Force Majeure, despre ratarea de cuplu

Am zis că Force Majeure se prea poate să fie de 60 de ori mai interesant decât Winter Sleep și am avut dreptate.

Privit de la distanță Force Majeure este cel mai uman și optimist film al lui Ruben Östlund. O dramă de cuplu aflat la ski și în plină criză conjugală. Pentru că el, Thomas,  a fugit de avalanșă și-a abandonat-o pe ea, Ebba, cu plozii lor blonzii cu tot în calea urgiei. Care n-a mai avut loc, deci ea încearcă, demn să facă față și fugii lui dar și iprocriziilor lui ulterioare. Dramatic mai ales că un Mats, amic de-al lui, venit cu-o pizdetă de 20 de ani la skiat și futut suferă refluxuri cosmice când reacția lui la fapta lui Thomas îi pune noul amor într-o altă criză.

ritualurile

ritualurile

plozii neizbiti

plozii neizbiti

Cea mai dramatică chestie ar trebui să fie lașitatea ipocrită a lui Thomas. Sau modul în care Ebba, cu demnitate refuză să joace în șaradele ipocrite ale șotului. Sau poate modul în care Mats își vede persoana pusă sub semnul întrebării de pizdeta cea jună.  Pentru ăia cărora nu le scârbă de plozi blonzi care nu primesc palme nici când merită palme, nici când ar merita luați la șuturi se poate ca și reacția plozilor să fie dramatică și emoționantă.

and then the avalanche happened

and then the avalanche happened

Dar ăsta e Ruben Östlund, a făcut Play și Involuntary. Nu poate să fie atât de optimist cât să livreze o comedie foarte neagră și extrem de nordic vizualizată care se dă cu happy end. Și-atunci îmi trece prin cap un citat din Woody Allen: nimic nu-i mai oribil decât fericirea imbeicilor. Și fix despre asta este vorba în Force Majeure. Despre cum Tomas și Ebba și Mats trec peste toate nefericirile reale (cu motive plus acțiuni concrete care le atestă existența de nefericiri) pentru a ajunge înapoi la ceva iluzoriu, ceva  ce n-au avut vreodată. Fericirea aia, perfecțiunea burgheză a veții occidentale.  Idea idealistă că Tomas își poate spăla păcatele și că Mats este un tip de treabă, căruia îi pasă mai mult de ăilalți decât de el.

la un vin

la un vin

amicul  din GOT sau mi se pare mie

amicul din GOT sau mi se pare mie

Dramele adevărate sunt, ca într-un film de Haneke ascunse al dreacu de bine în miezul ecranului. Dramele din Force Majeure încep cu drama lui Tomas, căruia i-ar fi fost mult mai bine dacă-i storcea avalanșa soția și plozii care deja îl sufocă încă din primele cadre de film.  Continuă cu drama Ebbei care nu poate să înțeleagă că la modul concret are pizdă și pentru alții în afară de Tomas (și la modul mai elegant că există alternative la viața ei deloc perfectă dar în aparență perfectă cu Tomas și plozii cretini cu tot) și care tocmai pentru că e proastă se sacrifică pentru a-și continua minciuna.

la o bere

la o bere

si la final in autobuz

si la final in autobuz

 Intervine și drama lui Mats care chiar ar fi un tip ok dacă nu ar trebui să demonstreze pizdetei că el este un tip foarte ok și că este eroic.   Ce-i și mai nasol este că nimeni din ăsția nu merită mai mult decât primesc la final.

Force Majeure e Bine de tot. Un Cache mai mai stilizat și mai superficial. Dar cam la fel de crâncen. Un eseu anti-happy-end cum demult nu am mai văzut. Un film atât de fucked up încât la un moment dat crezi că vezi OZN și nu ar deloc deplasat să fie într-adevăr un OZN care survolează prin cadre montan glaciare. Dar nu este un OZN, la fel cum  Force Majeure nu este un film despre cuplu în criză și redemption-ul conseguent.

Force Majeure poster

Force Majeure poster