Film românesc, top 2014

Pentru ce înseamnă film românesc anul 2014 n-a fost nici excelent nici interesant. totuși 5 chestii s-ar cere păstrate și apreciate.

2014 a fost un annus horribilis pentru ce însemană film românesc. Numai anusuri oribil gapate (America, Venim! și Brâncuși și  Kyra Kyralina) sau mediocrități insignifiante (Planșa) sau lături pentru public (Selfie și Lovebuilding 2).  Fix genul de an peste care te uiți înapoi cu-o oarecare silă. Un an din care da, se pot extrage multe scurtmetraje mișto dar un an din care e greu să scoți chiar și 4 lung-metraje demne de altceva decât flegme sau uitare.  Măcar a fost un an în care s-a dat startul la thrillere aborigene non-penale (QED și De ce eu? care de fapt are premiera în 2015) și s-a dat startul și la fandacsia filmatului în alb-negru, chestii care se voi pui și manifesta cred că și prin 2015.

Ce-aș păstra din 2014 sunt fix 5 filme, din care unul este mediu-metraj independent și două sunt documentare HBO.

#05 Dristor.

Toată șandramaua reușește să aibă da capo-al-fine un rezon estetic unitar, deși piesele sunt inegale. Dar da, există secvețe bune (gayul, mama plus bormașina, unde mi-au dispărut două din cele 7 pere aduse de la Pietroasa, lasă-mi niște țigări și zece lei) și cadre în toată estetica lor rudimentară sunt bine alese/găsite/nimerite.

Dristor coae DRISTOR

Dristor coae DRISTOR

#04 Cuscrii

Reîntâlnirea dintre un “revoluționar” care fugea cu portbagajul plin de porc în timpul revoluției și un alt “revoluționar”, care milițian fiind i-a administrat o mamă de bătaie și i-a furat și porcu.

cuscra cuscra cuscrul

cuscra cuscra cuscrul

#03 Pasaport de Germania

Se plătea retroactiv, indiferent de cum ajunseseră în țară, sărind granița, rămânând acolo cu ocazia vreunei deplasări sau prin emigrare oficială.

pasaport-de-germania

pasaport-de-germania

#02 QED

Dacă n-ar fi moafta aia cu imaginea alb-negru (Vivi Drăgan Vasile) și filmul ăsta nu ar fi atât de polon-izat ca un film polonez de prin 1969, probabil mi-ar fi plăcut altfel. Dar imaginea taie mult din orice fel de implicare și distanțează toate necazurile personajelor și toată munca (asiduă aș zice) a scenografilor.

Quod erat demonstrandum

Quod erat demonstrandum

#01 Toto și surorile lui

Incapabil de emoționalități fiind apropos de țigani săraci și dramele heroinomanilor ar fi trebuit să zic un mare pas dar ce se întâmplă cu Toto și surorile lui este cea mai bine articulată din scenariu poveste de pe cinema-ul aborigen de 2014. Exact dozat din regie și cu marele avantaj al unor personaje umane și brutal de oneste filmul ăsta depășește frumos mizerysploitation-ul inevitabil zonei sociale sondate. Ar trebui să-l vadă toate ploșnițele de salon care se plâng de non-autenticitatea lui Umbre. Nu pentru că li s-ar părea mai autentic serialul cât pentru că asta e viața de la subsolurile periferice și nu știu cum ar reacționa exact la hardcorelile de pe acolo.

Toto-si-surorile-lui-

Toto-si-surorile-lui-

Also, 2014 începe cu tot cu țigani și tot cu alb-negru, a făcut Radu Jude un Django Unchained de Dâmbovița.  (also, cum o fi asta să ai film la Berlin și să n-ai trailer pe youtube? e simptomatic pt ce însemană interesul pentru public al sistemului de cinemau aborigen). Pentru 2015 mi-aș dori de la filmele românești mai multă imaginație și mai puține rețete deja testate prin festivaluri.