La Gopo 2014 documentarele selectate nu stau deloc rău. Fie ele scurte sau lungi (ba chiar și de mediu-metraj), subiectele sunt bune și diverse.

Le-am comasat și pe alea de scurt-M și pe alea de lung-M într-un singur post. Concluziile generale ar fi că:
1) UNATC-ul se descurcă mai bine la documentar decât la ficțiune
2) am mai zis asta: observaționalul faultează extrem de mult și poveștile și subiecții buni. Pentru că pare o alegere leneșă și anti-informațională.

Deci scurtmetrajele documentaristice

Brick in the Wall

Regia: Grzegorz Brzozowski

Subiect: moșu’ + baba + fiul + casa pe care și-o tot construiesc de ceva decenii. Prin forțe proprii.

Gen: observațonal din ăla intimist în care toată lumea zice chestii cât să poată fi considerat documentar.

Plus: foarte just filmat. Cadre frumoase ca să fiu mai exact. Personajele sunt foarte ok, informația pe care o livrează e corect ansamblată. Un altfel de Aici, adică… acolo.

Kurgan Oblast

Regia: Stela Pelin

Subiect: o babă  din Republica Moldova își povestește deportarea în Siberia

Gen: observațional

Plus: povestea și baba

Minus: oricât de impresionantă ar fi povestea, ca film Kurgan Oblast stă prost și la ritm și la montaj și la capitolul vizual. Exact ce ziceam despre cum observaționalul este o păturică pentru acoperit lenea și incompetența. Povestea este interesantă, umană și importantă? De ce să ne mai efortăm să facem un film când putem să facem pseudo-reportaj? Și mai e o chestie: filmul ăsta l-am mai văzut odată. Și nici atunci nu mi-a plăcut.

Mohamed Tomescu

Regia: Olesya Bortnyak

Subiect: numitul Mohamed Tomescu, june român cu tată sirian și modul în care este el în viața de zi cu zi.

Gen: Observațional

Plus: protagonistul ( între rigorile lui tac’su -nu bea, nu fuma, etc- și viața lui dela țară din Românica profundă și hip-hop) imaginea pe alocuri foarte bună, în general bună

Minus: dincolo de simpatii și veridictate sunt niște senzații dubioase de făcătură și mdap, înca un observațional mult prea lent și mult prea deloc capabil să pună și niște context mai amplu.

Sorin Chifiriuc: compromis

Regia: Alexandru Badea

Subiect: Sorin Chifiriuc, careira lui muzicală și modul în care vede viața & lumea

Gen: interviu cu ilustrații din arhive. SC stă pe-o bancă și (se) povestește.

Plus: SC e un personaj și este important pentru o parte din istoria (sumar și umoristic trasată a) scenei muzicale românești.

Minus: O parte, din punctul meu de vedere deloc frecventabilă muzical (Iris, Roata, Godoroja). Și la 41 de minute eu i-aș zice mediu-metraj. Dar deh, să-l trecem drept cel mai lung scurt-metraj.

vibrația

Regia: Germain Kanda

Subiect: sunetul & vibrațțile, modul în care există se manifestă și propagă ele

Gen: capsulă Discovery

Plus: finalmente o abordare fresh, cu vizual foarte bun și cu miză frumoasă, gen <<știința pentru to(n)ți>> este un documentar care chiar are și informație și research și zvâcuri multiple.

Minus: nenea ăla nu-i Pittiș si poate nici nu trebuia să fie.

Lungmetrajele îmi erau aproape toate cunoscute (văzute). Dar mdap, asta e cea mai divers-transgresivă categorie. Pentru că are tematici variate, abordări distincte și, ce să vezi și un film de ficțiune. WTF, people, WTF.

Afacerea Tănase

O poveste foarte reală și foarte fucked up despre cum Virgil Tănase & Paul Goma au devenit ținte ale unei execuții ordonate de Ceaușescu. Genul ăla de poveste cumva larger than life cu o trădare și dizidenți și spionaj ca la carte/ film din timpurile Războiului Rece. Film corect, foarte capabil să lase personajele și materialele de arhivă să contureze epoca dar și caracterele celor implicați.

acilea filmul integral

 

 Anul Dragonului

 Regia: Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu

Subiectul: (mai exact subiecții) chinezii din România

Gen: observațional

Plus: în ciuda abordării cu handicap (observaționalul, fi-ar al dreacu să fie) Anul Dragonului dă o serie de coordonate bune pentru incursiunea în lumea (restricționată publicului larg) expaților chinezi. E un fel de sneak-pick într-un univers cam paralel, dar foarte uman.

Minus: nicio statistică oficială, nicio vorbuliță despre mafii și bursa valizelor încăpătoare, de hoituri transportatoare. Dar deh, nu-i reportaj de teveu.

 City Tour

Regia: Andrei Nicolae Teodorescu

Subiect: ARAS (Asociația Română Anti-Sida) distribuie din ambulanță seringi și prezervative la curve și drogați

Gen: cumva observațional

Plus: discursurile feluritor personaje (membrii ARAS, heroinomani, prostituate, țigani, auroloaci) către cameră (madama din poză e super-memorabilă cu speechul ei). Alea sunt de maxim impact și uneori șocante prin bun-simt sau terifiante prin imbecilitate. E un fel de “reportaj social” care evită demn mizery-sploitation-ul destul de frecvent în genul ăsta de documentare. Cumva e chiar un film optimist, chestie care e cam tulburătoare.

Experimentul București

Regia: Tom Wilson

în imagine JUSTIN CAPRĂ!!!

Cum se poate ca o nație să fie atât de cretină pe cât de cretini au fost românașii noștrii în ultimii 24 de ani? Să investigăm: asta e țara Experimentului Pitești, orice e posibil. Deci probabil a avut loc o spălare de 23.000.000 de creieri după revoluție (sau poate chiar de dinainte de revoluție?) și printr-un mecanism magnetic românii au fost condiționați psihic la uitare și cacpitalism pe pâine…. Asta e miza, foarte mare, foarte nasoală și foarte justă a mockumentarului lui Tom Wilson. Cel mai interesant și acut film al anului, cu cameo al lui Justin Capră și cu o inabilitate cam iritantă de-a se focusa pe ceva sau de-a enunța ceva.

acilea am scris mai pe larg

Menționez din nou că Experimentul București este MOCKumentary, nu DOCumentary, FFS. Și că orice ființe civilizate l-ar fi inclus pe Wilson în competiția de FICȚIUNE. Scenariul e brici, ca debut e senzațional, dar nu, noi tot cu Morometii se intoarce si Roxănica înainte de Babenco trebuie să defilăm.

 Exploratorul

Regia: Titus Muntean & Xantus Gabor

Finalmente un documentar pentru care autorii s-au simțit și au pus curu pe cărți și arhive. Enfin, având în vedere că Emil Racoviță e mort de vreo 70 de ani nu aveau cum să-l facă observațional. Dar cât de fresh e să vezi că documentarul ăla de școală veche încă mai există. Cu toată structura cronologică impecabilă și toate arhivele și talkingheads-urile de rigoare. Al treilea film al lui Titus Muntean (după Examen & Caravana Cinematografică) care mi-a plăcut.