Filme românești ale lui 2013: Top de scurtmetraje

Văd  sute de scurt-metraje pe an. Pungi de scurt-metraje. Hârdaie de scurtmetraje. Găleți de scurtmetraje. Multe din ele sunt chiar proaste, altele par concepute & executate de găleți cu talente și creieri de tinichea. Cam odată la 43 de mult-prea-lung/plicticoase/ratate scurtmetraje mai dau de vreunu mișto. Oh, Joy.

Din scurt-metrajele alea mișto se întâmplă că marea majoritate sunt spaniole. N-ai ce să-i faci, ibericii au cea mai mare & valoroasă școală de scurt și asta se vede și din filmele per se și din modul în care știu să le împachetze și promovoze. O dată la vreo 34 de scurtmetraje mișto se nimerește și câte unul de-al nostru, din Românica.

Adevărul adevărat este că facem de vreo doi ani încoace scurt-metraje mult mai interesante și diversificate decât lungmetrajele. Avem, deci, o pepinieră de regizori cu talent. Care s-au prins de ceva vreme că există film și în afara rețetelor oportunist-festivaliere cu standarde și mize nule pe care le-a impus Noul Val. Când or să debuteze în lung-metraj o să fie oricum vai și amar de cururile lor: cinema-uri nu mai avem, fandacsiile mizerabiliste de val nou au alienat complet publicul, standardele „sunt decât trei” și toate de rahat (nuntă-în-țigănie gen Media Prost & cocalar, val nou inestetic și insignifiant, dramolete rizibile și comedii neamuzante care se vor <<filme de public>>). De CNC cel mai probabil se va alege praful. Până una-alta oamenii ăștia fac scurtmetraje și eu fac topuri pe 2013.
Deci:

bruiaj

#09: Bruiaj (regia Bogdan Drumea)

Cheap-o cu transmiteri înspre Fulci & co. Două fete se trezesc, ca urmare a unor vizionări de euro trashuri, că le e posedată camera de cămin. Urmează un exorcist nesimțit și un exorcism ratat. Play it for laughs.

Isac-inca-doarme-Alexandru-Ponoran

#08 Isac încă doarme (regia Alexandru Ponoran)

Onirismul oedipian e luat cu lopata și găleata de la Bunuel. deloc original DAR e o zonă extrem  de greu de ținut din pacing și mdap, asta s-a reușit. Plus o paletă cromatică al dracu de bună.

12

#07 Doisprezeze (regia Nicolae Constantin Tănase)

La o șaormerie are loc un killbillism. E fun, e tineresc, e de caterincă. Nu-i totuși de caternică maximă și la cât de bine e făcut din regie, imagine, montaj și dialog parcă ar fi putut fi un film de 12 ori mai bun dacă nu ducea ofrandele pentru QT până în pânzele albe. Conține cea mai inutilă secvență de animație a anului.

grindcore

#06 Grindcore (regia Ioachim Ciobanu)

O noapte de haos și droage. Cam rudimentar dar extrem de ilar.

before the fall

#05 Before the Fall (regia Tom Wilson)

Undeva la Sulina, Tom Wilson își caută bunicul. Rezultă un mocku devenit found footage care se auto-faultează logic major și care mai și abuzează de poeticitate perimată. Mie pur și simplu mi-a plăcut pentru că… mai multe chestii (în principal Imagine & Imaginar).

rio 2016

#04 Rio 2016 (regia Bianca Rotaru)

Documentar cam fabulos de sinistru despre gimnasticism și ce înseamnă de fapt să-ți dai ploada la comănecit. Înseamna niște multe abuzuri, dar e ok, e mai ieftin decât s-o ții acasă și s-o hrănești.

o-umbra-de-nor2

#03 O umbră de nor (regia Radu Jude)

Al doilea film bun al lui Jude (ălalalt film bun fiind, logic,  Film pentru prieteni) nu are absolut nimic de zis dar nu o zice foarte bine. O babă pe moarte, un popă șontâcăicios și o juma de zi de tevatură. Personaje nasoale, situații jegoase și o bucată foarte șlefuită de cinema. Ajută din plin și distanțarea auctorială, aka faptul că lipsește tocmai abordarea devenită trade mark pentru Jude, de zeu care scuipă semințe în capetele unor gunoaie isterizate non-stop.

claudiu si crapii

#02 Claudiu și crapii (regia Andrei Tănase)

Nu contează dacă peștii erau muntanți sau dacă numitul Claudiu o luase razna cu căpățâna. Contează suprarealismul rece și totuși touchy feely care se susține impecabil din regie. Pe mine m-a cam dat pe spate, în ciuda prezenței combinatozaurului…

caseta 4 (2)

#01 Caseta 4: Alexandra (regia: Cristian Pascariu)

Cea mai mare hardcoreală mi se pare și cel mai necesar film (scurt au ba, țin să subliniez) al lui 2013.  Evident că e dus până dincolo de limitele suportabilității. E film cu viol tip gang-bang, deci este normal să te destabilizeze emoțional și pishic. E extrem de bine lipit pe spiritul și năravurile timpului din care provine. E, în toată oroarea lui (mai realistă decât ar fi fost cazul și fix interacțiunile dintre băieți îți aruncă în aer orice șansă de distanțare emoțională) o manevră radicală. Care pică într-o mentalitate în care violul pe film ar trebui să fie altfel. În primul rând mai puțin “de impact” în al doilea rând efectuat de Vlad Ivanov în scopuri de premii prin festivaluri.

Get real, trăim în țara lu Roxănica Babenco și-a unui număr impresionant de pizdipoance și cocalari cu salam în urechi. Care se fut în draci și se filmează non-stop. Mai ales când se fut. Cu sau fără consimțământul părților implicate.

Ce face Caseta 4 este o incursiune peste Prut, înspre hardcoreala aia lipsă de speranțe și happyenduri de prin cinema-ul lui Balabanov & co.