Filme SF 2018: cam tragică stituația

Să zicem că pentru SF 2018 n-a fost anul vreunor revelații. Sau revoluții. Sau filme care chiar să conteze.

Asta e o listă de  SF 2018. Dacă restricționam fix la alea BUNE (și care or să rămână în anale, reformuleze genul sau devieze subgenuri noi) nu aveam ce pune. Dacă punem ce mi-a ocupat plăcut timpul aveam vreo 6. Dar am zis să le bag pe toate și au ieșit 20. De unele probabil s-a auzit, altele ar trebui văzute, cea mai mare parte din listă merită un skip fără regrete. Ce împute SeFeul de 2018? În primul rând lipsa cumplită de imaginație. Locurile extrem de comune pe scenarii cu replici deja tocite de la răs-utilizare repetată încă din the fuckin 70s, familismul americănist retardat, imaginile interșanjabile între vreo 281 de filme recente sau furate din filme deja clasice. În al doilea rând o lipsă terifiantă de ambiț. Nu-i vorba doar de personalitate și vizual, e vorba de distanța dintre cineva care-și face filmul cum crede/vrea/simte și un jegos din masa amorfă de semidocție lipsiți de vlagă frison sau viziune. Nici vaginizarea protagonistilor nu ajută deloc, dar să zicem că un personaj de carton  jucat de-o retardă care se uită ca vita în gol când trebuie să pară că se gândește cum să rezolve problma (galactică, extraterestră, de călătorie în timp) este fix ultima problemă a rateurilor din lista asta.

the 5th Passenger

Dacă ați văzut Alien-urile puteți foarte bine să vă abțineți. Dacă ați văzut Life, din nou nu-i nimic de văzut acilea.

Dar măcar scenaristic au existat urmele penibile ale unor MESAGE PROGRESISTE DESPRE CÂT DE URÂT ESTE SĂ TRATEZI IMIGRANȚII URÂT.

am și io simpatii sincere pentru Marina Sirtis (care-a îmbătrânit și arată fix ca Angelica Huston, acu vreo 17 ani) și pentru Doug Jones (care arată tot a omu-pejte, ca întotdeauna) dar filmul ăsta este efectiv terifiant de insuficient.

2036 Origin unknown

Vaai, ce jeg. Faza apropos de vita care se uită în gol ca să pară preocupată și deșteaptă acilea o găsiți.

Also, junghiurile au furat monolitul din Odiseea Spațială și l-au furat degeaba.

Annihilation

Annihilation este fix ceea ce pare: un film științifico-fantastic de serie B, care are mai mult fler vizual decât ambiț intelectual. Și care, provenit din romanele trilogiei Southern Reach ale lui Jeff Van Der Meer, are inspirația de-a lăsa anumite chestiuni în afara filmului, dar de-a păstra fix miezul: fascinația pentru „zona contaminată” și felul în care aceasta creează mutații genetice și anomalii tehnologice. mai mult acilea 

din păcate unul mai bun nu există în lista asta, deși mai sunt câteva care au zgândărit mai multe în mine decât anihilația asta.

Apocalypse Rising

atât de retardat încât este prețios. și nu-i un fake so-bad-its-good. Este unul cât se poate de autentic în retardeala lui copioasă. Genu de film la care te uiți mildly entertained dar cu o curiozitate sinceră: poa să fie la fel de retard și în continuare? Poa să fie cumva MAI cretin de-atâta?

extatereștii, Isus, lazere, fecioare, nave cosmice și vlajgani în chiloți ca în epoca de aur a trashului 80ist.

Before We Vanish

b-o-o-o-o-o-ring. într-atât de plicticos încât reamplasează jegul în locul lui deja tradițional, recte filmul japonez de ieri și de azi.

Dar tre să admit există momente în care filmul nu este plicticos cu spume, este doar penibilist pân la Nagasaki și înapoi.

Dans la Brume (aka Toxic)

the mist ați văzut? dacă da, bravo, dați skip la ăsta. dacă nu, vedeți-l, că asta meritați. Olga Kurylenko îmbrăcată, o ploadă suferindă de nuj-ce-handicapățeală este într-o bulă, Romain Duris a ajuns să semene destul de mult cu Vincent Cassel acuma, că s-a maturat și el și o ceață UCIGAȘĂ care acoperă tot Parisu până la penultimul etaj al imobilelor haussmaniene. Acu mie ar trebui să îmi pese de SALVAȚ HANDICAPATA când 90% din populația de croisant mâncătoare a Parisului s-a hoitit și când pardon, nefiind preot catolic nu am rezerve de empatie pentru plozi și ploade, fie ei handicapați sau nu.

șandramaua este o juma de măsură cum mai scot francezii din ei pe cinema fantastique. La Revenants mi-a plăcut sincer, măcar era o abordare originală. Aici nu, mai e și-o secvență d-ampulea cu un câine. Și mai e și fix genul ăla de film făcut de niște putori care cred că dacă dacă nu explică NIMIC au maximizat misterul. HUĂ.

Ederlezi Rising

SF sârbesc, amplasat în spațiul cosmic, cu ceva nuditate? Yes, please.

Mai e designul frumușel. Și ceva sex.

Dar avem de-a face cu o încă un rateu plicticos. NEXT.

the Endless

Vai, deci ăsta chiar a fost fix ce trebuie. Mă așteptam la un horror,  dar e sci-fi cât cuprinde. Și cuprinde doi frați car după ce-au fugit în adolescență de la o sectă foarte dubioasă acum decid (mai mult unul din ei) să se returneze la sătucu sectant. Unde lucrurile sunt nițel dubioase, dar în niciun caz pe cât de dubioase au declarat (mințit) ei la poliție și presă că ar fi fost atunci când au fugit. Dar acu s-au întors și sunt prinși într-o chestie. Nu vreau să dau spoilere, dar o să zic că ar intra oricând ntr-un top 10 filme cu secte și sectanți. Pe poziția opt, între La Setta și Red State. also, e din personaje și suspans și muzici mult mai notabil decât The Sacrament.

Și că e regizat de doi tipi care deja au mai lucrat la niște filme care m-au foarte delectat, Resolution și respectiv Spring. Și că există un tentacul care unește Resolution de The Endless într-un mod superb.

Genesis

Am văzut filme porno cu dame roșcate și apetisante și negrii care investiseră mai mult în scenariu și efecte speciale. În cazul ăsta bănuiesc că tot bugetul s-a dus pe costume. Cu oareșce eforturi l-am văzut cap-coadă.

Higher Power

încă o variațiune pe tema Saw, hai sictir maximal

Human Space Time and Human

Kim-Ki-Duk încă mai poate să filme. În cazul de față un film suspect de forțos (aka sublim de miznatrop și terifiant de cinic) despre societate și rasa umană. Despre putere și violență, obediență și abuz. Toate amplasate pe un vas de război care s-a ridicat subit la ceruri. Cu politicieni și mafioți, târfe și mateloți, căpitani și amorezi. Cu sufientă degradare umană cât să facă din 1984 un fel de Miyazaki prin comparație.

Also un film suficient de coios cât să nu aibă loc nici pentru progresisim, nici pentru femuizmații de trei tampoane, nici pentru vreun licăr de optimism și speranță. Loved it.

Hover

La Hover am ajuns pentru că am văzut un remake al unui film regizatat tot de Matt Ostermann ăsta. N-ați auzit de el? Nici io, dar am zis că ce poa să strice Hover? Și n-a stricat nimica.

Osterman înțelege că cel mai distopic viitor nu este ăla în care societatea s-a colapsat ci ăla în care a continuat fără schimbări majore pe panta descendentă actuală. Deci bun-venit într-un viitor destul de proxim în care global warming devastează ecosistemul, singurele plante care cresc sunt modificate gentic și supravegheate de drone și evident corporația este EVIL. Nu sună foarte nou dar cinste lu Ostermann ăsta, că știe să traseze eficient și super-credibil viitorul, cu personajele și suicidurile asistate cu tot. Cu o societate care deși bifează progresisme (protagonist negru, cu vagină, personaje secundare diverse etnic  și o lesbiană bătrână) este un background credibil, nu un set de chestii bifate pe agenda proletcultismului PC.

No Good Heroes

Un scenariu mijtocuț, o rege fără puls. Efectiv un film mort și încă o probă la dosarul de crime împotriva cinemaului de serieB. Regizat cu asumarea serieiB (umor, lejer, gore) ar fi fost chiar mijto. Dar nu-i deloc cazul.

Occupation

Vai ne-au invadat din nou extratereștrii. Eu am renunțat pe la minutul 40 fără vreo curiozitate și cu zero urme de regret.

Our House

Aici e remake-ul unui film mai vechi de-al lui Ostermann.  Un tip cu părinții morți și doi frați mai tineri de crescut tot încearcă să inventeze un dispozitiv de energie wireless, dar în loc să aprindă becuri dă drumul la fantome. Și nu-s (doar) ale părinților morți, sunt mai multe fantome de prin casă, de prin vecini. La modul concret doar 20% din film e SF, restul vine de prin eșafodajul horrorului. Dar vine bine și se pupă chiar frumos cu un film din mic și inimos, familist fără să fie jegos. Cu marele merit de-a fi mai mult decât suma părților împrumutate de pe la alte filme și c ceva din bonomia autentică ocazional reușită prin deceniul 8, dar fundamentalmente actual. Abordat TV-style: generos când trebe, misterios con gusto și fără nimic de demonstrat.

a Quiet Place

vai, iar ne-au invadat extratereștrii. Iar familism de cea mai joasă speță. vai săraca Emily Blunt cum calcă ea pe cui. Vai cât sictir mi-a cauzat filmul ăsta. În fine, cât am văzut din el, că la un moment dat am și adormit și n-am simțit nevoia să văd unde se duce și cum se termină, că era prea bălegos.

Radius

Un tip constată că toți ăia din jurul lui mor. Pe o anumită rază (Radius-ul din titlu). La un moment dat, după ce-a exterminat involuntar destui, dă de-o tipă care nu moare. Ba din contră. Chestia este despre ce căcat s-a întâmplat (blestem extraterestru? radiație satanică?) și mai ales despre cum să nu-i lichideze pe toți cei din jur. Foarte entertaining, fără mari profunzimi și fără scheme twisturi și goblenuri emoționale. Liked it A LOT.

Sequence Break

Cineva vrea să epigonicizeze Existenz-ul lui nenea Cronenberg și da, își merită adjectivu cronenbergerian. Dar laude nu merită pentru că narativ și vizual materialul era suficient pentru un scurt de gen 17-15 de minute și acilea nu se mai termină dreacu tărășenia. Este cu arcade game (și vrea să fie geeky reușind să fie decât plicticos) și cu poveste de amor (și vrea să fie sexy dar reușeșete decât niște homoerotism) și cu twist (dar străveziu și deja-vu).

Survival Family

Din nou Japonia. Cinema-ul niponez, de data asta fără-de-jeg dar destul de lent cât să fie cam exasperant. Măcar ideea este mijto: brusc dispare tot curentul electric (hai ca-i dispărut și internetul în SouthPark și acolo a fost mai frumos ce-a urmat)  și-o familie de japonezi trebuie să facă față situației. Fiind japonia fără electricitate de vreun fel, logic că nui prea mare haosul. Deci nuj cum să zic, dar survival din titlu este un over-statement. Și faptul că avem de-a face cu o ”comedie” este parte dintr-o campanie de dezinformare.

Poate pentru unii ar merita o vizionare, dar eu nici nu mai țin minte dacă le revine sau nu curentul la final, atât de mult mi-a păsat de el.

the Titan

dragă netflix, ce-ar fi să nu mai faci concurență penibilă lu Sy-Fy Channel? Nu d-alta, dar între încă o mediocritate cu pretenții sci-fi de la netflix și încă un jeg sy-fy eu cel puțin o să prefer ce-mi oferă sy-fy. Pentu că Sam Worthington este din nou ALBASTRU (Avatar în mizerie) și hălci întregi din filmul ăsta par xeroxate de prin episoadele alea triste al seriei Species.

over and out