Filmul Planșa, un ghem de minciuni

Nu-i nici vomă toxică precum Brâncuși… nici vanghelion precum America, venim! Totuși filmul Planșa, independent și cam plicticos este o adunătură de minciuni

N-am avut idei preconcepute despre filmul Planșa. Adică știam vag că e film independent (produs de Dan Chișu) că a fost filmat în 2010 și că e cu Olimpia Melinte  în rol de spadasină.  Ce-am aflat despre și din film nu au fost însă decât MINCIUNI. Să le luăm pe rând

“Acest film de lung-metraj”  este de fapt un SCURT-metraj expandat dincolo de cele 25 de minute pe care le-ar putea acoperi umbra de scenariu.

“Actorii joacă prost.” Cum să zic, nu cred că putem să vorbim despre actori, că e mult prea amatoricesc din toate interpretările. Nu m-a deranjat asta în mod special (e și film de debut, e și independent, nu m-a umplut de spume sau de hohote vreun joc actoricesc in mod special) dar s-a râs copios în sală. Și nu doar la replicile date de nenea ăla care nu-i actor, e chiar antrenor de scrimă.

“Dar Olimpia Melinte Strălucește ca de obicei.” Ba chiar deloc, o fi un film vechi dar cum să zic numai strălucire nu se simte din personaj nici din interpretare. Dincolo de orice simpatii și de faptul că Melinte arată bine, pare-a fi o actriță cu talent și o persoană cu bun-simț nu cred că trebuie să încurajăm prestații actoricești mediocre. În niciun caz de la actrițe și actori de la care putem să avem pretenții. Oricum nu-s mulți.

spadasina si spadasin pe canapea

spadasina si spadasin pe canapea

“Am un Huski” zice Melinte dar ce să vezi când s-a filmat și câinele numai huski nu era.

“Am venit din București la Constanța” zice tot Olimpia într-un dulșe grai care sugerează puternic alte localități cu B: Buhuși**, Bârlad, Bacău.

“Planșa este un film prost” nu-mi sună a afirmație justă. Filmul regizat de Andrei Gheorghe* nu-i un film prost este pur și simplu un film ratat. O fi o diferență de nuanță dar contează.

“Un film despre un triunghi amoros între doi spadasini și o spadasină” este și asta minciună. Nu faci film cu triunghi amoros între (gen) sportivi dacă toată pielea pe care-o oferi sunt 3 secunde de nuditate masculină. Pur și simplu nu așa funcționează filmele cu triunghi amoros în 2014. Nu era o opțiune nici în 2010. Also la cat de diluat este totul nu ar fi de mirare ca ăia doi spadasini să fi avut ei între ei un duet amoros si Olimpia M sa tulbure apele sexuale.

spadasin cu yacht

spadasin cu yacht

“Lipsa dialogurilor face din el un film plicticos”  e și asta o minciună. Ce cauzează plictis sunt timelaps-urile abuziv folosite și lipsa unor acțiuni și gesturi narative.

Ce-ar mai trebui punctat este că ideea de a-i da mini-yacht unui personaj nu se pupă cu nimica. Nici nu-l definește nici nu-i credibilă. FFS, este Constanța, nu Miami Vice! Also pare un film care ar vrea să aibă clasă din clasa pe care o dă personajelor. Asta este o oroare frecventă prin cinema-ul nostru aborigen. Nici locuitul en bateau, nici moaftele spadasine nu au nimic în comun cu România. Poate cu dealerii de coca ai lui Mazărele, dar guess what, nici spadasina nici spadasinii nu par a avea altă ocupație în viață exceptând datul din spadă.

Mie Planșa mi-a trezit niște instincte de monteur și producător de care nu mă credeam capabil. Adicătelea l-aș hăcui și remonta până ajunge ceea ce ar fi și trebuit să fie: un scurtmetraj cu ceva pretenții arthouse.

*alt Andrei Gheorghe, nu ăla cu tacșou.

** nu am timp să verific dacă Buhuși este prin Moldova, cum mi-l imaginez eu.

Filmul Plansa poster

Filmul Plansa poster