Foundation> au cacarisit și Fundația

Fundația lu Asimov e mai preocupată de mofturi pișăcioase progresiste și idei grandioase d-ale lu Goyer decât de orice altceva.

Fundația, de fapt Fundațiile lu Asimov durează câteva sute de ani, chestie care le face inecranizabile. Deh, inecranizabile sunt multe da și foamea de bani de la shithollywood (respectiv apple că ăștia au făcut-o) este maximală.

Drept care iaca, Foundation,

  1. schingiuită (cum era inevitabil pentru că ecranizare și nu tot cei pe hârtie funcționează și pe imagini)
  2.  de un ”mare fan” (câtă silă mi-e de apele astea de clizmă ale declamațiilor de presă hollywoodiene despre cum dormeau toți gușterii cu cartea pe care o ecranizează sub pernă din fragedă puncie și cum respectă și cât înțeleg ei)
  3. bugetată cu bănet galactic
  4. și efectiv ratată. Acilea la rateu avem rateuri gloriose și rateuri interesante, rateuri scuzabile și rateuri sufocante. Foundation este un altfel de rateu: rateu pur-sânge, făcut din foame de bani și grandomanie flască. Un rateu care nici măcar vizual nu  nu are nimic nou de arătat, deși ia cu copy-paste chestii mijto deja văzute prin alte sefeuri.

Să detagliem

Schingiurea Fundației era inevitabilă pentru că de fapt miezul nu-s personaje care fac chestii ci lupta dintre persoanje și un grand design (planu lu Seldon de-a salva umanitatea de la mii de ani de haos galactic). Și personajele alea sunt diferite și de fapt lucrurile se întâmplă pe vreo mie de ani. Unica opțiune viabilă de adaptare ar fi fost niște mini-serii, fiecare aferentă unei cărți. Dar la shithollywood nu le plac mini-seriile, le place în draci prelungirea căcatului. În cazu Foundation, aparent vreo 80 de episoade. Eficiența narativă a fost demult sacrificată pentru eficiență financiară.

Ce nu se putea înfige nici în vreo 1829 de episoade sunt mizele non-narative ale Fundației: nostalgia după Pământ și paralele cu decăderea și colapsul Imperiului Roman (care este mai actuală decât ar fi optim apropos de spazmele contemporane din inperiului retardat al lu americqua), lupta dintre totalitarism ideologic (planu lu Seldon cam asta este) și individualism ( nici șefii de la fundații nici Catârul nu-s insensibili la libertate, chestie pe care a 2a fundație o extermină programatic, cu un zel de-a dreptul colat din fanatismul religios al primilor creștini și bisericii de după ei).

Personajele lu Asimov funcționau în raport cu marele plan, nu musai în raport cu emoționalu altor personaje. Ca niște pioni (nu nebuni, nu regine) pe tabla de șah. Auster, masculin.

Marele fan al Fundației (cică), David S Goyer nu-i vreo lumină a scenaristicii hollywoodiene. A scos din el câteva chestii simpatizabile: Dark city și Jumper și să nu uităm de cel mai bun film pe care l-a scris. Death Warrant, (aka Mandat pentru crimă cu JCVD). A scris și mediocritățile fascistoide de Batmanuri nolaniene (hai cu supt pula la bogătanii oprimați de sărăcime, lool). Cu batmani și supermani la activ Goyer este un om al sistemului corporatist, deci nu are cum să fie nici prea talentat nici dispus (sau capabil) la idei noi și respect pentru ceva ce nu-i standardizat.

Și totuși Goyer are o idee mijto: Împăratul Glactic sunt 3. Clone, La vârste diferite. Asta e o idee bună așa la modul general și ar fi fost o idee de SF mijto. Odată pusă în serialul Fundația ideea asta fute tot. În primu  pt că acest puțache adaptator de scenarii DC Comix se crede mai dăjtept decât Asimov. În al doilea rând pentru că mută complet centru de greutate al fundațiilor, unde împărații nu ocupau 90% din pagini. În al treilea rând pentru că senzația asta, că trio clonexul imperial ocupă 90% din timpul serialului este dată de incapacitatea lu Goyer de-a scrie și organiza chestii și pentru celelalte personaje. Practic tot ce nu-i pe Trantor este căcănăreală sub-standard de SF fără altă idee în afară de-a vagina personaje care în carte erau bărbați. Nuj dacă e fix pentru femuizdele care numărăr vagine și măsoară cantitatea de labii din seriale sau dintr-un rezon și mai jegant, recte pentru a crea relații de tip pula-în-pizdă între persoanje. Ca să profunzime, ca să emoțional și ca să se uite și zdrențele proaste, cu fufucreierele pulsânde de empatie și identificăcare.

Singura vaginare care funcționează este Demirzel. și este și cea mai mică problemă a unui personaj care era excelentissim pentru că nu era deloc clar ce este de fapt. Din nou Goyer se crede mai pizdeț la cap decât Asimov. WRONG. plus că Demirzel aduce a Gwyneth Paltrow și  cum la curtea imperială din 20.237 (cca) mai există LUMÂNĂRILE alea atât de vintage că-s game of thrones tot trio clonex imperialus pare-a pluti în duhoarea pizdăi lu Gwyneth. Chestiuni (și gwyneth si duhoarea )  care n-au de ce să se întâmple într-un Sefeu care e ecranizare de Asimov.

,Apropos de lucruri care nu funcționează, să-mi scrieți scrisori dacă ați găsit vreun personaj care nui pe Trantor și care funcționează în serialul ăsta. Este o zonă de zero intereses ce se întâmplă cu fundația pe Terminus. Și asta zău că nu-i ok, pentru că PLM, căderea alora în misticizme este una din chestiile interesante din cărți.


Am citit un opininant înzestrat cu vulvuă că vai, Foundation este fix ca screensaverele de la gadgeturile apple. Nu-i foarte departe de adevăr. Singuru merit indiscutabil al Fundații ăsteia este că dă bomboane ochilor. Bomboane din alea standard, DAR nah, nu pot produce toți trufe și baclavale, și nu merită toți hămesiții bomboane d-astea. Pentru unii ajunge și noua scârnă milka, care o mai fi și aia, de pe rafturile de la supermarketu tău de cartier care nu plătește taxe decât în Luxemburg.