Frumos și dubios: Tale of Tales

Tale of Tales, această poveste a poveștilor (all puns intended) e un exemplu de grație și clasicism 70ist cinematografic. Suficient de imersantă că m-am simțit ca un submarin.

Pentru Tale of Tales (aka Il racconto dei Racconti) nenea Garrone se duce înapoi înspre cinema-ul ăla 100% nișat, 100% italiano, 20% peplum-ic din deceniul 7. Ecranizări de decameroane mai mult sau mai puțin ilare mai mult sau mai puțin sexuale, mai mult sau mai puțin dispuse la digresiuni pe zona de oroare și magie, mai mult sau mai puțin opulente din decor și din Cinema. Sunt destule și foarte variate, de la Mondo Candido și Decameronul lui Pasolini până la BiancaNeve & Co.  și Armada Brancaleone s-au testat și exhibat varii feluri de narațiune și erotizme și orori. Fundamental pentru faux-mediavalizmul italian sunt tocmai țâțele, magia și scenografia, deci eu aș zice că genul s-a climaxat  și colapsat cu Casanova lui Fellini, dar acilea e doar o opinie și decât pe stilsitică. Abstractizat extrem și duduind din grotesc pompos filmat și atent exhibat Casanova pare un reflux post-factum al întregului gen.

Tale of Tales

Grandoare din decoruri, grandoare din costume

Revenind la Tale of Tales, acest film este o Grande Bellezza, adică da, e foarte frumos și extrem de plăcut ochiului. Nițel mai cuminte decât media când e vorba de țâțe, buci, paranghelie, nițel mai creepy și bizar decât ar fi fost de așteptat, cu un umor fin rezultat din chestiuni grotești. Dar la fel ca omagiul înspre Fellini al lui Sorrentino și omagiul lui Garrone înspre Decameron* (și Pasolini) nu reușește să iasă din liga cinema-ului de mausoleu. Muzeal și superb, cu inspirație și chestiuni memorabile, dar fără glorie și finalmente fără viață. Asta dacă-l punem în liga lui, care e cinema medievalist italian. Comparat cu poveștile re-vomate de Hollywood, Tale of Tales este un Triumf, cu t mare. Lipsit de ratarea din Brothers Grimm, fără supradoza de abject din Jack the giant cock sucker și mai ales la kilometri depărtare de jegul nevăzubil și nescuzabil din Maleficient. Deloc kiddie oriented și fără scenariu  croit pentru cele mai mongolide pizde americane (unde e female empowerment pentru căcaturi prost scrise care au vaginul ca singur merit? unde e discreția mamelară? unde sunt redemption for all și mai ales bodycount-ul de ce nu este lăsat în afara filmului, ca să nu disturbeze la lindic sensibiloasele?) filmul ăsta e cam ce-ar fi putut face hollywood-ul. Dacă ar fi avut sânge în coae, nu cifre în cap.

monstrii

monstrii

Poveștile care se intersectează prin marea poveste sunt de fapt 3. Povestea reginei sterpe și-a regelui care-a făcut ce trebuie pentru ca vaginul regal să poată defeca un moștenitor de tron. Povestea regelui care avea un animal de companie sinistru și-a dat mâna fetei unui căpcăun. Povestea regelui futălău care s-a amorezat fără să știe de vocea unei babe. în subsidiar e mult mai mult mythos de-atât. Și Prinț și cerșetor și dragoni și vrăjitoare și scafandri și circari și nefericire fără de happy-end.

sexy pictural

sexy pictural

Curajul din scenariu e foarte frumos pus pe film. Clasic și cu ceva pompă, dar fără vreun frison sau vreo îndrăzneală. Povestea își revigorează, ce-i drept poveștile din gotescul pe care îl servește cu ceva umor bun și edgy. Vincent Cassel suge surexcitat un dejt de băbăciune (gloryholique moment dezaxant de ilar) și Selma Hayek papă din inima de monstru marin (mai feroce servit moment decât monștrii, marini sau nu, din film). O namilă locuitoare în peșteră care oripilează existența unei prințese… ah, cât de frumos și umoristic ar fi fost să avem principesă mergând tristă și crăcănată prin vreo secvență, dar Garrone a ales umorul mai fin și un bodycount impresioannt pentru episodul ăla.

capcaun

capcaun

Uneori m-am gândit la Tarsem și la filmele lui sublime (ultimul, ăsta cu Ryan Reynolds nu l-am văzut) și m-am gândit că el ar fi făcut ceva mai memorabil, mai abstract și nu în ultimul rând mai kinetic. Matteo Garrone livrează ceva frumos, recomandabil, net superior producțiilor de gen mai recente, DAR mult sub Gomorrah (capolavoro sublim și feroce) și mult sub L’imbalsamatore (care e un trip atât de stilat că ar bandă desenată și pictură în abur, cum se mai întâmplă și pe scevența cu monstru marin de acilea).

 

Tale of Tales poster

Tale of Tales poster

_______________________________________

*cartea pe care o ecarnizează (parțial) este o carte de povești de pe la 1600 tomana, deci tot decameronică e sursa.