Gaudeamus? Meah.

Am trecut pe la Gaudeamus miercuri, ca să liniște și pace. Și asta am primit, că la cărți nu m-am impresionat prea tare.

Gaudeamus e ruda mai mică mai de-la-țară și mai puțin cochetă a lui Boookfest. Chiar foarte săracă în titluri noi. Chiar deloc impresionantă, la nudul gol în prima zi. Dar   aveam chef de hoinărit, nu de rush hour, deci mi-a prins bine. Cam ce-ar fi de scris? Titluri de vânat nu aveam, îmi promisesem că n-o să mai cumpăr literatură și că nici n-o să mai car în spate enjpe mii de kile, ca să nu se strice munca la maseuză și maseuz care tocmai ce-mi restabiliseră spinarea.

nici salile nu mai sunt ce-au fost

pe etajul 3, sus la cucurigu sunt multe blestemății ezoteristice, edituri d-alea care există pentru că-s finanțate de oengeuri și scot pe bandă rulantă pulălăială pe tematici triste, gen kunthalini yoga și cu mine, tu, plodul tău și-o tonă de verdețuri, minoritățile naționale în poze belite prin arhive impersonale.

dar sunt și lucruri bune. cafea, Fascinantul Bolintin (vezi poza, fist ur eyes, etc) ideea din cluj și tact. dela idea nu am văzut nimic nou& interesant, dar dădusem iama prin librăria lor din Cluuuj și eram deja aprovizionat.

De la tact mi-am luat Profanările lui Agamben (admit, aș fi cumpărat o carte intitulată profanări indiferent cine ar fi scris-o… da chiar și dacă era un volum de poeme scrise de primărizda bucureștiului) și Actul de imagine a lui Bredekamp. Ăsta are și poze. Este foarte bine ca cărțile să aibe poze, zic. Mai ales când e gen istoria artei. Sau ceva.

Am găsit și ceva cu un titlu mai pompos decât ăla de-l propusesem io pentru dizertația de master. A trebuit s-o cumpăr, plm. Incursiuni femonomenologice în… noul film românesc. Am pus io punctele alea, că se cereau puse. Cartea sper să nu fie încă un textdemn de gașca de lavo-cervello progresistă a lu papuc.

Am cumpărat, din motive inexplicabile, și o carte cu poze vintage cu soldați morți. În fine, m-o fi lovit și pe mine centenarita de la cât am tot fost ziua prin centrul orașului. Cred că tehnic se numește studiu monografic de arhivă foto. dar tot poze cu morți se cheamă că este. am văzut și un Graham Greene, ceva ce n-aveam și nu știam că se tradusese.

S-a (re)publicat Dumintru Țepeneag, care din motive obscure îmi place.

Și la standul Wallonie-Bruselles aveau mult Yourcenar. Am și io mult acasă, inclusiv astea, dar parcă era tentant să le citesc și în original.

 

Tot din zona centenarită și cărți cu poze Scrisori de pe front e pe wishlist, dar de ce aș da 45 de lei și aș căra-o de la Romexpo când pot să dau tot 45 și s-o cumpăr de la Anthony Frost by Cărturești?

Un Black Hole la decât 50 roni stătea rătăcit pe un raft lângă kinder-scheisse-cliteratuur, eu am deja unu, sper că l-a luat cineva vrednic de lectura unui Charles Burns. Tot îmi vine să scriu Montgomery Burns, d-oh.

Am zis pas la Nemira (The Boy on the Bridge, sequelul de la The Girl with all the Gifts pot să-l cumpăr din librărie și oricum nu mai am chef de beletristică zilele astea). Am sărit din principiu peste Humanitas, de la Polirom am luat o carte cu secs de-a lui Oișteanu. Este de fapt o antropologie a reprezentării sexului, sexurilor și devianțelor sexuale prin artele aborigene, dacă am înțeles eu corect. Și asta este cu poze. Yeaayy.

Tot căutând Vellantu am dat de niște sefeu la REDUCERI la Nautilus și m-am porcăit cu Titan (care pare bine, dar oricum o luam pt că coperta aia, de Ben Bova n-am citit, n-am auzit, îmi sună mai familiar Raoul Bova care cred că este actor italian) și evident cu un Alastair Reynolds. Terminal World. YEEEAY. Dar nu, tot n-o să citesc beletristică lunile astea.

Am luat și Singurătatea Singularității a lui Alexandru Lamba, că zisesem că are copertă frumoasă și chiar avea. probabil o să adune praf lângă Titan Și Terminal World.