Gaudeamus 2015: și pe plus și pe minus

Târgul de carte Gaudeamus e foarte util și pentru cumpărat cărți și pentru văzut cine suntem și cât putem.

Cred că-i al 1olea Gaudeamus la care particip în calitate de cititor consumator. Ca și la alelalte participarea nu-i regretabilă, că deh #cărți și #talcioc. Dar asta nu însemană automat că Gaudeamusul ăsta a fost decât igitur. A fost și gaudeamus în cur, organizat nașpa și cu zdrențe care ar trebui exterminate nu microfonizate.

Ca să încep cum începutul: aveam de luat fix 4 chestii dla Gaudeamus: Cartea lu Tarkovski și Mineral plus romanul lui David Cronenberg și ceva de Ursula K Le Guin. Am profitat de-o zi liberă și hop la RomExpo. A rezultat un total de 13 cărți și un almanah. Budget implosion. Și niște opinii, care pozitive, care negative. Să încep cu zona de minus și cu ce-a greșit târgul ăsta de carte.

pula internetzi

pula internetzi

Gaudeamus în cur

  1. zero taxiuri și Romexpo ar trebui să aibă stația lui de taxiuri. Sau măcar să lase taxiurile să intre în prasfânta incintă.
  2. pula hartă cu cine unde are pavilionul. da, există una, în catalogul pe care poți să-l cumperi. Sau poți s-o rogi pe domnișoara de la infodesk să să uite pe el și să-ți zică. Tipa a fost super-ok, nu ăsta e problemul. NOT OK e faptul că intrarea costă,  editurile plătesc pentru spațiu/standuri, ziar gratis și-au făcut, deci ar fi extrem de util să posteze harta aia undeva sau și mai bine s-o pună în ziarul gartis. Dar confuzia prinde bine la comerț.
  3. cand s-a renovat ultima dată RomExpo? 1986? 1992? hai că dincolo de 1993 nu s-a mai făcut absolut nicio renovare.
  4. dacă incendiu sau dacă vreo nenorocire Romexpo a învățat de la Colectiv lecția de maxim românizm a ușilor închise. Cu șandramaua plină de vizitatori se remarcă fix 3 uși deschise. Restul, baricadate și închise cu gărdulețe din alea de ținut protestatarii la loc fix. Nefiind club de noapte, probabil nu s-au simțit vizați. Extinctoarele nu am stat să le număr, dar cred că se cere multă muie pe tema asta. Dar nah, intelectualii sunt tot așa, hipsteri mai bătrâni și cu capul în nori.
  5. Solenoid, romanul cel nou al lui Mircea Cărtărescu. Preț? 65 de RON. Și ăsta e ”preț special”. E atât de special că e mai scump decât bestsellerurile mondiale și decât premianții la Nobel. E logic în logica caltaboșului ortodoxist Pleșu. Acuma nu-i chiar mare îngâmfarea din partea lui Humanitas. Au fost dintotdeauna zdrențe jidoave când vine vorba de reduceri și zdrențe talibane ale ortodoxiei când vine vorba de politica editorială.
  6. în fiecare an dau de câte un mistreț împuțit în toxicitatea lui care o arde la microfon și lansează cărți. De la Adrian Năstase la talibanul cu papion Patapievi i-am văzut pe toți căcănid pe gură în microfoane. Anul acesta Laurențiu Damian, bivolul negru al pamplezirului sinecurist din cinemaul aborigen freca și el un microfon.
  7. dacă pe ăia dla ComicCon i-a dus capul să aibă un spațiu special amenajat pentru evenimente nu se găsea un mod de-a grupa toate lansările într-o zonă dedicată exclusiv lansărilor? Are așa un șarm de tărăbăgeală și chiloțeală modul actual de lansat cartea la botul calului, în colț de sau la fund de stand. Și la ce behăituri se emit din mciofoane ar fi mult mai sanitar să fie restricționate undeva, fix pentru cei interesați.
marea intelectualizare

marea intelectualizare

Gaudeamus Igitur

  1. e bine că avem cărți din ce în ce mai fățoase. Da, asta chiar se vede de la târg la târg. Vellant și Millenium, Trei și Nemira rebrănduită. E chiar mișto să te uiți cu plăcere la coperți. Și apropos de motto-ul ediției, cu ”nu judeca o carte după copertă”, eu sunt complet de acord. Eu judec doar coperțile. Și titlurile. Doamne cât îmi palce să desființez o carte fix după titlu. V-am zis despre ce trebe să fie vorba în Ochiul maro al dragostei noastre (așa se chema penultimul Cărtărescu?)
  2. Am ajuns și eu la un moment febril (vineri după-masa) și se lansau cacofonic diverse chestii. Cu  lecturi împleticite și lecturi teatraliste, cu lecturi în latină și autori care păreau unii scoși din latrină. Chestia ok este că, judecând după cărțile disponibile pe rafturi, se lansează cărți mult mai quality decât ar fi de așteptat. Și se traduc foarte rapid titluri noi. Și sunt multe cărți tipărite, deci industria asta merge de bine de rău mai bine decât alte chestii.
  3. Editurile mari, cu cititori stabili își permit să dea reduceri mari (mai puțin Humanitas). Editurile mai mici/noi nu s-au sfiit de la reduceri. Nu cred că era de blackfriday, dar am rămas cu impresia că au fost mai multe titluri reduse decât la Bookfest.
  4. Spring Time nu-i cea mai rafinată cantină posibilă, dar e fix ce trebe unui târg de carte. also, e singura bucată care nu arată și nu miroase a 1992 din tot Pavilionul Central. E așa, mai 1997 din design.
the bounty

the bounty

Acestea fiind zise, acuma cărțile ce mi le-am achiziționat

Cronologic vorbind. De la Vellant: Microficțiuni (Regis Jauffret), povești scurte, de câte-o pagină. Am citit două și cred că și restul de 498 merită citite. Operele alese ale lui TS Spivet (Reif Larsen) pentru că am văzut filmul. foarte fățos, foarte ratat. Fix genul de film care promite o carte bună dincolo de toate minusruile cinematografice evidente. A fost fix 7 lei, n-o să am mari regrete dacă nu-i mare lucru de capu cărții. Nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată expus ceva de-al lui George Anghelescu dar arată foarte bine artele lui moderne. Deci am zis că ok, să luăm și-o carte de arte.

Polirom  m-a tentat foarte mult să iau vreo 7 cărți, dar m-am rezumat de 3. Mistuiții lui David Cronenberg, unul din motivele escapadei pân la Gaudeamus. Tradus de Iulia Gorzo, care traduce bine. Deci mnah, nu regret prea mult că n-am dat de cartea în engleză la Nautilus. Vasili Grossman m-a lăsat muci cu Pantha Rhei, deci am luat Drumul. Colecție de povestiri, autor sublim, decât 9.99. (și nu-i măscăriciul ăla franțuz). A fost greu să aleg a treia carte, dar am riscat cu Laika. Nu știu absolut nimic despre Adrian Alui Gheorghe, dar am citit o pagină și fix de așa ceva aveam chef.

La editura trei m-am benoclat la coperți și-am dat de un roman Ursula K Le Guin. Sfâșierea cerului, aka The Lathe of Heaven. Unanim aplaudată, cu două ecranizări la activ (din care eu am văzut-o doar pe prima și e rateu total și neinteligibil). Am zis că dacă tot erau una lângă alta și ambele ieftine să samplez și Pasărea Domnului. Tot SF, scris tot de-o femeie (Mary Doria Russell), extrem de tentant din sinopsis.

De final de zi și bani am ajuns la Nemira. Pentru că Mineral, al doilea volum scris la comun de Dănuț Ungureanu și Marian Truță. Prima lor colaborare a rezultat în Vegetal, capodoperă, deci am așteptări maxime apropos de Mineral. Sculptând în timp, ”jurnal de creație” al lui Tarkovski chiar voiam să-l citesc. La urma urmei tipul e un fotograf de geniu și un regizor pe cât de adorat pe atât de over-rated. Sunt sincer curios dacă era cretin sau pur și simplu nu-i funcționau senzorii pentru plictis sufocant. Nici Lem nici io nu-i vom ierta vreodată ce-a făcut din Solaris (un plictis penibil cu peisaje rurale în loc de splendoare cosmică și suspans brici). Almanahul anticipația pare mult mai bine paginat decât ăla de 2015 și numele din interior sunt top notch. Dacă tot erau reduceri am băgat și volumele 2 & 3 din seria Furnicilor. Am finalizat cu Războiul Etern, pe care-l recomandă Greg Bear și William Gibson.