sunt victimuțe, cu islamul și inadaptările lor. După care lumea se miră că vai, are madame LePen atâți votanți. Despre ei n-o să facă nimeni filme, că nu dă bine.

Și am ajuns la 6 filme. Al 7-lea este opțional, mai ales pentru ăia care-și dau cu părerea despre filme și cinemau dar de fapt nu-și doresc decât să i-o sugă lui Toni Stark:

Golden Eighties al lui Chantal Akerman, muzical (cu muzici chiar mișto) și melodramatisme de mall optzecist, Chew on this motherfuckers, că toți suntem datori cu un film de Akerman. De fapt și de drept cred că filmul ăsta chiar le-ar plăcea fanelor lui Xavier Dolan (alt absent din festul ăsta, deși tehnic vorbind e canadian)

Chroniques d’Anna Magdalena Bach este un film din ăsta pentru ăia care sau sunt fani Ozu sau se dau în vânt după muzicile lui Johann Sebastian. Altfel de muzical, care aduce a docu-dramă  și are niște eleganță ușor confundabilă cu rigor-mortis cinematografic. Scurt-pe-doi oameni care citesc cu voce tare chestii între reprize de muzici d-ale lui JS Bach.

de final un foarte necesar link la program